monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Revelion in centrul orasului

Anul acesta, clujenii isi vor putea petrece Revelionul si in centrul orasului. Vor fi amenajate mese speciale de sarbatoare, de unde clujenii vor putea cumpara produse traditionale de sezon, precum dulciuri, ceaiuri, preparate specifice Craciunului si obiecte de arta populara. Seara vor fi organizate spectacole, iar la miezul noptii cei prezenti vor putea admira, timp de citeva minute, focurile de artificii din momentul trecerii in noul an. Evenimentul este organizat de compania de telefonie Orange, impreuna cu Primaria municipiului Cluj-Napoca. In seara de Revelion, clujenii vor mai putea admira jocuri de lumini si mai multe decoratiuni speciale de sarbatoare. Parteneriatul dintre Orange si Primarie a facut ca, in urma cu 2 saptamini, sa fie ridicat un brad de circa 2 metri in Piata Unirii si sa fie creat un spatiu dedicat Craciunului, unde, pina in data de 26 decembire, copiii vor avea ocazia sa il intilneasca pe Mos Craciun.      In seara de Ajun, cei mici vor primi cadouri, iar Piata Unirii va fi locul in care se vor desfasura citeva concerte de colinde. Tot in Ajunul Craciunului, in centru va fi pregatita o masa speciala de sarbatoare pentru copiii care provin din familii sarace sau din orfelinate.

Sefi de paza schimbati din cauza furturilor repetate

Nu mai putin de patru sefi de serviciu de paza ai unei firme de profil ce asigura paza SC Energomineral din Abrud au fost inlocuiti in ultimele luni, din cauza neglijentei in serviciu. Conducerea firmei de paza s-a aratat extrem de nemultumita de modul in care s-au achitat de sarcinile de serviciu mai multe persoane care s-au aflat in functii de conducere, lucru care, de altfel, s-a si concretizat prin destituirea acestora. La baza acestor decizii au stat, in special, furturile repetate inregistrate in incinta societatii, in unele dintre cazuri, autorii nefiind depistati de cei ce trebuiau sa asigure paza obiectivului. Nu asa s-a intimplat si zilele trecute cind doi angajati ai SC Energomineral au fost surprinsi de agentii firmei de paza in timp ce incercau sa fure motorina. Cazul a fost preluat imediat de catre Politia Abrud. Directorul societatii de paza, Nicolae Neagu, a atras zilele trecute atentia asupra obisnuintei unor angajati de a sustrage diferite bunuri de la angajator, si a aratat, totodata, ca in cazul constatarii unor asemenea fapte vor fi luate si de acum inainte masuri severe impotriva faptasilor. 

Interviu inedit cu Doina Cornea

Foto Diana SANDORDoina Cornea dezvaluie in filmul lui Ioan Muslea secretul curajului sauInterviul pe care celebra disidenta clujeanca Doina Cornea i l-a acordat lui Ioan Muslea a fost realizat in aceasta vara si insumeaza multe ore de dialog, „cu care se pot face inca 10 filme“, dupa cum a remarcat Dan Curean, membru al echipei care a realizat proiectul. „Interviul scoate la iveala multe lucruri importante, cum ar fi premierea de catre NATO a Doinei Cornea, alaturi de Václav Havel si alti celebri disidenti europeni. A fost singura recunoastere a disidentei romanesti, insa am ales sa nu inseram acest episod, deoarece am vrut sa descoperim omul simplu din spatele disidentei, cu fricile, familia si modul cum si-a depasit conditia“, a explicat Curean inaintea proiectiei filmului. Acesta contine imagini impresionante de la Revolutia de la Cluj, Timisoara si Bucuresti, filmari de la inceputul anilor ‘90 cu Doina Cornea si zona in care locuieste, toate de un cenusiu sumbru. Pe linga acestea, filmul, care va putea fi urmarit miine de la ora 17 pe TVR Cluj, cuprinde mai ales raspunsurile eroinei, de o sinceritate dezarmanta si plina de amanunte neasteptate.      A dezvaluit detalii din copilarie, despre modul cum lumea ii percepe vocea, perioada cind l-a iubit pe Nicolae Ceausescu, spaima si abuzurile la care a fost supusa impreuna cu familia din cauza scrisorilor pe care le trimitea la Europa Libera, secretul incredibilului sau curaj sau banuiala ca unii securisti o ajutau.    Icoana de la regele BelgieiDupa proiectia filmului la Sala Radio, Doina Cornea le-a aratat tuturor celor prezenti o iconita, primita de la fostul rege al Belgiei. „Avem in interviu acest moment, in care, dupa o convorbire cu fostul suveran, acesta ii propune sa ingenuncheze si sa se roage impreuna pentru Romania, episod pe care il gasesc de o maretie extraordinara“, a precizat Muslea. O alta parte a acestui interviu va fi difuzata de TVR Cluj la aniversarea Doinei Cornea, dupa cum a spus Romeo Couti, directorul institutiei. 

Nu pleaca nimeni de la Dinamo

Presedintele executiv al echipei Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, ieri, ca niciun jucator de la Dinamo nu va pleca, chiar daca ofertele pentru fotbalisti vor fi foarte mari, informeaza site-ul oficial al gruparii din Soseaua Stefan cel Mare. “Nu pleaca nimeni de la Dinamo. Toti jucatorii despre care s-a vorbit au foarte multe de spus pentru Dinamo. Adversarii nostri vor avea surpriza neplacuta sa-i vada pe toti, pe 9 ianuarie la reluarea pregatirilor. Ne-am bucurat cu totii vara trecuta la performantele obtinute. Acum, si la greu trebuie sa fim o familie si sa o readucem pe Dinamo in fruntea clasamentului”, a declarat Cristian Borcea. Presedintele executiv al dinamovistilor a precizat ca nu se pune problema ca Pulhac sa ajunga la Poli Timisoara, dupa ce patronul timisorenilor afirmase ca a facut o oferta de 1,5 milioane de euro pentru achizitionarea jucatorului: “Dinamo nu poate transfera cel mai bun fundas stinga din Romania la o echipa rivala. Acesta este si un raspuns scris pentru Poli Timisoara. Indiferent de oferta, Pulhac nu poate ajunge la nici o echipa din campionatul intern”. Zicu nu va fi stelistCristi Borcea a tinut sa comenteze si zvonurile care indica faptul ca Ianis Zicu ar putea ajunge la Steaua: “Niciodata nu se va intimpla acest lucru. Ianis a crescut la Dinamo, viata si ascensiunea lui in fotbal se confunda cu Dinamo, si pentru el nu exista alta echipa in Romania. Chiar atunci cind el juca la Rapid, gindurile lui erau la Dinamo. Vorbeam zilnic cu el despre situatia echipei noastre, pentru ca isi dorea din tot sufletul sa se intoarca. Ne punem mari sperante in revenirea sa si suntem convinsi ca poate fi un jucator decisiv pentru indeplinirea obiectivelor, locul doi si Cupa Romaniei. Sint sigur ca el poate reprezenta si Romania la Campionatul European”. Oficialul dinamovist a clarificat si situatia lui Bogdan Lobont, care este dorit de mai multe echipe din Europa: “Lobby este un jucator de mare caracter. A avut si are in continuare foarte multe oferte de la cluburi puternice din strainatate. Marti am avut inca o discutie cu el. Stiti ce mi-a spus? «Cum sa las echipa la greu? Asa ma cunoasteti pe mine? Sint un om de onoare! » Mai e ceva de comentat dupa aceste cuvinte? Bogdan Lobont nu este numai cel mai bun portar din Romania, este un om extraordinar si un profesionist in adevaratul sens al cuvintului”.

Cine pleaca de la Steaua?

“Rica Neaga face parte din cei opt fotbalisti pe care ii voi vinde in aceasta iarna si va pleca de la Steaua. Unde va pleca, vom vedea. Zaharia am auzit ca s-a inteles cu Porumboiu si o sa plece la Vaslui. Pe Badoi il dam la Timisoara pentru cele 30 de procente pe care le aveau dintr-un eventual transfer al lui Emeghara. In rest stiti si voi lista, nu trebuie sa va mai spun eu: Cristocea, Croitoru, Iacob... Pe Karamian mi l-as dori de la Timisoara, dar are salariul prea mare si nu dau decit 300.000”, a declarat Gigi Becali. NegocieriPatronul Stelei  a mai spus ca gruparea din Ghencea va incepe negocierile pentru transferul mijlocasului Jesus Alberto Datolo de la Boca Juniors si a adaugat ca Armenteros este aproape de a semna cu ros-albastrii: “Pe Datolo mi l-a propus Giovani si o sa incepem tratativele pentru aducerea sa. De Armenteros nu stiu nimic, probabil ca s-a facut o oferta, eu zic ca o sa-l luam”.Finantatorul ros-albastrilor a adaugat ca va aduce la Steaua patru sau cinci jucatori in aceasta iarna: “O sa aduc patru, cinci fotbalisti de superclasa, pentru ca am inceput sa ma implic. Zilnic, stau si ma uit pe casete si fac selectii. Lacatus, Adrian Ilie si Argaseala ii vad, iar eu fac selectia finala”.Becali a mai spus ca este dezamagit de Camus, care nu a dat un raspuns pozitiv ofertei venite din Ghencea: “Sint putin dezamagit de Camus. In schimb, pe Thereau l-am vrut doar imprumut. Nu e genul de atacant pe care il doresc, din acest motiv l-am vindut. O sa vedeti ca voi aduce un atacant de clasa, exact cum vreau eu, chiar daca nu este renumit in Europa”.Omul de afaceri a infirmat zvonul conform caruia Ianiz Zicu ar urma sa vina la Steaua: “Ce s-a scris de Zicu este o minciuna. El nu va veni la Steaua. Referitor la Bogdan Stancu, va pot spune ca a fost Netoiu pe aici, dar nu neaparat pentru el. Este posibil sa vina din vara, iar in privinta lui un cuvint de spus are si Giovani”. In incheiere, Gigi Becali a spus ca plecarea lui Nicoale Dica de la Steaua nu este foarte sigura, pentru el fiind doar discutii: “Pentru Dica, momentan, sint doar discutii. Nimic concret. Datolo sau Armenteros ar putea fi inlocuitorii lui la Steaua”.

Promovabilitate de 80 la suta la limba romana

Circa 80 la suta este media elevilor din clasele a VII-a si a VIII-a din judetul nostru care au obtinut note de trecere la teza cu subiect unic la Limba si literatura romana.La clasa a VII-a au fost inscrisi 3733 elevi, s-au prezentat 3653, din care 672 au obtinut note sub 5. Si la aceasta materie se mentine o diferenta semnificativa intre rezultatele elevilor in functie de mediul unde invata, evident favorabila celor din mediul urban. Astfel, la clasa a VII-a, procentul de promovabilitate a fost de 85,6 la suta in mediul urban si de 75,80 la suta in mediul rural. Cu note sub 5 au fost inregistrati 312 elevi din 2167 prezenti de la scolile orasenesti si 360 din 1486 in cazul elevilor din scolile satesti. Cum usor se poate observa, numarul celor cu note sub 5 este mai mare la categoria scoli rurale, in conditiile in care numarul total al celor prezenti este cu mult mai mic. Pe note, 471 elevi au primit nota 5, 493 - 6, 587 - 7, 628 - 8, 618 - 9. Au existat si 184 note de 10, din care 149 de la scolile din urban si 35 din cel rural. La clasa a VIII-a au fost inscrisi 3700 elevi si s-au prezentat la teza 3658, deci un procent al prezentei mai bun decit la clasa a VII-a. Promovabilitatea pe ansamblu este de 79,14 la suta, cu 82,9 la suta in scolile din orase si 73,4 la suta pentru cele din mediul rural. Deci, o promovabilitate sensibil mai buna la absolventii ciclului gimnazial decit la cei cu un an mai mic. Sub 5 au fost notati 763 elevi, din care 378 de la scolile orasenesti si 385 la cele rurale. Aceasta inseamna ca se pastreaza diferenta cu procentul mult mai slab de promovabilitate la scolile din mediul rural.O diferenta mare este si intre rezultatele pe note. Daca in cazul elevilor de la orase, numarul elevilor cu notele intre 5 si 9 creste aproape liniar, la cele de la sate este invers. Asadar, in mediul urban, cu nota 5 au fost 347 elevi, cu 6 - 355, cu 7 - 374, cu 8 - 355 si cu 9 - 284, iar in mediul rural, de la 276 note de 5 s-a coborit la 246 note de 6, la 210 note de 7, 204 note de 8 si 108 note de 9. Deci, numarul notelor a fost in scadere continua. La clasa a VIII-a au fost 137 note de 10, din care 116 in mediul urban si 21 in cel rural.  

Cum o sa va descurcati cu banii anul acesta de sarbatori, spre deosebire de alti ani?

Mai greu, cum sa ne descurcam. Ca toate s-au scumpit: carnea, piinea, gazul, curentul. Nu stiu ce-o sa ne facem. Ne-a venit gazul de nu ne mai ajunge si pentru altceva. Cirnatii si toba sint doar o amintire. Anul acesta nu stiu cum o sa mai simtim ca e sarbatoare. Nu ne ramine decit sa ne rugam. C. D., Alba IuliaMai greu, dar ce sa facem? Nu ne plingem ca ne bate Dumnezeu ca se putea mult mai rau. Sint altii care nu au nici jumatate din cite avem noi. La ei ar trebui sa ne gindim acum.O. D.,  Alba IuliaParca in fiecare an ne este tot mai greu cu banii astia. Acum, in ultima vreme, toate sint mai scumpe. Am citit azi in ziar ca brazii sint mai ieftini, da’ in rest toate sint foarte scumpe. Ce sa facem, cumparam cit ne permitem, asa ca sa fie si la noi in casa sarbatoare. Facem mincarurile traditionale si nu mincam foarte mult ca sa nu facem indigestie. M. C., Alba IuliaLa fel, daca nu mai rau. Probabil n-o sa ne ajunga nici cit anul trecut si asta din cauza ca conduc unii atit de bine tara noastra. Sint convinsa ca lor o sa le ajunga pentru toate. Le urez sa le stea in git! S. N., Alba IuliaDezastru, chiar dezastru. Iti vine sa pleci cit vezi cu doi ochi.D. S., Alba IuliaNici mai bine, nic mai rau. Anul trecut nu lucram, dar parca nici preturile nu erau asa de mari. Anul acesta lucrez, mai vine o prima ne mai descurcam, dar si preturile sint pe masura.O. Daniel, Alba IuliaAnul acesta....cum sa ne descurcam? Fiecare cum poate. Sanatosi sa fim, ca in rest le rezolvam pe toate. Sarbatori fericite tuturor! T. S., Alba IuliaGreu, ne descurcam destul de greu. Ne mai luam una alta, ca sint tot felul de reduceri. Eu merg pe principiul sa-ti faci vara sanie si iarna caruta, deci ne descurcam cum putem si noi.C. M., Alba Iulia

Ascensiune a handbalului feminin romanesc

Daca handbalul feminin romanesc a dezamagit, chiar recent, la nivel de echipa nationala, in cupele europene, in schimb, a urcat vertiginos in ierarhia continentala. Federatia Europeana de Handbal (EHF) a dat publicitatii clasamentele europene pe natiuni, ierarhii ce stau la baza repartizarii locurilor in competitiile din sezonul 2008-2009. In calcul s-au luat toate rezultatele din sezoanele 2004-05, 2005-06 si 2006-07, iar excelentele prestatii ale reprezentantelor ei au plasat Romania pe pozitia a saptea, in urcare cu cinci locuri fata de precedenta ierarhie. In sezonul 2006-07, Oltchim Rimnicu Vilcea a cistigat Cupa Cupelor, „U“ Jolidon Cluj a jucat finala Cupei Challenge, Rulmentul Urban Brasov a evoluat in sferturile de finala ale Cupei EHF, la fel si Tomis Constanta si HCM Roman, dar in Cupa Challenge. Romania a ajuns la un total de 46,83 de puncte, cu care ocupa pozitia a saptea, devansata fiind doar de Danemarca (113,56 puncte), Ungaria (97,78), Rusia (77,00), Norvegia (69,89), Spania (68,89) si Slovenia (48,11). Toate aceste tari vor putea inscrie cite doua echipe in Liga Campionilor si Cupa EHF, respectiv cite una in Cupa Cupelor. Desigur, victoria in vreuna dintre competitiile intercluburi ale sezonului 2007-2008 poate aduce o suplimentare de locuri.     La masculin situatia a ramas neschimbata, Romania raminind pe pozitia a zecea, cu un total de 37,42 de puncte. Ceea ce inseamna ca in sezonul 2008-2009 Romania va putea inscrie cinci echipe, cite una in Liga Campionilor, Cupa EHF si Cupa Cupelor, respectiv doua in Cupa Challenge. Primele doua natiuni, Spania (130,11 puncte) si Germania (128,11), vor avea trei echipe in Liga Campionilor, doua in Cupa EHF si una in Cupa Cupelor, iar Franta (62,56), Danemarca (55,00), Slovenia (52,56) si Ungaria (52,00), cite doua in Liga Campionilor si Cupa EHF, precum si una in Cupa Cupelor. La fel ca la feminin, numarul formatiilor romanesti va fi suplimentat in cazul in care o echipa din Romania cistiga un trofeu continental in sezonul 2007-08. Asa s-a intimplat in sezoanele 2005-06 si 2006-07, cind Steaua MFA Bucuresti si UCM Resita si-au adjudecat Cupa Challenge.

Un alt fel de Mos Craciun

 “Cum se mai simte bunicul?”, se intereseaza unul dintre voluntari, iar raspunsul il intristeaza: “Pai, nu se prea simte bine ca de doua ori am sunat zilele astea sa vina sa vada de el”. Discutia este insa una obisnuita in aceste zile, in care voluntarii bat din usa in usa pentru a se asigura ca asistatii vor avea sarbatori fericite. Ajutorul voluntarilor nu schimba totusi cu nimic tristetea virstnicilor ajunsi intr-o etapa a vietii de care ar vrea sa scape cit mai repede. Ginduri buneActiunea din aceste zile se inscrie intr-o ampla campanie dedicata persoanelor virstnice. “Sint voluntarii de la Asociatia Filantropia si cu ocazia sarbatorilor de Craciun au venit sa va aduca o punga cu cadouri si un calendar. Haideti sa le luati”, le explica batrineilor o tinara plina de viata. Sa aveti sarbatori fericite si linistite. Si dumneavoastra si tuturor celor dragi. Sa va dea Dumnezeu tot ce va doriti”, vine raspunsul ragusit, dar optimist. Voluntarii Asociatiei Filantropia din Alba Iulia au incercat, in acest fel, sa aduca o mica lumina in viata trista a batrinilor singuri, aflati in evidentele organizatiei. Motivatii altruiste Desi societatea din zilele noastre nu mai concepe motivatii altruiste pentru astfel de gesturi, cazurile ca acesta ofera cel mai bun contraexemplu. “Datorita neputintei si a nevoii lor de a fi ajutati, ne-am gindit ca ar fi o actiune foarte buna din partea noastra. Mergem si oferim si un pachet de Craciun, un calendar crestin, dar si ajutam la activitatile menajere”, explica Veronica Pop, asistent social in cadrul Asociatiei Filantropia Ortodoxa din Alba Iulia. “Eu cred ca fiecare dintre noi meritam putina bucurie in preajma Craciunului chiar daca sintem tineri, chiar daca sintem in virsta. Multi dintre ei sint singuri si au nevoie de acest ajutor. Este o bucurie sa poti ajuta un astfel de om in prag de sarbatori si sa ii vezi multumirea pe fata. De asta m-am inscris ca voluntar”, o completeaza surizatoare, Mariana Iepure. MultumiriGestul voluntarilor albaiulieni a avut un impact extraordinar in rindul virstnicilor. Intr-un moment in care acestia asteapta cu inima strinsa venirea Craciunului, batrinii spun au primit un nou motiv de a lupta cu viata. “Ii foarte frumos. Sint niste femei de minune. Sa le deie Dumnezeu sanatate ca nu-s maritate si sa aiba noroc. Ca daca nu ii norocul, nu ii nici fericirea”, spune Silvia Groza. “Ma bucur. M-am bucurat. Cum sa nu ma bucur”, incearca Ioana Neghina sa le multumeasca si ea voluntarilor, dar vocea ii este innecata in lacrimi de bucurie. “Ne bucuram de tot ce ni se ofera. Mincarea si curatenia si tot ce ne trebuie. Toate-s foarte bune si mai ales doamna de la asistenta sociala ii minunata”, incheie Ioana Toderean. Actiunea voluntarilor Asociatiei Filantropia va continua pina in ajunul Craciunului. Urmatoarea campanie va fi centrata tot pe aceeasi categorie sociala si va avea loc in preajma sarbatorilor pascale.

Cu Fogorosi la timona, CSM Sebes e pe primul loc

Cu antrenorul Stefan Fogorosi (foto) la timona, CSM Sebes si-a valorificat la maxim avantajul terenului propriu, a adunat multe puncte din deplasare si, cu doar trei infringeri la activ, ocupa primul loc pe podium la jumatatea intrecerii.Nu vizeaza promovareaChiar daca sint pe primul loc, sebesenii nu au obiectiv o eventuala promovare in Liga a II-a: „Obiectivul nostru este la fel ca si la inceputul campionatului, adica formarea unei echipe competitive de a obtine maximum din fiecare meci si tratarea cu seriozitate, responsabilitate a fiecarei etape la momentul respectiv. Pentru noi importanta este intotdeauna urmatoarea etapa. Ne dorim sa luam cit mai multe puncte in retur si la final vom trage linie”, a afirmat tehnicianul albaiulian. „La nivelul lotului, numeric sintem doar 20 de jucatori intre care cinci juniori. Neaparat trebuie sa mai facem 4-5 achizitii tinind cont ca mai sint de jucat 16 etape, avem jucatori cu cartonase si probabil lucru care   nu-l dorim pot sa apara accidentari”, a punctat Fogorosi.Echipa este in vacantaComponentii lotului sint, momentan, intr-o meritata vacanta, iar in data de 9 ianuarie este prevazuta reunirea in vederea pregatirii returului. „Dupa reacomodarea cu efortul si efectuarea vizitei medicale (10, respectiv 14 ian. la Sebes) vom pleca intr-un stagiu centralizat la Sovata sau Geoagiu Bai. Consider de foarte mare importanta de a efectua pregatirea centralizata cu tot ce implica, in perioada 16-26 ianuarie. Va urma apoi perioada precompetitionala (28 ian.- 22 feb. 2008) cu antrenamente si jocuri amicale, pe 29 februarie fiind programata prima etapa a returului cind vom juca la Sebes, cu Calor Timisoara”, a incheiat Fogorosi. Stefan FogoroSi „Din punctul meu de vedere pozitia din clasament spune multe. In ciuda faptului ca ne aflam pe locul I, cred ca daca eram mai atenti in unele jocuri puteam sa mai obtinem 3-4 puncte, dar tinind cont ca am pornit la drum cu o echipa aproape noua, pozitia si rezultatele consider ca sint multumitoare”.

Sezon incheiat cu dreptul la baschet

Baldwin a spart gheataAnthony Baldwin a bifat primul succes la conducerea "U" MobitelcoCampionatul National Volkswagen la baschet masculin a continuat cu meciurile etapei a XIII-a, ultima a turului. „U“ Mobitelco a primit vizita Echipei CS Otopeni, de care a dispus cu scorul de 103-85 (30-21, 22-26, 24-16, 27-22). Sub bagheta lui Thomas Anthony Baldwin si a secunzilor sai, Dorin Pintea si Marcel Tenter, clujenii s-au napustit asupra adversarilor, iar la 19-4 si 25-6 parea ca se indreapta spre un scor fluviu. N-a fost asa, pentru ca dupa timpul de odihna din minutul 6 oaspetii au trecut la o aparare in zona care i-a scos din ritm pe clujeni. Doar un timp, pentru ca pasele au inceput sa circule ametitor, iar aruncarile de 3 puncte si-au nimerit, pe rind tinta. „Am cistigat datorita celor 46 de recuperari, dintre care 22 ofensive, precum si jocului colectiv subliniat de cele 24 de pase decisive“, a rezumat dupa meci Baldwin.     Punctele invingatorilor au fost marcate de: Krstanovic (29, 2× 3), Iheadindu (16, 1×3), Seals (15, 4×3), Cuic (11, 3×3), Lapuste (11, 2×3), Silvasan (10, 2×3), Medvedj (6), Popa (3) si Chetreanu (2). Alte rezultate ale ultimei etape a turului: CSM Leonardo Oradea – BCM ELBA Timisoara 77-85, Rapid Neoset Bucuresti – Gaz Metan Medias 79-73, CSU Atlassib Sibiu – BC Mures Tirgu-Mures 84-73.Ardeleanu aduce victoriaUltima etapa a turului si la feminin, unde „U“ Trustul CRE a evoluat la Tirgoviste. La capatul unui joc fara istoric, clujencele s-au impus cu scorul de 87-54 (14-11, 26-13, 24-9, 23-21), antrenoarea Simona Musat rulind intreg lotul disponibil. Cele mai bune marcatoarele ale echipei clujene au fost Ardeleanu (22, 3×3) si Orosz (21, 3×3). Americanca Michele Cosel n-a jucat din cauza febrei. Celelalte rezultate din etapa a XI-a: BC Arad – BC Teleorman Alexandria 89-56, CSS Liceul Teoretic „Mikes Kelemen“ Sfintu Gheorghe – Sportul Studentesc Bucuresti 64-52, CSM „U“ Oradea – Rapid CFR Marfa Bucuresti 69-83. Restanta contind pentru etapa a IX-a, partida CET Govora – Sportul Studentesc se va disputa simbata, 22 decembrie.

Ignatul, ziua in care se sacrifica porcii

Cine a fost Sfintul Ignatie?Se povesteste despre acest dumnezeiesc Ignatie, de Dumnezeu Purtatorul, cum ca pe vremea cind era inca prunc, iar domnul nostru Isus Hristos vietuia in acea vreme cu oamenii pre pamint si invata pre popoare despre imparatia lui Dumnezeu, atunci si parintii acestui prunc, stind acolo aproape in popor si ascultind cuvintele cele dumnezeiesti care ieseau din Gura Mintuitorului, si avind cu dinsii pre acest fiu, Domnul s-a uitat la dinsii si chemind la sine pe pruncul Ignatie, l-a pus in mijloc, si cuprinzindu-l l-a luat pre miini zicind “De nu va veti intoarce si nu veti fi ca pruncii, nu veti intra in imparatia cerului. Si cine va primi pe un copil ca acesta intru numele meu, pe mine ma primeneste”, pentru aceasta s-a numit Sf. Ignatie purtator de Dumnezeu. Aceasta este varianta religioasa.Cine a fost Ignat?Ceva mai laic, dar nu fara influente religioase, se spune ca a fost un om, cindva, care vrind sa taie porcul a dat gresit cu securea si l-a lovit pe tata-sau in cap si l-a omorit. Acum ce sa faca? L-a ingropat, i-a facut pomeni si a plecat in lume. Pe drum se intilneste cu un preot, isi povesteste pacatul, iar acesta ii zice sa-si construiasca o luntre cu care sa treaca fara plata oamenii peste un riu si sa ingroape in pamint un carbune de lemn de tufa, asteptind pina o inverzi.Ignat se asaza linga un riu, face luntrea, pune taciunele in pamint si se insoara, anii trec, omul aude strigate de ajutor pe malul celalalt, trece apa, dar nu gaseste pe nimeni. Se intoarce si aude din nou, pleaca, dar nu e nimeni. Aude a treia oara strigate de ajutor, urca in barca trece riul si gaseste doi mosnegi pe care ii aduce acasa, imediat le povesteste primul lui pacat si pe celelalte sase din noaptea aceea - cind, neajungind la timp, niste oameni s-ar fi inecat. Mosnegii sint de fapt Dumnezeu si Sfintul Petru. In casa, saracie mare, copiii pling de foame, mama ca sa-i amageasca si sa-i adoarma, le arata ca a pus ceva la copt sub test. Un mosneag o intreaba ce a pus acolo si femeia ii raspunde cinstit ca nimic, el ii porunceste sa ridice testul si ea gaseste acolo o piine foarte mare.In acest timp in fata mosneagului s-au aprins singure doua luminari, Ignat si-a dat seama pe cine are oaspete si a sarutat talpile celor doi mosnegi. Atunci i-a zis: “Hai cu noi!” Ignat ar fi mers, dar se gindea la copii, cine se va ocupa de ei. Dumnezeu ii zice ca grija copiilor o s-o poarte el. Cind ies din casa trec pe linga tufa inverzita care crescuse din carbune, semn ca pacatul ii fusese iertat.Au mers ani in sir, pina cind intr-o zi au intilnit o trasura cu boieri urmata de magari incarcati cu marfuri scumpe. Dumnezeu il intreaba pe Ignat daca ii recunoaste pe acei oameni, iar el ii raspunde ca nu stie cine sint, atunci Dumnezeu ii spune ca de fapt sint copiii sai. O poveste incilcita cu final fericit…Traditii si superstitiiIn ziua de Ignat nu se lucreaza, doar se taie porcul. Se crede ca omul care n-are porc gras de Craciun si cutit in vremea pepenilor nu a cunoscut fericirea. Daca totusi n-ai porc, tai macar o gaina, caci trebuie sa vezi singe in ziua de Ignat. Cind tai porcul zici “Ignat, Ignat / Porc umflat”. Se crede ca in noaptea de dinaintea Ignatului porcul isi viseaza cutitul sau se viseaza la git cu margele rosii. Ce porc nu a fost taiat de Ignat, nici ca se mai ingrasa.La taiatul porcului nu trebuie sa fie de fata oameni milosi, pentru ca atunci porcul moare greu si carnea lui nu mai e buna. Ca sa nu se strice saminta porcului din casa, adica pentru a asigura porcul din anul care vine, femeia moaie in singe un smoc de par din coada lui si il pune la pastrare. Cu singe de porc se face cruce pe fruntea copiilor, ca sa fie sanatosi. Dupa ce a fost taiat capul porcului se cintareste. Trupul se zice ca este de zece ori mai greu. Cind porcul este negru se aduna singe intr-o strachina cu mei, dupa ce se usuca femeia aprinde meiul si afuma cu el copiii, ca sa-i scape de sperietura.Femeile care nu tin ziua de Ignat sint pedepsite, se spune despre o fiinta lacoma si rea care se numeste Inatoarea. Intr-o povestire, ea a incercat sa o opareasca pe o femeie care voia sa toarca de Ignat. Femeia a scapat doar cu un sfat bun primit de la o vecina.Sarbatorile, intre alte functii, o au si pe aceea de a ritma munca, exista un timp al torsului, alt timp al tesutului… Femeile stiu aceste lucruri, daca n-ar sti pacat n-ar fi, iar cind nu fac ce trebuie are cine sa le pedepseasca.

Italia renunta la decretul de expulzare

Guvernul de la Roma a anuntat ca va renunta la decretul de lege adoptat in luna noiembrie care faciliteaza expulzarea cetatenilor europeni. Anuntul a fost facut ieri. Acest decret a venit dupa uciderea italiencei Giovanna Reggiani, crima atribuita unui cetatean roman, Nicolae Mailat. In baza actului, zeci de romani, in special de etnie roma, au fost expulzati in ultima perioada din Italia. Taberele ilegale in care multi locuiau, de linga orase italiene, au fost desfiintate. Ulterior, ancheta in cazul acestei crime a adus probe noi si a pus sub semnul intrebarii vinovatia lui Mailat, insa decretul a ramas in vigoare. Italia a fost criticata pentru el de Parlamentul European, care a adoptat o rezolutie ce atragea atentia asupra libertatii de miscare a cetatenilor europeni pe teritoriul Uniunii Europene si condamna punerea sub invinuire a unei etnii si a unei natii pentru gestul infractional al unei singure persoane. Incidentul a declansat o adevarata isterie in Italia, mai ales in Roma, unde s-au inregistrat diverse acte de violenta din partea italienilor la adresa romanilor. Decretul de expulzare a fost considerat mijlocul cel mai rapid si mai eficient de lupta al Italiei impotriva imigrantilor. El a intrat in vigoare la inceputul lunii noiembrie, dupa ce a fost adoptat de Consiliul de Ministri. Insa, pentru a deveni lege, avea nevoie de votul Parlamentului. Actul a fost adoptat in Senat, dar presedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a semnalat, intre timp, mai multe erori in forma finala a decretului, in special in ceea ce priveste normele referitoare la antidiscriminare. In aceste conditii, Guvernul italian a decis anularea actului, dar specialistii  Ministerului de Interne italian lucreaza, deja, la un alt decret-lege, care va intra in dezbaterea Executivului in sedinta din 28 decembrie – cu 3 zile inainte de termenul la care expira vechiul decret. Noul text permite expulzarea cetatenilor comunitari care constituie un pericol si impiedica revenirea romanilor deja expulzati din Italia, sustine presa italiana. Insa, potrivit acesteia, daca noul decret nu va fi adoptat pina la data de 31 decembrie, toti cetatenii europeni care au fost expulzati pina acum ar putea reveni in Italia, in absenta unei legi care sa stabileasca masuri si limitari.

Ludovic Orban s-a ascuns de ?vinatori?

Victima este o eleva de 17 aniAccidentul provocat de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a ajuns la Parchetul General. In incident a aparut victima, necunoscuta in primele zile: o eleva de 17 ani, care, potrivit informatiilor destul de contradictorii vehiculate ieri, ar fi fost lovita la o mina. Parintii ei, insa, au sustinut ca s-a lovit cazind pe gheata. Daca ei vor depune plingere, ministrul Transporturilor ar putea fi cercetat pentru fals in declaratii, parasirea locului accidentului si vatamare corporala din culpa, infractiuni care pot cumula pedepse de pina la 5 ani de inchisoare. Ieri, adolescenta si tatal ei au fost audiati la Politie. Ei au fost citati si de procurori, dar au refuzat sa deschida usa pentru a primi citatia, a relatat Realitatea TV. Reporterii acestui post au fost luati la bataie cu sacosa de cumparaturi de catre locatarii blocului unde sta familia fetei.Substraturi politice pe sub pojghita accidentuluiTot Realitatea TV a prezentat un film, realizat de un amator, care arata momentele imediat urmatoare accidentului de masina in care a fost implicat ministrul Ludovic Orban. Filmul a fost trimis ziarului „Ziarul“ de catre persoana care l-a realizat si arata cum ministrul discuta cu persoanele implicate si era fotografiat de trecatori. Alte informatii, tot contradictorii, au aparut in legatura cu faptul ca premierul Calin Popescu Tariceanu i-ar fi cerut demisia lui Orban, dar ca acesta este sprijinit de omul de afaceri liberal Dinu Patriciu, care nu ar fi de acord cu o eventuala demisie a ministrului Transporturilor. Postul TV Antena 3 a amintit faptul ca Orban este considerat, in cadrul PNL, un critic al lui Tariceanu. In schimb, la Realitatea TV, Orban declara ca nu i s-a cerut demisia si ca el a decis sa evite iesirile publice sau alte angajamente pina cind acest scandal nu se va incheia. „Voi sta ascuns atita timp cit voi fi vinat“, a spus el.Demisia, vazuta  rept un gest de onoareSi presa straina a analizat cazul, insistind asupra modului in care s-ar fi incercat musamalizarea accidentului. „Orban este acuzat ca a incercat sa disimuleze circumstantele accidentului“, scrie agentia France Presse, iar ziarul italian „La Repubblica“ a anuntat ca ministrului i-a fost ridicat permisul de conducere si ca „versiunea furnizata de ministru nu corespunde declaratiilor martorilor“. Un site de stiri din Austria a calificat incidentul drept „dubios“. Adversarii politici ai ministrului liberal nu au comentat prea mult evenimentul, dar unii au atras atentia asupra solutiei „de onoare“: demisia. „Daca se va dovedi clar ca in accident a fost implicat un copil, eu consider ca urmeaza un gest clar de demisie, care, dupa mine, este unul de onoare“, a sustinut liderul PSD, Mircea Geoana.

CAMPIONATELE MADISZ

    Divizia A, etapa a XIII-aAjax - Bolha    0-9     Dracii Rosii     - Pro Italia    10-1     Meridian - Rancos    4-4     Temad - HSV    4-5     Nottingham - Gulden    3-0     Pro Flora - Kopár Manó    11-5     Nasaud - Neon    2-2     Restanta     Ajax - Rancos    2-6 CLASAMENT 1. HSV    11    9    1    1    74-25        28      2. Neon    13    8    2    3    71-42        26      3. Meridian    12    7    1    4    46-26        22      4. Dracii Rosii    12    7    1    4    46-34        22      5. Gulden    13    7    1    5    46-37        22      6. Pro Flora    12    6    2    4    70-51        20      7. Nasaud    12    6    2    4    41-30        20      8. Rancos    13    6    1    6    49-83        19      9. Kopár Manó    13    6    0    7    43-38        18    10. Temad    13    5    1    7    64-58        16    11. Nottingham    12    6    1    5    31-36        16    12. Bolha    12    4    1    7    55-46        13    13. Ajax    13    2    1    10    19-69        7    14. Pro Italia    13    0    1    12    24-106        1     Divizia B, etapa a XV-aPhoenix - Draco Volans    4-7     Fáraók - Cluj Juniors    1-6     Pro Marasti - Roma    4-4      Wega - Gold Estate    0-3     Manchester- Kocogók    aminat     Sparta - Artana    3-7     Restante:     Pro Marasti - Fáraók    5-3     Sparta - Kocogók    6-3     Phoenix - Cluj Juniors    2-2     Draco Volans - Cluj Juniors    3-0CLASAMENT 1. Roma    15    14    1    0    116-39    43      2. Manchester    14    10    0    4    53-46        30      3. Gold Estate    14    9    1    4    65-39        28      4. Artana    14    9    0    5    70-55        27      5. Draco Volans    15    9    0    6    66-52        27      6. Cluj Juniors    15    7    2    6    52-56        23      7. Wega    14    7    1    6    57-40        22      8. Phoenix 14    7    1    6    52-66        22      9. Sparta    15    5    1    9    56-79        16    10. Pro Marasti    14    2    2    10    17-44        8        11. Kocogók    13    2    0    11    23-70        6    12. Fáraók    13    0    1    12    8-45    1  

Dividende si lemne de foc pentru composesori din zona Arieseni

Presedintele Composesoratului Abrud Sat - Dusu Ciuruleasa, Nicolae Toma, a aratat zilele trecute ca din cunostintele pe care le are, acesta este singurul composesorat din zona Muntilor Apuseni, care, la aceasta data, e in masura sa acorde dividende gospodarilor din zona. Composesoratul Abrud Sat-Dusu Ciuruleasa (CASDC) a luat fiinta in anul 2004, cu o suprafata de 72 de hectare si cu 115 membrii composesori. Din anul 2007, prin reintregirea la Legea 247, ajungem la suprafata de 1042 de ha in composesorat. Inainte de punerea in posesie, in urma unei vijelii a cazut din padurea de la Ciuruleasa aproximativ 3000 mc de material lemnos, foioase si rasinoase. Adunarea generala a hotarit sa dam o parte din materialul lemnos agentilor economici si persoanelor fizice, cu prioritate membrilor nostri composesori. Prin licitatie organizata de catre Ocolul Silvic Abrud, s-au dat 1.800 mc unei firme. Din restul s-au format 4 partizi care au fost valorificate catre membrii nostri composesori si altor persoane fizice din raza de activitate a composesoratului, care nu au avut alta posibilitate de aprovizionare cu lemne de foc”. Seful composesoratului a mai precizat ca s-au intimpinat multe greutati pentru ca a trebuit sa se treaca cu acest material lemnos prin multe proprietati, dar problema a fost rezolvata cu proprietarii. “Am reusit astfel ca pina la aceasta data sa fie scos de catre agentul economic 1.300 de mc, iar la persoane fizice s-au valorificat peste 1.000 de mc, in valoare de 524 de milioane lei vechi. Agentul economic ne-a platit pina la aceasta data 515 milioane de lei vechi, astfel ca in total, am vindut lemn in valoare de un miliard 818 mii lei vechi”, a mai declarat Toma. El a precizat ca din acesti bani, cea mai mare parte se vor duce prin dividende la membrii composesori, iar restul va ramine in fondul de dezvoltare a composesoratului. “Toti banii au fost <<facuti>> in doar patru luni, prin munca depusa de Consiliul de Administratie al Composesoratului si cu sprijinul Ocolului Silvic Privat din Abrud. In cadrul Composesoratului sint 1.042 ha de padure si am reusit sa avem amenajamentul silvic la un pret de 14 lei pe ha. Acest lucru ne permite sa taiem in continuare peste 3.000 de mc de lemn foioase si rasinoase pe an, ceea ce va duce la incasarea unor preturi bune si vom fi in masura ca in fiecare an sa ii sprijinim pe membrii nostri composesori”, a mai mentionat presedintele Toma. 

Si persoanele cu dizabilitati au cite ceva de oferit

Persoanele care au anumite dizabilitati pot deveni utile in multe, daca nu in majoritatea locurilor unde se desfasoara anumite activitati aducatoare de venituri. Acest lucru se doreste a fi demonstrat prin proiectul lansat de ANOFM denumit “Servicii de consiliere pentru persoanele cu dizabilitati”. Acesta se adreseaza atit  acestei categorii de persoane, cit si angajatorilor - agenti economici sau institutii, si are ca scop cresterea sanselor de ocupare pentru persoanele cu dizabilitati, prin valorificarea aptitudinilor, experientei si cunostintelor acestora. Dupa cum experienta a dovedit-o de mult, exista persoane cu anumite dificultati in manifestare din unele puncte de vedere, dar, de multe ori, acestea sint compensate de alte calitati “speciale”, mai putin evidente la oamenii obisnuiti. O atitudine pozitivaDaca printr-o consiliere profesionista se poate ajunge la constientizarea persoanelor in cauza de sansa lor in gasirea unor activitati carora sa le faca fata, proiectul mai sus mentionat vizeaza in primul rind schimbarea atitudinii reprezentantilor institutiilor, angajatorilor, fata de persoanele cu dizabilitati, facilitindu-se astfel integrarea lor profesionala. Directorul AJOFM Alba preciza, cu ocazia prezentarii proiectului, ca angajatorii beneficiaza, la rindul lor, de consultanta cu privire la solutii pentru adaptarea locurilor de munca, precum si de unele avantaje financiare si fiscale pentru angajarea persoanelor cu dizabilitati. Acestea constau in: deducerea la calculul profitului impozabil, a cheltuielilor cu adaptarea locurilor de munca, precum si cu transportul persoanelor cu dizabilitati de la domiciliu la locul de munca, subventionarea locurilor de munca pentru persoanele cu dizabilitati, din bugetul asigurarilor pentru somaj, a cheltuielilor specifice de pregatire, formare si orientare profesionala, conform Legii 448/2006. Conform legislatiei in vigoare, persoanelor cu anumite grade de handicap le pot fi intocmite programe de lucru speciale, cu mai putin de 8 ore pe zi, daca beneficiaza de o recomandare medicala în acest sens. Asadar, pot fi identificate avantaje de ambele parti, dar cel mai important ramine ca ei sa fie acceptati ca niste oameni care pot fi utili, oameni care au nevoile lor, dar si cite ceva de oferit, asa cum se intimpla cu orice om normal.

?Regele? vine la Cluj

Gica Hagi isi va prezenta miine la Cluj un DVD cu fazele memorabile din jocurile sale la echipa Nationala. Incepind cu ora 18, Media Galaxy din Polus va gazdui evenimentul, la care va fi prezent si initiatorul proiectului.      Clujul este a treia locatie in care fotbalistul isi va promova DVD-ul, dupa Bucuresti si Timisoara. DVD-ul cuprinde 90 de minute cu toate golurile marcate de Hagi in tricoul Romaniei si interviuri cu trei dintre antrenorii pe care Regele i-a avut la „nationala“: Mircea Lucescu, Anghel Iordanescu si Emeric Ienei. Acesta este doar primul proiect dintr-o serie ce va cuprinde trei. Urmatorul va contine fazele memorabile si golurile marcate de Hagi la cluburile la care a activat in tara si in strainatate si este programat sa apara in iarna lui 2008. Al treilea DVD va fi dedicat „Galei Hagi“, evenimentul care a marcat retragerea sa din activitate, in 2001. La final, va aparea colectia integrala, impreuna cu un bonus: alt DVD, care va cuprinde reactii ale lui Gica Hagi in sala de montaj. Pretul unui DVD este de 29,9 lei.

Planuri de salvare la Ariesul Turda

Dupa un tur de campionat tumultuos, insa fara realizari deosebite, cei de la Ariesul Turda au intrat in vacanta. Una in care se vor cauta solutii pentru iesirea din impas, mai exact din zona „fierbinte“ a clasamentului, turdenii ocupind in prezent locul 13 in ierarhia seriei a II-a din Liga 2. Premise exista pentru realizarea acestui obiectiv: clubul a reusit sa incheie un contract solid cu Victor Rosca, cel care plecase in timpul campionatului din cauza unor divergente cu unii jucatori si conducerea, si va face restructurari serioase la nivelul lotului. „Vor pleca in jur de opt-noua fotbalisti in aceasta iarna si se vor aduce altii in locul lor“, ne-a declarat antrenorul turdenilor, care va sta la cirma turdenilor, conform contractului, pina in vara anului 2009.      Printre cei ce vor parasi Ariesul se numara si doi dintre capii „rascoalei“ in urma careia Rosca a fost inlaturat de la echipa, Ciobanu si Albinaru, acestora alaturindu-li-se, intr-o prima faza, Tuta, Iliuciuc, Stanciu, Luca, Bozdog si Balaci. „Pe 7 ianuarie va avea loc reunirea, iar pina pe 10 ianuarie vom sti componenta completa a lotului. De asemenea, in luna februarie vom sustine 8-10 meciuri de pregatire“ a mai precizat Rosca.

A inceput nebunia RCA

“Batalia va fi destul de strinsa in aceste luni, deoarece aproximativ 65% din vinzarile RCA sint concentrate in lunile decembrie 2007 - ianuarie 2008”, a declarat, Gheorghe Grad, membru in consiliul director al Uniunii Nationale a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari (UNSICAR). El a mentionat ca, in conditiile unei valori totale a primelor brute subscrise de circa 450 milioane euro din vinzarea RCA, batalia va fi acerba, intrucit vor fi in joc circa 300 milioane euro. “Presiunile acestei piete pe lunile decembrie si ianuarie in ce priveste vinzarea politelor RCA se vor diminua in fiecare an cu 10%, ca urmare a reinmatricularilor prin vinzarile de autovehicule. Astfel, dupa citiva ani, presiunea ar putea sa dispara”, a mai spus Grad.Multe ofertePentru compania Allianz-Tiriac Asigurari, “oferta speciala” este reprezentata de programul  personalizat de cotare online pentru persoane fizice, care tine cont de profilul de risc al clientului. “Practic, este vorba despre un tarif personalizat, in functie de sexul si la virsta soferului, experienta lui in trafic sau zona geografica de domiciliu”, a precizat, directorul de comunicare al companiei, Marius Onofrei.Soferii care aleg polita RCA de la Generali pentru toata perioada anului 2008 vor beneficia de un serviciu care consta in tractarea gratuita a autovehiculului, o singura data, pe o distanta de maximum 100 de kilometri (plus 100 km retur), oferta care este valabila pentru firme si populatie. Pentru a beneficia de acest serviciu, clientii trebuie sa indeplineasca unele conditii, printre care incheierea asigurarii RCA pentru un an, plata integrala a primei de asigurare si validarea autovehicului, care trebuie sa aiba pina in 2,5 tone. “Serviciul de asistenta rutiera este acordat de Asist Plus, prin intermediul Europ Asistance, o societate membra a grupului Generali”, a mentionat, Radu Ionescu, seful biroului de Asigurari Auto in cadrul companiei. El a adaugat ca primele brute subscrise din vinzarea RCA pina in noiembrie 2007 depasesc cu circa 80% primele subscrise in perioada similara a anului 2006  si spera sa mentina acelasi ritm de crestere si pentru luna decembrie.“Din 12 decembrie, am lansat o oferta speciala, care este valabila in perioada 15 decembrie - 31 ianuarie 2008 si care  consideram ca va spori valoarea primelor brute subscrise cu 35% pe tot anul 2008, pina la 150 milioane lei in primul trimestru din 2008, dupa ce vom ajunge la circa 200.000 de clienti noi”, a spus directorul diviziei de vinzari si marketing din cadrul Asirom, Catalin Stroe. El a explicat ca, pentru clientii fideli ai companiei care aleg tot Asirom pentru incheierea unei polite RCA, se ofera un tarif special. De exemplu, pentru o Dacie cu o capacitate de 1.200 cmc, femeile vor plati 177 lei (cu reducere de la 194 lei), iar barbatii vor achita 193 lei, cu reducere de la 210 lei.Alti asiguratori, precum Asiban, mizeaza pe oferta standard a companiei, de a micsora prima cu aproximativ 3% atit pentru clientii “cuminti” prin sistemul “bonus/malus”, cit si pentru soferii din judete cu un trafic mai redus. “Cea mai buna oferta si promovare pentru o companie de asigurari este aceea de a plati daunele cu promtitudine”, a conchis presedintele Asiban, Dumitru Ceraceanu. 

Doriti la pachet

Jucator-cheie pentru clujeniGoga i-a impresionat pe oficialii Vasluiului, la fel ca si colegul sau din atac, JovanovicDesi pe ultimul loc in clasamentul Ligii 1, Universitatea Cluj a captat atentia mai multor echipe de prima mina din campionatul intern. Aceasta, in mare masura, datorita „giuvaierului“ Dorin Goga, unul dintre cele mai mari talente pe care clubul de pe „Ion Moina“ le-a oferit in ultimii ani. Desi in virsta de doar 23 de ani, atacantul a reusit sa se impuna nu doar pe terenul de fotbal, unde a ramas un titular incontestabil indiferent de antrenorii care s-au perindat pe la echipa, ci si in vestiarul „studentilor“, fiind purtatorul banderolei de capitan in acest sezon negru pentru formatia sa. Iar cele 4 goluri inscrise in acest sezon, unul dintre ele chiar impotriva Stelei, au contribuit si mai mult la cresterea cotei sale, astfel ca formatiile cu pretentii din Romania au inceput deja sa se intereseze de serviciile sale.„Peste oferta Timisoarei“Prima care a facut un pas concret in directia achizitionarii lui Goga a fost Poli Timisoara, patronul banatenilor, Marian Iancu, aruncind pe masa „Sepcilor rosii“ o oferta foarte tentanta, de 850.000 de euro. In acelasi timp, jucatorului i s-a pregatit un salariul de top, de 200.000 de euro pe sezon. Totusi, sefii de pe „Moina“ au declinat, deocamdata, propunerea Timisoarei, argumentind ca Goga este indispensabil echipei si, prin urmare, netransferabil. Totusi, lucrurile s-ar putea schimba cind vor primi oferta unui alt club ce tinteste sus in clasament, FC Vaslui. Finantatorul moldovenilor, Adrian Porumboiu, nu si-a ascuns dorinta de a-l aduce pe Goga la echipa antrenata de Dorinel Munteanu, declarind pentru monitorul ca va incepe negocierile in cel mai scurt timp posibil: „Goga este un jucator bun, pe care eu si Dorinel Munteanu l-am dori la Vaslui. Stim ca Poli Timisoara le-a facut o propunere celor de la Universitatea Cluj, insa noi vom oferi mai mult si speram sa cadem la o intelegere“.      In aceste conditii, pretul atacantului „studentilor“ ar putea sari la suma de 1 milion de euro, cel putin pina cind si alte echipe vor intra in cursa pentru acontarea sa. De asemenea, fostul mare arbitru a dezvaluit ca Goga nu este singurul component al lui „U“ Cluj vizat de un transfer la Vaslui: „Universitatea mai are un jucator care ne tenteaza, Nemanja Jovanovic. Deocamdata sint in Turcia, dar vom demara negocierile si pentru el cind voi reveni in tara“, a conchis Porumboiu.      Reamintim ca atacantul Nemanja Jovanovic a fost monitorizat la ultimul meci al „studentilor“ de oficiali ai clubului FC Aarau, locul 4 in campionatul Elvetiei.

Pe scurt

Presiune pe „U“Patronul echipei Poli Timisoara, Marian Iancu, a precizat ieri pentru agentia de presa Newsin ca il doreste cu insistenta la Poli pe atacantul Dorin Goga. Acesta s-a lovit, insa, de refuzul categoric al conducatorilor clujeni, fapt care l-a enervat: „Vreau sa pun presiune pe cei de la Universitatea Cluj, pentru ca nu este normal sa tina cu dintii de un jucator fara sa se gindeasca la viitorul lui. Ce va realiza acest Goga la Universitatea? Ar fi cistigat 200.000 de euro cu tot cu bonusuri pe an“, a declarat principalul finantator al formatiei de pe Bega. Iancu i-a prezentat si pe jucatorii pusi pe lista de transferuri: „Dancia si Omoduemuke sint transferabili si pot sa-si caute un club unde ar putea sa joace din retur. Sint disponibili pentru cine si-i doreste. McKain este si el liber sa plece unde doreste, pentru ca asa i-am promis, ca-l lasam sa-si gaseasca un club oriunde. Pentru noi nu constituie o prioritate sa vindem jucatori, pentru ca dupa aceea sa cumparam dupa ce ne-am dat seama ca am ramas descoperiti. Noi urmarim sa ne completam posturile deficitare pentru a avea o echipa pregatita pentru cupele europene“, a conchis Marian Iancu.     C. S.Lista lui BecaliGigi Becali i-a anuntat ieri pe jucatorii pe care nu-i mai doreste din primavara la echipa din Ghencea. Latifundiarul a precizat ca Badoi, Neaga, Zaharia, Croitoru, Cristocea si Iacob vor parasi gruparea ros-albastra in pauza de iarna. Primul este deja acontat de Poli Timisoara, in timp ce Dorel Zaharia s-a inteles cu FC Vaslui, formatie la care va evolua o data cu reinceperea campionatului. De asemenea, Dica si Goian ar putea sa plece de la Steaua, fiind doriti de echipe din strainatate.    C. S.Mexican la CityManchester City, una dintre revelatiile acestui sezon in Premier League, si-a asigurat pentru un an serviciile fotbalistului mexican Nery Castillo, de la Sahtior Donetk. Atacantul a fost adus sub forma de imprumut, englezii achitind pentru el suma de 5 milioane de euro. In virsta de 23 de ani, Castillo a fost achizitionat de ucraineni in vara, de la Olympiakos Pireu, dupa incheierea Copei America, unde jucatorul a avut o evolutie remarcabila, incununata cu 4 reusite. Trupa lui Mircea Lucescu a platit 20 de milioane formatiei din Grecia.    C. S.Chelsea se intaresteEchipa londoneza a cumparat recent una dintre marile sperante ale fotbalului mondial. Este vorba de atacantul argentinian de 18 ani Franco Di Santo de la formatia chiliana Audax Italiano. Pentru achizitionarea sa, englezii au platit suma de 7 milioane de euro. Atacantul a marcat 16 goluri in 69 de partide pentru Audax Italiano. In sase selectii la reprezentativa de tineret a Argentinei, Santo a marcat un gol.    C. S.

A picat prefectul!

Ilie Mitea va trece de la OPC, la PrefecturaZvonul pe care Monitorul de Sibiu il anunta acum citeva saptamini s-a dovedit adevarat. Ilie Mitea este persoana agreata de Guvern pentru a deveni prefect de Sibiu. Ion Ariton a fost eliberat ieri din functie, iar surse oficiale au declarat ca a primit o functie in aparatul guvernamental. Pe de alta parte, se pare ca Ariton ar fi interesat sa isi continue cariera politica. In PD-L, fostul democrat ar putea ocupa functia de presedinte al organizatiei sibiene.Mitea il vrea pe MiteaContactat telefonic, fostul prefect a refuzat sa faca orice declaratie pe aceasta tema. De altfel, relatia sa cu mass media a fost destul de distanta in ultima vreme. Cit despre Ilie Mitea, acesta afirma ca inca nu a primit vreo instiintare oficiala. „Eu nu sint convins ca sint lucrurile de asa natura. Pot sa va spun orice despre OPC daca ma intrebati, dar despre o eventuala numire nu am primit nicio instiintare oficiala. Acum sint acasa, cu familia, citesc mesaje de la prieteni", a spus actualul director executiv al OPC Sibiu. Pe de alta parte, presedintele PNL Sibiu, Eugen Mitea, a apreciat activitatea de prefect a lui Ariton ca fiind una buna. „Dar cred ca domnul Ilie Mitea ar putea sa faca mai multe daca ar veni", a nuantat liderul liberal.Functionar in MIRAPotrivit purtatoarei de cuvint a Guvernului, Camelia Spataru, eliberarea din functie a lui Ariton a fost semnata in sedinta de Guvern de ieri si urmeaza sa apara in Monitorul Oficial. De asemenea, liberalul Ilie Mitea va fi viitorul prefect, iar Ariton este, pina la noi ordine, inspector guvernamental in cadrul MIRA. Inlocuirea lui Ariton era una previzibila pentru parlamentarul sibian Cornel Stirbet, membru fondator al PLD si, mai nou, al PD-L. Reactia sa la auzul vestii a fost una virulenta. „Guvernul actual liberal isi propune sa continue politica PSD-ului de epurare politica a prefectilor democrati, inceputa dupa scoaterea PD de la guvernare. Era de asteptat sa ajunga si la Ion Ariton, mai ramasesera doi prefecti PD in tara", a afirmat deputatul Cornel Stirbet, actual vicepresedinte al PLD. Camelia Spataru l purtator de cuvint Guvern„In cadrul sedintei de Guvern, s-a propus inlocuirea domnului Ion Ariton. Dinsul a fost trecut pe un post de inspector guvernamental in Ministerul Internelor si Reformei Administrative. Va fi inlocuit cu domnul Ilie Dumitru Haralambie Mitea"

Felicitat de Johannis

La final de mandat in Parlamentul European, felicitarile la adresa lui Ovidiu Gant se tin lant. Dupa presedintele PE, Hans Gert Poettering, a venit rindul lui Klaus Johannis sa-si faca publice aprecierile pentru deputatul FDGR. „Gant a facut fata cu brio sarcinilor de europarlamentar. A reusit sa convinga multi politicieni de rang sa viziteze Sibiul, sa se apropie de Romania. Ovidiu Gant si-a facut datoria cu virf si indesat. Sint foarte multumit de el", a spus, ieri, primarul Johannis, presedintele FDGR. Potrivit lui Gant, prezenta sa in Comisia de Cultura a PE nu a fost una intimplatoare, ci o oportunitate pentru a promova unul din cele mai importante proiecte culturale din Rominia, Sibiu - Capitala Culturala Europeana. „Sibiul a adus Romaniei un plus de imagine enorm. Am stabilit relatii bune, am cistigat sprijin", a declarat Gant. Un nou mandat?Fostul europarlamentar a declarat, ieri, ca nu exclude posibilitatea de a candida, in 2009, pentru un nou mandat in Parlamentul European. „Exista probabilitatea sa redevin membru al Parlamentului European. Dar e prea indepartat in timp si se pot produce multe evenimente de natura politica pina atunci. E posibil sa se intimple, e posibil sa nu se intimple", a precizat deputatul FDGR. Cit despre regretele de a parasi institutia europeana, Gant a marturist ca nu ar fi fost corect sa renunte la calitatea de parlamentar in legislativul romanesc pentru a ramine in PE. „Munca mea continua in Parlamentul national. Ma voi concentra pe activitatile comisiei de invatamint. Fiecare ministru care vine are o viziune proprie, iar schimbarile deruteaza copiii si parintii. Voi sustine orice lege care priveste descentralizarea. Tot ce e gestionat de Bucuresti e gestionat prost. E aberant sa crezi ca de la Bucuresti poti administra o tara ca Romania", a spus deputatul FDGR.     

Eroi comemorati

Garnizoana Sibiu si administratia publica locala vor organiza miine o ceremonie de comemorare a eroilor Revolutiei din Decembrie 1989. Evenimentul va consta in depuneri de coroane si jerbe de flori la monumentele ridicate in memoria Eroilor Revolutiei din Decembrie la Academia Fortelor Terestre, Inspectoratul de Politie, Monumentul din Cimitirul Municipal, dar si la cel din fata Casei de Cultura a Sindicatelor. Vor depune coroane si jerbe de flori reprezentantii Institutiei Prefectului, Consiliului Judetean, Primariei, ai Inspectoratului de Politie, Inspectoratului de Jandarmi si ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, ai Garnizoanei Sibiu, SRI, STS, ai asociatiilor revolutionare, veteranii de razboi, dar si reprezentantii partidelor politice. (M. L.)

Hot din supermarket

Un tinar sibian de numai 22 de ani s-a ales cu dosar penal dupa ce a incercat sa fure mai multe produse alimentare dintr-un supermarket sibian. Marti, in jurul prinzului, tinarul a intrat in supermarket, a luat un cos si s-a prefacut ca vrea sa isi faca obisnuitele cumparaturi. Numai ca, in loc sa puna produsele in cos, el le dosea in buzunare si pe sub haine. Asta pina cind a fost observat. Supraveghetorii din magazin au scos de sub hainele lui produse alimentare in valoare totala de peste o suta de lei si au chemat jandarmii. Acestia nu s-au lasat induplecati de scuzele tinarului si i-au intocmit dosar penal pentru furt. (M. L.)

Chestionare pentru pacienti

Pacientii de la Psihiatrie isi pot exprima parerea despre cum au fost tratati pe perioada internarii, intr-un chestionar conceput de curind de conducerea Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda". Prin acest formular, reprezentantii unitatii sanitare doresc imbunatatirea calitatii actului medical, motiv pentru care va pune la dispozitie un chestionar cu 9 intrebari referitor la nivelul de multumire/satisfactie privind calitatea serviciilor oferite de spital.  „Chestionarele au fost concepute de curind, iar citeva exemplare au fost impartite pe fiecare sectie. Vrem sa aflam gradul de multumire al pacientilor. In ceea ce priveste comportamentul cadrelor medicale, confortul hotelier, dar si alte aspecte. Pina acum nu s-au centralizat rezultatele obtinute in urma completarii formularelor de catre pacienti", spune dr. Mihai Canciu, director medical in cadrul Spitalului de Psihiatrie.CalificativePentru a arata daca sint multumiti de tratamentul oferit de medicii sibieni, pacientii trebuie doar sa bifeze in casutele speciale repectiv foarte bun, bun, satisfacator si nesatisfacator. Bolnavii sint intrebati referitor la promtitudinea acordarii serviciilor medicale, prestatia medicului curant, a psihologului, asistentului social, personal auxiliar , dar si despre conditiile hoteliere oferite de spital.

A pornit colindul

Corala Academiei Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu" din Sibiu a pornit cu colindul. Cei 11 membrii ai coralei au luat la rind institutiile publice, firmele si chiar redactiile publicatiilor sibiene. Pina acum, colindatorii au fost la Consiliul Judetean, unde i-a primit chiar presedintele Martin Bottesch, la Primarie, la Prefectura, Inspectoratul de Politie al Judetului, Inspectoratul Judetean de Jandarmi Sibiu, la citeva redactii si la Teatrul National „Radu Stanca". Urmeaza alte institutii si agenti economici, precum Biblioteca Judeteana „Astra" sau CNM „Astra". Saptamina trecuta, Corpul cadetilor a organizat in incinta Academiei si un spectacol, in cadrul caruia Corala a colindat pentru copiii institutionalizati. Traditie Pentru dirijorul coralei, Ioan Petcu, a devenit o traditie ca in fiecare an sa colinde orasul. „Pentru noi a devenit o traditie. Corala exista din 1999 si, de atunci, in fiecare an facem turul orasului. Studentii au mai plecat, au venit altii, compozitia corului s-a schimbat, dar traditia nu", explica Ioan Petcu. Colindele cadetilor i-a lasat fara replica pe reprezentantii institutiilor colindate pina acum. „Corul Academiei a interpretat zece colinde minunate, cu o acuratete de invidiat, sfidind arta si dezvaluind candoarea si spiritul Sfintelor Sarbatori de Craciun. Ajutindu-se de instrumente muzicale traditionale si specifice evenimentului, studentii au reusit sa uimeasca, sa sensibilizeze si sa binedispuna intregul personal al inspectoratului, aducind si in «casa» noastra tot ce e mai bun intre oameni", a remarcat entuziasmat locotenentul Alexandru Costea, purtator de cuvint in cadrul IJJ Sibiu, una dintre institutiile „colindate" de studenti.

Un an confuz

Pentru Romania, aderarea la Uniunea Europeana a insemnat drumul cel mai scurt catre o interminabila criza politica interna. Nu sintem originali, inaintea noastra, Polonia, Cehia, sau Ungaria au cunoscut framintari interne o data ce au intrat in UE. Explicatia e simpla: energiile politice, tinute in friu in scopul „nobil“ al aderarii, se descatuseaza o data ce obiectivul a fost indeplinit. Parca nicaieri, insa, criza politica nu a fost atit de dura, cu simptome atit de severe: aminarea alegerilor europene din mai in noiembrie sau suspendarea presedintelui tarii timp de o luna.     Cei care sperau, la 1 ianuarie 2007, ca Romania va fi o „surpriza buna“ pentru Uniunea Europeana s-au inselat. Romania nu a fost o surpriza buna, n-a fost, insa, nici una rea. Si asta pentru ca, din fericire, criza politica interna nu a avut impact asupra actiunii europene a Romaniei. Ca stat membru, Bucurestiul ar fi putut sa strice citeva dintre jocurile europene, daca ar fi dorit, ar fi putut fi o a doua Polonie, care sa reclame sus si tare ca interesul national prevaleaza interesului european. Nu s-a intimplat asa: in 2007, marele santier european a fost Tratatul de la Lisabona; Romania s-a situat printre tarile care nu au pus probleme incheierii tratatului, neemitind pretentii greu de satisfacut, cum s-a intimplat cu state ca Marea Britanie, Italia sau, inca o data, Polonia.     Daca nu a stricat jocurile, Romania nici nu le-a facut. La inceputul anului, Bucurestiul isi exprima dorinta de a juca un rol important in politica de vecinatate a Uniunii Europene, rolul a fost unul minor. Dosarul Marii Negre, o prioritate a politicii externe romanesti, pare uitat in sertare, iar relatiile cu vecinii de la Est sint reci sau foarte reci. Cu Ucraina ne judecam la Haga, cu Moldova am ajuns la faza expulzarilor de diplomati, in timp ce in Balcanii de Vest initiativele romanesti nu conteaza (daca va mai amintiti, pe la mijlocul lui 2006 se vorbea despre un „plan romanesc“ pentru Kosovo...).     Gradul de europenitate al Romaniei a fost masurat si de alegerile de la sfirsitul lui noiembrie. Privite din Europa, rezultatele alegerilor arata o tara normala: partidele populiste au ratat intrarea in Parlamentul European, in Legislativul de la Strasbourg mergind doar reprezentantii curentelor traditionale: populari, socialisti si liberali. Observatorii atenti stiu, insa, ca ideologiile nu reprezinta punctul forte al formatiunilor politice din Romania, o tara unde un partid isi poate schimba doctrina in functie de interesele conjuncturale.     Cit despre modul in care a patruns Europa in Romania, si aici bilantul este cu plusuri si minusuri. Marile dezbateri europene (Kosovo, tratatul institutional, relatia cu SUA, China, India sau Rusia) tin in continuare de resortul mediilor academice si nu prezinta interes pentru presa. Exista, insa, discutii despre „Europa de zi cu zi“, pornite de la exemple concrete: taxa auto, formularul E112 privind asigurarile de sanatate sau cazul Mailat, care a dat nastere unei aprinse dezbateri despre minoritati si dreptul la libera circulatie. Altfel spus, reflexele europene exista, ele trebuie doar intarite.

scrieti-ne la redactia@monitorulcj.ro

Municipiul Cluj-Napoca pierde 1 milion de euro din banii acordati de Guvern pentru repararea scolilor. Liberalii acuza administratia PD-ista a orasului de ignoranta, dar Primaria anunta ca va continua proiectele fara sprijinul Executivului. Ce parere aveti despre aceasta situatie? 

Lideri PKK arestati pentru trafic de droguri

Doi lideri PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), care actionau in Romania si Moldova, au fost arestati de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri. Procurorii au indicii ca banii proveniti din transporturi de zeci de kilograme de cocaina din Turcia spre Olanda erau folositi la finantarea unei grupari teroriste. Cetatenii turci Er Tunkay si Coksirin Mehmet au fost arestati dupa ce au fost prinsi la granita dintre Bulgaria si Turcia, cu 58 de kilograme de heroina, ascunse intr-un tir. Reteaua era supravegheata de peste 3 luni, iar anchetatorii sustin ca Er Tunkay a fost cel care a finantat si a coordonat distribuirea heroinei. Ambii turci au fost retinuti la intoarcerea in Romania, pe Aeroportul „Henri Coanda". Din informatiile obtinute de la autoritatile turce, a reiesit ca doi dintre traficantii de droguri sint lideri zonali ai gruparii turce PKK. C. J.

Basescu tine la relatiile cu Moldova

Intr-o editie speciala a postului public de televiziune TVR, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a definit Republica Moldova drept „o mare de cetateni romani". El a afirmat ca ostilitatea autoritatilor de la Chisinau nu va impiedica Romania sa ramina la fel de apropiata de „poporul roman de dincolo de Prut". Presedintele a participat la emisiune pentru a face bilantul primului an al Romaniei ca membru UE. El s-a aratat un militant pentru pastrarea unor relatii relaxate cu Republica Moldova. „Nu avem dreptul sa-i tratam ca pe straini", a adaugat seful statului, spunind ca poporul moldovean nu trebuie sanctionat pentru o pozitie a unui partid (comunist) aflat la putere. „Comunismul nu a reusit nicaieri. Nu va reusi nici in Moldova", a conchis presedintele. C. J.

Preturi noi

Raul V., 28 de ani, vinzatorGratuitatile pentru pensionari se rasfring asupra noilor preturi ale biletelor si abonamentelor„Vreau sa va spun un lucru, fara nici un ocol. Din punctul meu de vedere, nu este normal ca noi sa scoatem bani in plus din buzunar ca sa alimentam abonamentele gratuite ale pensionarilor. Sint unii care o duc greu, e adevarat, dar sint la fel de multi care au pensii mai mari decit avem noi salariile. Si asta chiar nu mi se pare corect“.Mirela Groza, 31 de ani, kinetoterapeut„Noutati de genul acesta nu au cum sa ne bucure, nu? De 20 de ani, miine-pomiine, tot asteptam sa fie mai bine, sa nu mai asteptam cu ingrijorare valurile de scumpiri, sa traim si noi decent. Bine ca am vazut cu ochii mei cum s-au mai ieftinit electronicele dupa integrare, ca altfel n-as fi crezut in ruptul capului ca se poate si varianta asta“.Marian Petrule, 59 de ani, electrician„Ce putem noi sa facem? Ca la servici si unde mai trebuie sa ajungem ii musai sa luam autobuzul. Altfel, ne-am lua toti pe jos, cum se circula odinioara, pe vremea cind nu erau atitea masini. Bine macar ca le lasa asa pina dupa Sarbatori, ca la noi altul era obiceiul“.Tatiana H., 36 de ani, coafeza„Nu mi se par justificate aceste scumpiri. Atita timp cit mai sint inca in functiune rable de pe vremea cind era Ceausescu tinar, iar conditiile in care se circula sint cum sint, mie in locul lor mi-ar fi jena sa scumpesc biletele. Si, oricum, mi se pare o crestere foarte mare: 15% e mult“.R. A., 28 de ani, asistenta medicala„Nu-i nimic. Nici oamenii nu or sa accepte salariul minim mai mic de 5 milioane jumate anul viitor. Sa vedem atunci de unde vor scoate bani. Si mergem inainte asa: astia cresc preturile si noi cerem majorarea salariilor. Sa vedem cit se mai poate merge in felul acesta. Stie toata lumea ca nu se poate asa la nesfirsit“.

Italia renunta la decretul de expulzare

Guvernul de la Roma a anuntat ca va renunta la decretul de lege adoptat in luna noiembrie care faciliteaza expulzarea cetatenilor europeni. Anuntul a fost facut ieri. Acest decret a venit dupa uciderea italiencei Giovanna Reggiani, crima atribuita unui cetatean roman, Nicolae Mailat. In baza actului, zeci de romani, in special de etnie roma, au fost expulzati in ultima perioada din Italia. Taberele ilegale in care multi locuiau, de linga orase italiene, au fost desfiintate. Ulterior, ancheta in cazul acestei crime a adus probe noi si a pus sub semnul intrebarii vinovatia lui Mailat, insa decretul a ramas in vigoare. Italia a fost criticata pentru el de Parlamentul European, care a adoptat o rezolutie ce atragea atentia asupra libertatii de miscare a cetatenilor europeni pe teritoriul Uniunii Europene si condamna punerea sub invinuire a unei etnii si a unei natii pentru gestul infractional al unei singure persoane. Incidentul a declansat o adevarata isterie in Italia, mai ales in Roma, unde s-au inregistrat diverse acte de violenta din partea italienilor la adresa romanilor. Decretul de expulzare a fost considerat mijlocul cel mai rapid si mai eficient de lupta al Italiei impotriva imigrantilor. El a intrat in vigoare la inceputul lunii noiembrie, dupa ce a fost adoptat de Consiliul de Ministri. Insa, pentru a deveni lege, avea nevoie de votul Parlamentului. Actul a fost adoptat in Senat, dar presedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a semnalat, intre timp, mai multe erori in forma finala a decretului, in special in ceea ce priveste normele referitoare la antidiscriminare. In aceste conditii, Guvernul italian a decis anularea actului, dar specialistii  Ministerului de Interne italian lucreaza, deja, la un alt decret-lege, care va intra in dezbaterea Executivului in sedinta din 28 decembrie - cu 3 zile inainte de termenul la care expira vechiul decret. Noul text permite expulzarea cetatenilor comunitari care constituie un pericol si impiedica revenirea romanilor deja expulzati din Italia, sustine presa italiana. Insa, potrivit acesteia, daca noul decret nu va fi adoptat pina la data de 31 decembrie, toti cetatenii europeni care au fost expulzati pina acum ar putea reveni in Italia, in absenta unei legi care sa stabileasca masuri si limitari.

Pe scurt

 Sintem lideri la constructii si vrem mai multPotrivit cifrelor afisate la nivel national, tara noastra a avut in luna octombrie cea mai mare evolutie in ritm anual a lucrarilor din constructii, cu un procent de crestere de 39,5%, fiind cea mai mare rata de crestere din Europa. La acest nivel sintem urmati de departe de Slovenia, care a afisat o rata a cresterilor de 9%, si de Olanda cu 6,6%, dupa cum spun statisticile Eurostat. Statisticile oficiale românesti plaseaza Clujul pe locul 2-3 dupa Capitala, la ritmul cresterilor constructiilor, fiind astfel printre pietele cele mai dinamice la nivel national. Tot statisticile autohtone spun ca in octombrie, fata de septembrie, lucrarile in constructii au crescut cu putin peste 14%.    L. A.

Ludovic Orban s-a ascuns de ?vinatori"

In cazul accidentului provocat de ministrul Ludovic Orban a aparut si o posibila victimaVictima este o eleva de 17 aniAccidentul provocat de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a ajuns la Parchetul General. In incident a aparut victima, necunoscuta in primele zile: o eleva de 17 ani, care, potrivit informatiilor destul de contradictorii vehiculate ieri, ar fi fost lovita la o mina. Parintii ei, insa, au sustinut ca s-a lovit cazind pe gheata. Daca ei vor depune plingere, ministrul Transporturilor ar putea fi cercetat pentru fals in declaratii, parasirea locului accidentului si vatamare corporala din culpa, infractiuni care pot cumula pedepse de pina la 5 ani de inchisoare. Ieri, adolescenta si tatal ei au fost audiati la Politie. Ei au fost citati si de procurori, dar au refuzat sa deschida usa pentru a primi citatia, a relatat Realitatea TV. Reporterii acestui post au fost luati la bataie cu sacosa de cumparaturi de catre locatarii blocului unde sta familia fetei.Substraturi politice pe sub pojghita accidentuluiTot Realitatea TV a prezentat un film, realizat de un amator, care arata momentele imediat urmatoare accidentului de masina in care a fost implicat ministrul Ludovic Orban. Filmul a fost trimis ziarului „Ziarul" de catre persoana care l-a realizat si arata cum ministrul discuta cu persoanele implicate si era fotografiat de trecatori. Alte informatii, tot contradictorii, au aparut in legatura cu faptul ca premierul Calin Popescu Tariceanu i-ar fi cerut demisia lui Orban, dar ca acesta este sprijinit de omul de afaceri liberal Dinu Patriciu, care nu ar fi de acord cu o eventuala demisie a ministrului Transporturilor. Postul TV Antena 3 a amintit faptul ca Orban este considerat, in cadrul PNL, un critic al lui Tariceanu. In schimb, la Realitatea TV, Orban declara ca nu i s-a cerut demisia si ca el a decis sa evite iesirile publice sau alte angajamente pina cind acest scandal nu se va incheia. „Voi sta ascuns atita timp cit voi fi vinat", a spus el.Demisia, vazuta drept un gest de onoareSi presa straina a analizat cazul, insistind asupra modului in care s-ar fi incercat musamalizarea accidentului. „Orban este acuzat ca a incercat sa disimuleze circumstantele accidentului", scrie agentia France Presse, iar ziarul italian „La Repubblica" a anuntat ca ministrului i-a fost ridicat permisul de conducere si ca „versiunea furnizata de ministru nu corespunde declaratiilor martorilor". Un site de stiri din Austria a calificat incidentul drept „dubios". Adversarii politici ai ministrului liberal nu au comentat prea mult evenimentul, dar unii au atras atentia asupra solutiei „de onoare": demisia. „Daca se va dovedi clar ca in accident a fost implicat un copil, eu consider ca urmeaza un gest clar de demisie, care, dupa mine, este unul de onoare", a sustinut liderul PSD, Mircea Geoana.

Clujul turistic pierde si ce are

Resurse neexploatateProiectul de finantare pentru Cheile Turzii, o zona care ar putea atrage turisti, mai asteapta pina la anulInvestitorii in turismul clujean spun clar ca orasul are resurse turistice, insa nu sint exploatate, iar proiectul de finantare a rezervatiilor Cheile Turzii si Cheile Tureniului a fost ratat ca termen de depunere.     Potrivit informatiilor furnizate de jucatori din piata hoteliera si turistica a Clujului, orasul in sine n-a avut un grad mai mare de ocupare de 60% nici in acest an. In mod categoric, ocuparea hoteliera a fost data de turismul de business, si nu de turistii atrasi aici de posibilitatea petrecerii timpului liber. Cu toate acestea, exista investitori in ceea ce ei numesc turismul clujean care spun ca ar merge si inca ar fi chiar de succes, cu conditia sa se investeasca la modul serios in infrastructura, sa se atraga bani europeni si sa se faca putina publicitate zonei. Mai mult, si ei cred, la fel ca ambasadorul american Nicholas Taubman, ca aparitia autostrazii ar putea insemna chiar si un boom turistic, cu conditia ca pina atunci sa fie dezvoltata foarte rapid si la nivel european infrastructura care sa duca turistii pina la Belis, Baisoara, Scarisoara, Buru, Muntele Filii sau chiar in Cheile Tureniului si ale Turzii.Cum se schimba fata turismului local la altiiUnul dintre exemplele clasice este Germania. Berlinul are in apropiere o localitate putin dezvoltata sub regimul comunist, insa cunoscuta pentru apele termale, care acum se transforma printr-o strategie isteata intr-un punct turistic, exact „in coasta“ capitalei germane. Mici investitori romani si polonezi, alaturi de sirbi si croati s-au incumetat deja sa cumpere case vechi, pe care autoritatile le vind mult sub pretul pietei, la 14.000-20.000 de euro. Estimarile facute de nemti spun ca in urmatorii 5 ani, dupa ce proprietarii vor fi investit in reamenajarea caselor, zona va fi una turistica. Calculul este foarte simplu: oricum investitorii privati le vor folosi pe post de case de vacanta. Acestia vor genera la rindul lor un consum in oras, dar si in capitala si in zonele din imprejurimi, iar orasul va supravietui economic si se va repopula.Calcule romanestiConsiliul Judetean Cluj nu a reusit sa se inscrie in termenul de depunere al unui proiect menit a obtine fonduri structurale pentru Cheile Turzii si ale Tureniului, urmind ca acesta sa fie finalizat si depus anul viitor. Motivul ar fi stat in studiile de fezabilitate si documentatia prea stufoasa, spun oficiali si responsabili ai zonelor amintite. „Exista pastravarii, hoteluri, zone de schi si de relaxare destule in Cluj. Cabane montane in Apuseni, dar e dificil de ajuns acolo si nici nu sint cunoscute, pentru ca nimeni nu prezinta judetul ca pe o atractie turistica si chiar de vinatoare sau pescuit. Toti vor investitori mari, iar aceasta ramura economica este cel putin lasata in umbra pentru moment“, spune Ioan Petran, proprietarul unei cabane in zona muntelui Filii, care in perioada anilor ’70-’80 era una dintre preferatele turistilor romani.

Drumuri catre Primarie

Persoanele fizice sau operatorii de transport care detin autorizatii de taxi trebuie sa faca dovada validitatii acestora, pentru a-si continua activitatea si anul viitor. Reprezentantii Primariei au precizat ca ultima zi pentru depunerea documentelor necesare este 31 decembrie 2007. Actele care trebuie depuse sint autorizatia de transport emisa de Primarie, autorizatia de taxi, cartea de identitate a autovehiculului, certificatul de agreare cu viza de valabilitate, bonul fiscal si dovada de dispecerizare a autovehiculului. Actele vor fi depuse la Centrul de Informatii pentru Cetateni din cadrul Primariei, iar in cazul acelora care nu vor respecta acest termen se vor aplica prevederile legislatiei in vigoare. (L. C.)   

Deschis la negocieri

Presedintele FDGR, Klaus Johannis, nu neaga posibilitatea unor aliante politice in preajma alegerilor locale de anul viitor, insa a precizat ca, in niciun caz, nu va face alianta cu partidele extremiste. „Forumul are un mesaj simplu, de natura politica locala. Deocamdata, toate optiunile sint deschise. Noi am exclus doar colaborarea cu partidele extremiste", a declarat, ieri, Klaus Johannis. Acesta a dat de inteles ca unul din partidele cu care Forumul German nu va colabora este PRM.Presedintele PD, Nicolae Neagu a mentionat, saptamina trecuta, ca doreste o „conlucrare" cu FDGR, insa nu a precizat daca aceasta colaborare se va concretiza intr-un protocol scris sau nu. De bunele relatii cu FDGR a amintit si vicepresedintele PLD, Cornel Stirbet. In aceste conditii, o alianta preelectorala cu noul partid - PD-L, nu ar fi exclusa.  Cit despre data exacta a alegerilor locale de anul viitor, primarul a facut referire la Executiv, cel care trebuie sa stabileasca ziua procesului electoral. „Pina la alegeri, mai curge apa in Cibin. Poate facem alegerile in locul concediului de vara", a spus Klaus Johannis.    

Flacari la aeroport

O conducta de gaze fisurata a reprezentat un real pericol de explozie in zona Aeroportului Sibiu. Incidentul s-a produs ieri dimineata, in jurul orei 10.30. pe Soseaua Alba Iulia. In zona se finaliza o lucrare de investitii a companiei E.On Gaz Distributie S.A.. Echipele de lucru cuplau un nou bransament la reteaua care alimenteaza aeroportul cu gaze naturale si, din cauza unei sarcini electrostatice generate in momentul cuplarii bransamentului de gaze naturale, conducta s-a fisurat. Gazul scurs a luat foc. Prezenta de spiritIn momentul in care focul a tisnit din conducta, doi dintre muncitorii care se aflau in apropiere au fost raniti. „Doi dintre muncitorii echipei de interventie, de 24, respectiv 32 de ani, au suferit arsuri usoare pe fata din cauza flacarilor izbucnite dupa emanarea necontrolata a gazelor, nefiind necesara spitalizarea acestora. Pompierii militari s-au deplasat la locul incendiului cu doua autospeciale cu apa si spuma si o ambulanta SMURD", a anuntat plutonierul major Bogdan Brinza, purtator de cuvint in cadrul ISU Sibiu. Pe de alta parte, prezenta de spirit a celorlalti muncitori, care au sarit sa opreasca alimentarea cu gazelor a prevenit un posibil dezastru. „Prima masura luata in urma declansarii incendiului a fost sistarea serviciul de distributie gaze naturale, partial, pe strada Alba-Iulia, fiind afectati doi consumatori industriali", se arata intr-un comunicat de presa al E.ON Gaz Distributie SA Regiunea Sud. 

Inaintare in grad

151 de cadre militare din cadrul Scolii de Aplicatie pentru Unitati Sprijin de Lupta „G-ral Eremia Grigorescu" din Sibiu vor fi inaintate miine in grad. Evenimentul va avea loc in cadrul unei ceremonii solemne, care se va desfasura pe platoul scolii, incepind cu ora 10. Dupa introducerea in formatie a drapelului de lupta, va avea loc prezentarea onorului si a raportului in fata reprezentantilor esalonului superior, citirea ordinului de inaintare in grad, inminarea diplomelor de merit si oficierea serviciului religios. Dupa alocutiunile personalitatilor prezente, va avea loc defilarea cadrelor scolii si vizitarea expozitiei „Armament greu de artilerie din Primul Razboi Mondial". La ceremonie vor fi prezenti generalul maior Ion Birloiu, Seful Statului Major al Fortelor Terestre, reprezentanti ai administratiei publice locale, ai institutiilor militare, cadre militare in rezerva, veterani de razboi si rude ale tinerilor ofiteri. (M. L.)

Prinsi in flagrant

Doi tineri au fost prinsi in flagrant de catre agentii de politie in timp ce incercau sa sparga un autoturism. Hotii, in virsta de 18, respectiv 20 ani, au fost observati prima data chiar de catre proprietarul autoturismului, in momentul in  spargeau geamul Matizului. Speriat, omul a chemat imediat politia. Doi agenti aflati in apropiere au raspuns prompt apelului, si i-au prins pe cei doi in flagrant, in timp ce fortau usa autoturismului. Oamenii legii i-au retinut si i-au legitimat pe pustani. Cercetarile sint continuate de catre lucratorii Biroului Investigatii Criminale Sibiu. (M. L.)

Crin Bologa, eliberat oficial

Procurorul-sef de la Serviciul Teritorial Cluj al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Crin Bologa, a fost eliberat oficial din functie. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a acceptat intr-o sedinta demisia depusa de Bologa si cererea acestuia de numire pe postul de procuror la Parchetul Tribunalului Salaj. Crin Bologa se intoarce astfel la postul pe care l-a ocupat pina in 15 octombrie 2005. Motivele invocate de acesta sint personale, dupa cum a sustinut in octombrie, cind si-a inaintat cererea de demisie.      In aceste conditii, la Serviciul Teritorial Cluj al DNA va fi numit un alt sef de catre Daniel Morar, procurorul sef al DNA. „Nu s-a luat pina acum nici o decizie in acest sens“, a declarat Livia Saplacan, purtatoarea de cuvint a DNA. Pe postul de procuror-sef al DNA Cluj poate fi numit si un interimar, pentru maxim 6 luni de zile. Propunerea lui Daniel Morar va fi girata tot de CSM.

Condamnata sa sufere

Desi nu-i striga mama si tata, Denisa se simte bine alaturi de parintii eiDin cauza unor complicatii la nastere, sufera de autism, dar are si alte probleme de sanatate. Are nevoie urgenta de o operatie la ochi. Sotii Sicrea si-au dorit foarte mult un copil. Sa-l creasca acum, cit sint tineri si in putere. Si Dumnezeu le-a dat o frumusete de fetita pe nume Denisa Maria. Capul familiei, Dan Sicrea a izbucnit in lacrimi cind a auzit, in urma cu trei ani, ca este tata si ca are o fetita perfect sanatoasa. Se pare insa ca medicii nu au observat inca din primele zile afectiunile cu care micuta s-a nascut. „Sotia mea depasise de trei saptamini termenul sa nasca, iar medicii ii spuneau sa mai astepte putin. Cind am ajuns la spital cu ea, avea placenta in putrefactie. Cind m-am dus in vizita, sa-mi vad fetita, am sesizat medicii ca are 6 degete la picioare si la una dintre miini. Nici faptul ca are strabism nu au observat. Am discutat cu mai multi medici, si toti mi-au zis ca din cauza ca a stat prea mult peste termen s-a imbolnavit de autism", spune Dan Sicrea, tatal micutei. Plina de boliAcum, Denisa traieste intr-o lume a ei. Desi parintii sai o striga pe nume, ea nu reactioneaza. Privirea ei este captata de anumite obiecte. Se uita in gol pe peretii frumos colorati din locuinta lor din Cisnadie. Parintii au incercat sa-i creeze un ambient cit mai placut. Sint doi tineri frumosi, care nu ar renunta nicio clipa la fetita lor. Tatal munceste de dimineata pina seara, doar pentru ca sa-i poata cumpara fetitei medicamentele de care are nevoie, pentru ca ea sa nu sufere. „Sufera de constipatie cronica si nu poate sa mearga la toaleta fara clisma sau supozitoare. Are si hipertiroidie, si la doar 3 ani cintareste 23 de kilograme. Ea nu constientizeaza, dar cine stie cit sufera", spune Alina, mama Denisei.Trebuie operataCu ochii mari si albastri, se uita in gol. Parul cirliontat i se potriveste fetei parca de inger. Isi roteste capul in deriva si din cind in cind plinge. Cea mai mare dorinta a parintilor este ca Denisa sa poata constientiza vreodata ca are niste parinti care o iubesc si ca si-ar da si viata pentru ea. In acest sens, de citeva luni, Denisa merge la centrul UCOS pentru copiii autisti din Sibiu. Rezultatele au si inceput sa se vada. De vreo doua luni a inceput sa mearga si sa fie parca un pic mai sociabila. Anul viitor va fi unul destul de incarcat pentru micuta. La inceputul lunii ianuarie, va merge la Spitalul din Cluj pentru a fi operata la ochi. Sufera de strabism si miopie. Parintii spun ca fac niste eforturi financiare deosebite cu tratamentul ei actual. „Va trebui sa mergem cu ea, ca se vede ca se chinuie sa se uite la televizor. Ne-ar prinde bine ajutorul unor oameni de bine", mai spune Alina.Va avea un fratiorCu toate greutatile, parintii Denisei nu au incetat sa creada in Dumnezeu. Alina este acum insarcinata din nou si anul viitor ii va aduce Denisei un fratior, sau poate o surioara. Cel mai tare isi doresc ca micutul care va veni sa fie sanatos. „Medicii ne-au spus ca, in cazul copiilor autisti, este bine sa aiba un fratior. Chiar ne-am gindit sa infiem. Dar pina la urma ne-am hotarit sa mai facem unul. Ne rugam lui Dumnezeu sa fie sanatos", spune Dan.

Iarna face victime

Carosabilul alunecos si neadaptarea vitezei in curba era sa-l coste scump, marti, pe un sofer de 36 de ani din Sibiu. Desi se afla pe raza municipiului, barbatul, aflat la volanul unui autoturism marca Opel, nu reduce viteza in curba, pierde controlul asupra directiei de mers si patrunde pe contrasens. Aici se izbeste intr-un autoturism marca Dacia Nova, care circula regulamentar. In urma impactului o pasagera care atatea pe locul din dreapta fata a fost ranita. Soferul este cercetat acum de politisti, pentru vatamare corporala. Baut la volanTot in cursul serii de marti, un tinar de 19 ani si-a pus in pericol propria-i viata, dar si a altor doi prieteni, dupa ce s-a urcat baut la volan. Tinarul conducea un Fiat Ritmo, pe drumul comunal ce leaga Ocna Sibiului de Topircea, in momentul in care, baut fiind, a pierdut controlul asupra autoturismului si s-a rasturnat in afara partii carosabile. Atit conducatorul auto, cit si cei doi prieteni care au avut curajul sa se urce cu el in masina au fost raniti usor. Soferul avea o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur in aerul pur expirat. In plus, in momentul producerii accidentului, nici conducatorul auto si nici pasagerii nu purtau centura de siguranta. Cercetarile sint continuate de catre politistii sibieni, in vederea stabilirii cu exactitate a imprejurarilor in care s-a produs evenimentul rutier, precum si incadrarea juridica a faptei.Politisti alarmatiIngrijorati de numarul mare de acidente rutiere produse din cauza vitezei, politistii sibieni le recomanda soferilor sa adapteze permanent viteza la conditiile de drum  acoperit cu zapada, gheata sau polei si sa circule cu o viteza care sa nu depaseasca 30 km/h, in localitati, sau 50 km/h in afara lor, atunci cind partea carosabila este acoperita cu polei, gheata, zapada batatorita, mizga sau piatra cubica umeda. In plus, soferii ar trebui sa  foloseasca corespunzator sistemul de iluminare-semnalizare, cit si cel de climatizare si dezaburire, sa pastreze in mers o distanta suficienta pentru a putea opri in conditii de siguranta, sa echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzatoare, sa verifice periodic acumulatorul masinii, sa nu bruscheze comenzile si sa foloseasca cu precadere frina de motor.

A pornit colindul

Corala Academiei Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu" din Sibiu a pornit cu colindul. Cei 11 membrii ai coralei au luat la rind institutiile publice, firmele si chiar redactiile publicatiilor sibiene. Pina acum, colindatorii au fost la Consiliul Judetean, unde i-a primit chiar presedintele Martin Bottesch, la Primarie, la Prefectura, Inspectoratul de Politie al Judetului, Inspectoratul Judetean de Jandarmi Sibiu, la citeva redactii si la Teatrul National „Radu Stanca". Urmeaza alte institutii si agenti economici, precum Biblioteca Judeteana „Astra" sau CNM „Astra". Saptamina trecuta, Corpul cadetilor a organizat in incinta Academiei si un spectacol, in cadrul caruia Corala a colindat pentru copiii institutionalizati. Traditie Pentru dirijorul coralei, Ioan Petcu, a devenit o traditie ca in fiecare an sa colinde orasul. „Pentru noi a devenit o traditie. Corala exista din 1999 si, de atunci, in fiecare an facem turul orasului. Studentii au mai plecat, au venit altii, compozitia corului s-a schimbat, dar traditia nu", explica Ioan Petcu. Colindele cadetilor i-a lasat fara replica pe reprezentantii institutiilor colindate pina acum. „Corul Academiei a interpretat zece colinde minunate, cu o acuratete de invidiat, sfidind arta si dezvaluind candoarea si spiritul Sfintelor Sarbatori de Craciun. Ajutindu-se de instrumente muzicale traditionale si specifice evenimentului, studentii au reusit sa uimeasca, sa sensibilizeze si sa binedispuna intregul personal al inspectoratului, aducind si in «casa» noastra tot ce e mai bun intre oameni", a remarcat entuziasmat locotenentul Alexandru Costea, purtator de cuvint in cadrul IJJ Sibiu, una dintre institutiile „colindate" de studenti.

Atacant de la ?U? Cluj beat la volanul masinii

Sapte dintr-o lovituraSpaima fundasilor in urma cu citiva ani, Negrean a devenit ieri seara spaima masinilorSapte masini au fost lovite de Opelul pe care-l conducea Sandu Negrean marti noaptea pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Cluj. Atacantul „Universitatii“ circula cu viteza si, din cauza neatentiei, dar si pe fondul consumului excesiv de alcool, a pierdut controlul volanului si a acrosat mai multe autoturisme parcate linga trotuar. Politistii clujeni au stabilit ca jucatorul „Sepcilor rosii“ consumase bauturi alcoolice in cantitati insemnate. „In urma testarii alcoolemiei, aparatul alcooltest a indicat 0,83 mg/litru alcool pur in aerul expirat. Conducatorul auto a fost condus la o unitate sanitara pentru recoltarea probelor biologice“, se arata intr-un comunicat remis presei de Inspectoratul de Politie al Judetului (IPJ) Cluj. Cantitatea de alcool consumata de jucator nu a putut fi aflata, insa, potrivit politistilor de la Serviciul Politiei Rutiere Cluj, continutul de alcool pur in singe in acest caz ar fi depasit 1,6%. Din fericire, evenimentul rutier s-a soldat fara victime.      Sandu Negrean a refuzat ieri sistematic sa ofere informatii despre cele intimplate, el inchizindu-si telefonul in cele din urma. Reactia clubului este asteptata astazi. Negrean risca intre 1 si 5 ani de inchisoare. Atacantul de 33 de ani din echipa lui Multescu se afla la „prima abatere“ in afara gazonului, cu toate ca numele mai multor fotbalisti ai „Sepcilor rosii“, printre care Vasile Ghindaru, Nemanja Jovanovic sau Park Jae Hong, au fost legate in trecut de adevarate „dezmaturi“ prin cluburile clujene.CFR-istii si masinile2007 a fost un an greu din punct de vedere rutier si pentru fotbalistii echipei CFR Cluj. Pe 25 septembrie, Pedro Oliveira a ajuns la spital cu o comotie cerebrala, dupa ce masina in care se afla a intrat intr-un autobuz. Aflat la volanul masinii primite din partea clubului, Oliveira nu a oprit la indicatorul de pe strada Tutunului si a intrat in viteza in intersectia cu bulevardul 21 Decembrie. El a ramas fara permis de conducere in urma evenimentului rutier. Pe 24 octombrie, BMW-ul lui Adrian Anca, atacant al CFR-ului, a fost avariat serios, dupa ce un sofer beat a efectuat o depasire neregulamentara si a lovit masina fotbalistului, parcata regulamentar pe Calea Dorobantilor. Tot in 2007, portarul Edi Stancioiu a ramas fara Audi, care i-a fost furat.

Lupta acerba pentru RCA

Soferii au de ales una dintre cele 16 companii autorizate sa practice RCA de la 1 ianuarie 2008Batalia pentru o piata a RCA de circa 300 milioane euro in doua luni, solicita la maximum imaginatia asiguratorilor. „Batalia va fi destul de strinsa in aceste luni, deoarece aproximativ 65% din vinzarile RCA sint concentrate in lunile decembrie 2007 - ianuarie 2008", a declarat, pentru NewsIn, Gheorghe Grad, membru in consiliul director al Uniunii Nationale a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari. Intre 415 si 466 leiPentru compania Allianz-Tiriac Asigurari, „oferta speciala" este reprezentata de programul  personalizat de cotare online pentru persoane fizice, care tine cont de profilul de risc al clientului. „Practic, este vorba despre un tarif personalizat, in functie de sexul si la virsta soferului, experienta lui in trafic sau zona geografica de domiciliu", a precizat, pentru NewsIn, directorul de comunicare al companiei, Marius Onofrei. El a adaugat ca Allianz-Tiriac mizeaza pe soferii intre 30 si 60 de ani, iar pentru aceasta grupa de soferi, cu autoturisme care au o capacitate cilindrica intre 1.800 si 2.000 cmc, tarifele pentru o polita valabila 12 luni, in 2008, costa intre 415 si 466 lei. Tractare gratuitaSoferii care aleg polita RCA de la Generali, pentru toata perioada anului 2008, vor beneficia de un serviciu care consta in tractarea gratuita a autovehiculului, o singura data, pe o distanta de maximum 100 de kilometri (plus 100 km retur), oferta care este valabila pentru firme si populatie. Clientii trebuie insa sa indelineasca unele conditii, printre care incheierea asigurarii RCA pentru un an, plata integrala a primei de asigurare si validarea autovehicului, care trebuie sa aiba pina in 2,5 tone. De asemenea, pentru clientii fideli ai companiei se ofera un tarif special. De exemplu, pentru o Dacie cu o capacitate de 1.200 cmc, femeile vor plati 177 lei (cu reducere de la 194 lei), iar barbatii vor achita 193 lei, cu reducere de la 210 lei.Oferta standardAlti asiguratori, precum Asiban, mizeaza pe oferta standard a companiei, de a micsora prima cu aproximativ 3% atit pentru clientii „cuminti" prin sistemul „bonus/malus", cit si pentru soferii din judete cu un trafic mai redus. „Cea mai buna oferta si promovare pentru o companie de asigurari este aceea de a plati daunele cu promtitudine", a conchis presedintele Asiban, Dumitru Ceraceanu.Bonuri de carburantIn aceasta perioada, clientii Clal Romania vor primi unul sau doua bonuri de carburant, in functie de valoarea RCA-ului. „Pentru clientii care doresc sa-si mai faca o alta asigurare in afara de cea auto obligatorie, in afara de doua bonuri de carburant in valoare totala de 100 lei, la a doua asigurare de tip Casco, de exemplu, sau asigurarea locuintei, se acorda o reducere de 15%", a spus, pentru NewsIn, director general adjunct al companiei, Daniela Vasile.Alte oferteOmniasig-Vienna Insurance Group, al doilea asigurator de pe piata romaneasca in 2006, a lansat, in parteneriat cu Carrefour, pe 15 decembrie, mai multe tipuri de asigurari destinate populatiei, printre care politele RCA si Casco. Punctele de vinzare pentru produsele de asigurare vor fi amplasate in magazinele Carrefour din tara si in agentiile Carrefour Voiaj.Asiguratorul Asitrans este singura companie care vinde polite in rate pentru persoane fizice. Astfel, politele RCA cu o valabilitatea pentru un an pot fi achitate in patru rate, iar cele cu valabilitate de sase luni se pot achita in doua rate. Totodata, clientii RCA Asitrans beneficiaza de tractare gratuita chiar si in cazul unor defectiuni tehnice, care nu au legatura cu un accident. Compania de asigurari Astra-Uniqa ofera cadou asigurarea locuintei pentru primele sase luni din 2008, odata cu incheierea unei polite RCA. Totodata, compania mentioneaza, in pliantele expediate clientilor prin posta, ca acestia au posibilitatea sa cistige intreaga valoare a politei RCA pe sase sau 12 luni.Companii autorizateAllianz-Tiriac Asigurari SA, Asiban SA, Asigurarea Romaneasca - Asirom SA, Societatea Comerciala de Asigurare-Reasigurare Astra SA, BCR Asigurari SA, BT Asigurari SA, Generali SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA, Unita Vienna Insurance Group SA, Asigurare Reasigurare Ardaf SA, ABC Asigurari-Reasigurari SA, Asitrans SA, Interamerican Romania Insurance Company SA, OTP Garancia Asigurari SA, Clal Romania Asigurari-reasigurari SA si Carpatica Asig SA.

A cistigat ?Frezatul"

Fiecare din ?cei patru fantastici" merita premiul, insa cititorii au decis sa-l acorde lui Eduard BonciPremiul de 1.500 de lei oferit de Monitorul de Sibiu si Continental Automotive Systems merge catre  „chimistul" Eduard Bonci. I-au scris toti prietenii, parintii, chiar si bunica. S-au adeverit spusele colegilor. Este un tip sociabil si indragit de toata lumea. A primit 2.700 de voturi si peste 50 de mesaje pe Internet in urma articolului aparut. Toti i-au transmis incurajari lui Edi si nu au uitat sa-i spuna ca sint mindri de el „Ai fost, esti si vei ramine un coleg special pentru noi! Te pupam dulce si ai grija de tine", este mesajul postat pe site-ul Monitorului de Sibiu de catre colegii lui Edi de la Colegiul National „Gh. Lazar" din Sibiu. Tot prin intermediul unui comentariu, tatal lui Edi si-a avertizat fiul sa nu-si uite familia atunci cind va ajunge in America, acolo unde isi doreste sa studieze. Si pentru ca in interviu a facut promisiunea ca, in cazul in care va cistiga, va face cinste, prietenii i-au tot amintit pe parcursul concursului. „Sa faci cinste, frezatule, ca te crap", este mesajul lui „Al mai inalt dintre VAaronishti".Se tine de cuvintFaptul ca a primit cele mai multe voturi nu l-a uimit foarte tare pe Edi. Cu toate acestea, a tinut sa multumeasca tuturor celor care l-au votat si sa le transmita ca se va tine de promisiune. „Normal ca le voi face cinste! Ma bucur foarte mult ca am cistigat si le multumesc tuturor celor care m-au votat. Cred ca din banii cistigati imi voi cumpara niste carti de chimie, si poate un aparat foto, ca nu am. Cred ca toti meritau acest premiu. Oricum, a fost o experienta foarte placuta si-i felicit pe toti", a marturisit Edi, elev in clasa a XI-a la Colegiul National „Gheorghe Lazar". Savaniu, fair-playLa distanta mica de cistigator s-a situat Andrei Savaniu, elev in clasa a XII-a la Colegiul National „Gheorghe Lazar". El a adunat 1.984 de voturi. „Le multumesc tuturor celor care m-au votat. A fost un concurs foarte frumos si cred ca toti meritau acest premiu. Am urmarit votarea si mi-am dat seama ca sint pe locul doi. Este un concurs, asa ca era normal sa fie un singur cistigator, asa ca il felicit pe Edi", a spus ocupantul locului secund. Olimpici de topProaspat medaliat cu argint la Olimpiada Internationala de Stiinte pentru juniori, Artur C.  Baboi, de la Scoala Nationala de Gaz, s-a clasat pe locul trei, cu 698 de voturi. Pe locul patru s-a clasat Tibor M. Rozsa, de la Colegiul National „Octavian Goga" din Sibiu, cu 250 de voturi.Bicher se implicaDesi initial era vorba despre un singur premiu, oferit cistigatorului, am decis ca fiecare candidat merita mai mult decit simple felicitari. Cu sprijinul lui Cristian Bicher, presedintele sectiei de baschet a CSU Atlassib, Andrei Savaniu, Artur C. Baboi si Tibor M. Rozsa vor primi, pe linga diplome, si cite 200 de lei. Festivitatea de premiere va avea loc astazi, la orele 12.00, la sediul Continental Automotive Systems. 

Modele de urmat

Impresionant. Este cuvintul care caracterizeaza atasamentul fata de cei mai valorosi olimpici din judet la fizica-chimie. Zeci de rude, prieteni, colegi sau cititori i-au incurajat, de-a lungul ultimelor sapte zile, pe candidatii inscrisi in campania „Premiaza-ti elitele". Prin intermediul comentariilor postate pe internet. Din pacate, ca-n orice concurs, doar unul este cistigator. Insa prin felul in care au fost sustinuti, prin rezultatele obtinute la olimpiade, care fac cinste judetului, victoria apartine fiecaruia dintre ei. Eduard Bonci, Andrei Savaniu, Artur Constantin Baboi si Tibor M. Rosza sint modele demne de urmat. Pentru orice elev din judet. Sint tineri care au aflat mai devreme decit altii ce avantaje au daca se pun, la timp, cu burta pe carte. Chiar daca sint nevoiti sa faca, deseori, sacrificii. Sa renunte la micile placeri ale vietii, pentru a se prezenta cit mai bine la concursurile nationale sau chiar internationale, cum este cazul medieseanului Artur Baboi.  In ultimele zile am aflat ca „tocilarii" sint iubiti de colegi, ca sint mindria clasei si a liceului. Semn ca tinerilor le pasa de elite. Si am sa dau un exemplu de mesaj, unul scris de Sofy, cu titlul „Born to be a champion", pentru cistigatorul Eduard Bonci. „Bravo fra! Urmareste-ti si realizeaza-ti visele! Noi, prietenii tai, te vom sprijini mereu! Tinteste sus si nu te da niciodata batut, iar eu o sa fiu intotdeuna fericit ca te-am cunoscut inainte sa fii celebru. Peace brother". Nu-i asa ca tinerii nostri sint frumosi? Acesta este si rolul campaniei, dincolo de concursul propriu-zis. Sa vorbim mai putin despre uscaturi, pentru a avea timp sa cunoastem padurea falnica.   

Colinda ?piticilor? pentru ?bunici?

 corneliu.sarbu@monitorulab.ro Relatia foarte strinsa pe care o au de obicei copiii cu bunicii lor a fost evocata, ieri, intr-un scurt spectacol de colinde organizat la initiativa Gradinitei numarul 7 din Alba Iulia. In vreme ce micutii s-au straduit serios sa isi incinte asistenta, virstnicii de la Caminul din Alba Iulia s-au incalzit rapid si le-au oferit aplauze generoase. La final, intre cele doua generatii s-a facut schimb de cadouri, iar sentimentele au fost lasate sa lege speciala relatie. “Ne-am simti foarte bine”Elena CArnaru“Intotdeauna de citiva ani au venit la noi si ne-au prezentat astfel de programe. Au avut si dansuri si colinde si a fost frumos. Copiii, in general, sint frumosi, si mai ales astia mici. Indiferent daca mai gresesc sau tipa ei sint tot simpatici. Tare mult mi-a placut si mi-am amintit de nepoti si de tinerete” Intr-un moment in care cei mai multi dintre asistatii Caminului din Alba Iulia incep sa isi aminteasca de vremurile in care se stringeau si porneau sa isi colinde prietenii si rudele, bucuria Sfintelor Sarbatori ale Craciunului le-a fost adusa de cei treizeci de copii ai grupei mari pregatitoare de la gradinita cu program prelungit numarul 7 din municipiu. “M-au impresionat foarte mult acesti copii. A fost un sentiment deosebit pentru ca si eu am doi nepotei si parca am trait aceste momente cu ei. A fost o bucurie extraordinara. Ne-au facut o surpriza foarte placuta la toti batrineii si pentru asta le multumim la toti. Toti copiii si doamnele educatoare merita multumiri si felicitari”, a declarat incintat Petru Puiu.Emotii generaleAurica BArbat“Ne-am gindit ca in aceasta perioada trebuie sa facem un act de caritate. In general copiii sint foarte apropiati de bunicii lor. De aceea, stiind de influenta benefica pe care o au acesti oameni asupra lor, ne-am gindit ca au ce invata aici. Copiii au dorit sa impartaseasca bunicilor ceea ce au pregatit de sarbatori si noi ii consideram pe acesti oameni ca si bunici. De aceea ne aflam aici”Momentul a fost cu atit mai emotionant cu cit la final, copiii s-au transformat in Mosi Craciuni. Ei au alergat vioi printre batrini oferindu-le mici cadouri confectionate chiar in orele petrecute la gradinita. A fost vorba despre picturi reprezentative pentru aceasta perioada si de fructe care sa le indulceasca batrinetea asistatilor de la Caminul din Alba Iulia.Copiii au promis ca nu vor uita sa isi pregateasca spectacolul de anul viitor si sa ii viziteze din nou pe bunici. La rindul lor, virstnicii au promis ca ii vor cere lui Mos Craciun sa le aduca in dar, in fiecare an, cite un grup de astfel de colindatori. Au sosit colindatorii!Sute de copii au animat ieri holurile primariei municipiului Alba Iulia, colindind in fata reprezentantilor administratiei locale. Cetele venite de la scoli, gradinite, sau adunate pur si simplu ad-hoc, au fost rasplatite, conform traditiei, cu diferite cadouri. Tot in aceste zile, sefii administratiei au fost colindati si de Ansamblul “50 plus”, format din virstnicii asistati la Centrul de Zi din Alba Iulia. Cu aceasta ocazie, reprezentantii primariei au anuntat ca Mosul in marime naturala din holul institutiei ii asteapta pe toti cei care au fost cuminti in cursul anului.                                                

Versuri de copil

Astazi, la Sala Unirii, va fi lansat volumul de poezii “Visul Universului” al foarte tinarului autor Alexandru Pirgaru. Evenimentul va avea loc de la ora 15, in organizarea Consiliului Judetean Alba, Primariei municipiului Alba Iulia, Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane Alba Iulia, Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural Alba si Muzeului National al Unirii Alba Iulia. Tinarul poet Alexandru Pirgaru este cunoscut si ca un indragit interpret de muzica populara, arta pe care a deprins-o de la virsta de 7 ani.                 

?Mosul cel sarac?

 corneliu.sarbu@monitorulab.ro  Intr-o perioada in care toata lumea umbla la economii pentru a-si asigura sarbatori cit mai bogate, exista si oameni care nu vor sa isi aduca aminte de banii pusi deoparte. Fostii muncitori ai patriei, actualii pensionari de mizerie, traiesc cu nostalgia sumelor depuse la CEC. Daca inainte de 1989, acesti oameni au pus deoparte banii strinsi in ani intregi de munca, acum economiile lor mai valoreaza cit o para chioara. Situatia este generalizata in intrega tara, dar oamenii nu inteleg insa de ce sint singurii care nu au nici un sprijin, la fel cum au cei care isi recupereaza averile confiscate de fostul regim sau cei care au cotizat pentru masini. “Am trei carnete. Fiecare are cite 5.000 de lei. Nici nu mai stiu cum sa le zic? Is vechi, is noi? Nimeni nu mai stie. Deci am 15.000 si acuma iau un pachet de chibrituri. Ce sa mai fac cu ei? Erau pusi deoparte pentru batrinete, pentru inmormintare. O sa fiu o povara pentru copii”, se plinge, pe buna dreptate, Victoria Rusan. Bataie de joc La vremea la care depunea acesti bani la Casa de Economii si Consemnatiuni, Victoria Rusan cistiga cei 15.000 de lei in 4 luni. Ca sa ii stringa ea a avut nevoie de mai multi ani. Cazul femeii este insa unul fericit. “Am carnete de CEC de pe vremea lui Ceausescu si stau cu ele acasa. Ce sa mai fac acuma. Am 5 carnete, toate cu cite 5.000 de lei. I-am pus ca puteam sa ii pun. Am avut copilul la scoala si trebuia. Acuma mai iau, stati asa... un kil de cafea. O, nu. Un sfert de kil. Asta este. Acuma ce sa mai facem? Am fost si am intrebat ce se intimpla cu banii. Ne-au spus ca ramin tot asa. Adica eu am pus 25.000 si acuma iau 2 lei 50, din astia noi”, spune zimbind amar Mircea Dusceag. “Am ramas cu 10 carnete. Uite-le aici. Deci aveam 50.000 de lei, era o jumatate de masina. Acuma mai am bani de o pereche de ciorapi”, ride cu greu si Petru Muntean. ParadoxuriParadoxal, daca vor sa isi recupereze banii, macar de dragul vremurilor apuse, oamenii trebuie sa vina cu altii de acasa. Asta pentru ca sumele de pe CEC nu acopera nici macar taxa perceputa de institutie pentru operatiunile financiare. “Pai cum sa ii scot? Eu am 20 de carnete. Le-am pus pe numele copiilor si pentru mine si sotie. Ca sa scot iau acuma 100.000. Adica 10 lei de astia noi. Dar ca sa scot banii astia platesc pentru fiecare carnet cite un leu din asta nou. Adica pentru 10 lei care ii primesc io platesc 20. Acuma poate cu dobinda oi plati mai putin, dar nu se merita”, spune Marin Nedea. Barbatul se considera insa norocos. El spune ca muncind mai mult, a reusit sa stringa atitia bani incit acum poate sa isi cumpere un kilogram de carne, cu os. 

Alba da cu 65 % mai mult la bugetul de stat

c.buce@monitorulab.roContributia de anul acesta a judetului Alba la bugetul consolidat al statului se anunta substantial mai mare fata de cea a anului trecut. In mod normal, situatia este generala, deoarece nu exista caracteristici specifice judetului nostru care sa ne diferentieze fata de altele din tara. Astfel, veniturile totale atrase in primele 11 luni ale anului curent la bugetul consolidat au fost de 712,3 milioane lei, comparativ cu 466,2 milioane lei in perioada similara a anului trecut, ceea ce inseamna mai mult cu 65 la suta. Mai mult la stat si mai putin la asigurari Pe capitole, situatia se prezinta in felul urmator: bugetul de stat - 315,4 milioane lei anul acesta si 158,9 milioane lei anul trecut; bugetul asigurarilor sociale de stat - 247,2 milioane lei a.c. si 188,5 milioane lei in 2006; bugetul asigurarilor pentru somaj - 24,1 milioane lei fata de 19,8 milioane anul trecut si fondul national de asigurari de sanatate - 125,6 milioane a.c., fata de 99 miloane anul trecut. Datele existente in situatia intocmita de Directia Generala a Finantelor Publice Alba evidentiaza faptul ca, pe linga umflarea serioasa a mijloacelor prin care sa adune bani la bugetul consolidat al statului, actualul Guvern a aranjat in asa fel lucrurile incit procentul de acumulare la Bugetul de stat sa creasca semnificativ, in detrimentul celorlalte capitole. Bunaoara, din total sume incasate la bugetul consolidat, la bugetul de stat anul acesta a mers un procent de 44,3 la suta, de la 34,1 la suta anul trecut, in timp ce in cazul bugetelor de asigurari procentele au scazut astfel: la 34,7 la suta anul curent de la 40,3 la suta anul trecut in cazul bugetului de asigurari sociale, 3,4 la suta a.c. fata de 4,3 la suta la bugetul de somaj, 17,6 la suta, fata de 21,3 la suta la fondul national unic de asigurari de sanatate.    Asa se face ca, daca sumele incasate pe total la buget au crescut cu 65 la suta, veniturile bugetului de stat au crescut cu 98,5 la suta fata de noiembrie 2006. Executarea silita - o metoda     Din suma totala de 712,3 miloane lei contributie la bugetul consolidat al statului, pentru 167 milioane lei s-a apelat la aplicarea modalitatilor de executare silita la contribuabilii persoane juridice si persoane fizice, respectiv un procent de 23,45 la suta din totalul veniturilor incasate. Ponderea fiecarei categorii de contribuabili in totalul incasarilor realizate din executare silita in primele 11 luni ale anului 2007 este urmatoarea: contribuabili mari - 1,28 la suta, contribuabili mici si mijlocii - 45,96 la suta, microintreprinderi - 50,14 la suta si contribuabili persoane fizice 2,62 la suta. 

Bani de sarbatori

Primarul orasului Cimpeni, Calin Andres, a declarat zilele trecute ca alesii locali au alocat in ultima sedinta suma de 21.000 de lei, pentru sarbatorile de iarna. “Din acesti bani, 3.000 de lei vor fi destinati impodobirii pomului de iarna, 5.000 de lei pentru spectacolul de colinzi, iar suma de 13.000 lei, pentru cadourile care vor fi date copiilor din oras“, a precizat edilul sef al orasului din Apuseni.                        

Regele Mihai I al Romaniei - Cetatean de onoare

corneliu.sarbu@monitorulab.ro  Aceasta distinctie vine ca o recunoastere a rolului deosebit al regelui in istoria Romaniei. Festivitatea va avea loc duminica, 23 decembrie 2007, la orele 13, la Sala Unirii in prezenta Altetei Sale Regina Ana, a primarului municipiului Alba Iulia, a membrilor Consiliului Local, a invitatilor si albaiulienilor care vor participa la eveniment. Impreuna cu titlul, regelui ii va fi conferita, in mod simbolic, „cheia municipiului Alba Iulia”. In cadrul ceremoniei, Corul „Augustin Bena” al Liceului de Muzica si Arte Plastice din Alba Iulia va incinta asistenta cu un concert de colinzi romanesti. Dupa acest moment, Familia Regala si ceilalti invitati se vor deplasa la Traseul Celor Trei Fortificatii, unde vor participa la ceremonialul Garzii Traseului, prezentarea onorului si executarea de salve de tun in cinstea inaltilor oaspeti. 

Primaria isi achita datoriile catre tineri si nou-nascuti

Primaria imparte astazi banii pentru trusouri si sprijinul financiar la prima casatorie. Sprijinul pentru constituirea familiei, in valoare de 200 de euro, va fi acordat unui numar de 150 de cupluri proaspat casatorite.      In ceea ce priveste platile pentru trusouri, 114 nou-nascuti din acest an vor primi din partea municipalitatii cite 150 de lei fiecare. Tot astazi se efectueaza plati catre toti restantierii din acest an, atit pentru trusouri, cit si pentru constituirea familiei.     Cei 200 de euro pentru constituirea familiei pot fi ridicati de titularul dreptului sau de persoana imputernicita de acesta. Pe parcursul anului au fost efectuate 1.030 de plati, in contextul in care Serviciul de Stare Civila din cadrul Primariei a oficiat peste 2.500 de casatorii in 2007. La rindul ei, plata trusourilor se va face catre parintele pe numele caruia a fost emisa dispozitia primarului. Primaria a efectuat in acest an platile pentru 869 de nou-nascuti. Platile se vor efectua in incinta Centrului de Relatii cu Publicul de pe strada Motilor numarul 3.

Cadouri pentru copiii de la sate

Mai multi scolari din Cluj-Napoca au facut cadouri copiilor din mediul rural. In cadrul campaniei umanitare „Din suflet, pentru suflet“, tinerii din scolile „Alexandru Vaida Voievod“ si „Constantin Brincusi“ au adunat rechizite scolare, dulciuri, imbracaminte, dar si alte lucruri pe care le-au daruit copiilor din satele Ghirlot, Magoaja, Salisca si Muncel. Actiunea a avut loc ieri, campania fiind organizata de Inspectoratul Scolar Judetean Cluj, impreuna cu unitatile de invatamint preuniversitar din Cluj-Napoca. Alaturi de scoli, un ajutor a venit si din partea Gradinitelor „Poienita“, nr. 20 si nr. 53. Parintii elevilor care au luat parte la manifestare au ales sa se implice si ei, astfel acestia au ajutat la transportul unei parti din cadouri cu masinile personale, restul pachetelor fiind transportate cu un microbuz. In cadrul campaniei initiate de Inspectorat, Gradinita din Gadalin a primit ajutor din partea Gradinitei nr. 66 din Cluj-Napoca, fiind mobilata complet. Organizatorii evenimentului umanitar, dar si toti cei care au luat parte la surpriza facuta copiilor din mediul rural s-au aratat satisfacuti de rezultat si au ramas impresionati de ospitalitatea cu care au fost primiti in fiecare sat.

Lüpertz si Sbirciu, tineri in Sibiu

Promisiuni de revenireArtistul german si prietenul sau clujean au marturisit ca Sibiul este un oras in care "te simti mai tinar"Markus Lüpertz, rectorul Universitatii de Arta din Düsseldorf, si Ioan Sbirciu, rectorul Universitatii de Arta si Design Cluj, au vernisat aseara expozitia „De la misterul prieteniei la peisaj, om si lucru. Arta care stabileste reguli“. Nu au inceput prin a-si lauda desenele expuse, ci prin a lauda Sibiul. „Este un oras foarte frumos Sibiul, dar trebuie sa recunosc ca dragostea mea pentru Romania a inceput la Cluj, acolo unde am acceptat sa fiu profesor. Anul cultural nu se va incheia cu aceasta expozitie, ci promit sa mai revin in Sibiu si cu alte expozitii. M-a impresionat cit de bine este pastrat orasul vechi. Parca te simti mai tinar in Sibiu, simti ca esti cu multi ani in urma. Parca timpul a stat in loc. Cu toate acestea, se vede ca dupa perioada comunista oamenii sint mai agitati pe strada, sint constructii noi“, a spus Lüpertz.Rolul artei, in viziunea lui Markus LüpertzPrezenta lui Markus Lüpertz la ultima expozitie gazduita de Galeria de Arta Contemporana in 2007 demonstreaza ca genul a primit o certificare valoroasa in acest an in care Sibiul a devenit Capitala Culturala a Europei. Artistul, care a expus o serie de 22 de desene, un cod despre viitor care nu poate fi explicat sau inteles, un dans al mortii si vanitatii, face parte din gruparea de elita a noului expresionism german. A fost intotdeauna considerat teoreticianul gruparii si, in acelasi timp, artistul cel mai apropiat de mediile academice. Este de multi ani rectorul Academiei de Arta din Düsseldorf, unde a impus, prin personalitatea lui, un program de o acuta modernitate.      Datorita imaginii sale si a vizualitatii totale cu care investeste demersul sau artistic, Markus Lüpertz a descoperit si a impus in dezvoltarea Academiei de la Düsseldorf ideea ca nu exista alta posibilitate de a „prinde“ eternitatea decit prin intermediul artistului.      „Markus Lüpertz este cel mai mare artist care a expus in Romania. Arta germana este considerata la acelasi nivel cu cea americana in urma statisticilor, dar eu cred ca cea germana este mult peste“, a apreciat Sbirciu.

Aeroportul clujean, actionar la Viena

Achizitionarea de actiuni la Aeroportul vienez, una din ambitiile Consiliului JudeteanInitiativa conducerii aeroportului din Cluj-Napoca de a putea cumpara, din surse proprii, pachete de actiuni de la unitatile aeroportuare care urmeaza sa se privatizeze, dar si de la alte companii aeriene, societati de profil, aeroporturi din Romania si din strainatate a primit acordul de principiu al consilierilor judeteni, proiectul de hotarire fiind, ieri, votat in unanimitate.     Potrivit consilierilor judeteni, sub autoritatea carora Aeroportul clujean functioneaza ca regie, este prima institutie de acest gen care se angajeaza sa cumpere actiuni. Solicitarea conducerii Aeroportului vine pe fondul strategiei Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului care prevede privatizarea aeroporturilor din subordine prin vinzarea unui pachet de actiuni si intentia de privatizare a altor aeroporturi din Romania. Presedintele CJ Cluj, Marius Nicoara, a anuntat ca primele actiuni pe care le va achizitiona Aeroportul clujean, la inceputul lui 2008, vor fi cele ale aeroportului din Viena.     In solicitarea inaintata Executivului judetean se precizeaza ca un astfel de demers va consolida pozitia pe piata a Aeroportului clujean ca unul dintre cele mai dinamice aeroporturi romanesti la nivelul actual al traficului, va creste puterea de negociere cu companiile aeriene, va diminua concurenta prin asigurarea controlului activitatii unitatilor concurente si va rentabiliza plasamentele sale, impreuna cu sporirea veniturilor proprii.    Mai multi bani in bugetConsiliul Judetean a rectificat ieri bugetul aeroportului prin redirectionarea unor fonduri in valoare de 1,5 milioane de lei, care au ca destinatie, printre altele, continuarea lucrarilor la cele doua terminale, cel pentru plecari si cel pentru sosiri. Hotarirea vine in contextul in care aeroportul se afla intr-un amplu proces de dezvoltare si modernizare a infrastructurii, care necesita fonduri importante pentru finalizare. Mai mult, avindu-se in vedere faptul ca traficul de pasageri inregistrat la Cluj a depasit cu mult asteptarile si se anticipeaza ca peste 2 ani sa fie depasit pragul de 1,2 milioane de clienti, acest lucru a contribuit substantial la cresterea veniturilor proprii pina la aproximativ 19,5 milioane de lei.

Pe scurt

Monumente de vinzareUn numar de 16 persoane chiriase in imobile catalogate drept monumente istorice vor avea dreptul sa cumpere spatiul pe care il ocupa, dupa ce Consiliul Judetean a anuntat ieri ca nu isi va exercita dreptul de preemtiune in aceste cazuri. Prin acest drept, potrivit legii privind protejarea monumentelor istorice, Consiliul Judetean ar fi avut prioritate la achizitionarea spatiilor respective. Imobilele sint situate in Piata Unirii, pe Bulevardul Eroilor si pe strazile Avram Iancu, Regele Ferdinand, Paris, Napoca, Memorandumului, Borzesti si Nicolae Cristea.    A. P.Expozitie de anvergura Operele a peste 300 de artisti clujeni pot fi admirate incepind de astazi in salile Muzeului de Arta din Cluj-Napoca, situat in fostul Palat Banffy din Piata Unirii, nr. 30. Lucrarile au fost puse pe simeze cu prilejul Salonului Anual de Arte Plastice al Uniunii Artistilor Plastici (UAP), filiala clujeana. Vernisajul expozitiei are loc incepind cu ora 17. Printre organizatori, alaturi de institutia-gazda si UAP Cluj, se numara si Consiliul Judetean.    F. T. Disparuta de la scoalaO tinara de 15 ani este cautata de autoritatile de pe raza orasului Huedin de aproape o saptamina. Denisa Cristina L. a plecat vinerea trecuta la scoala si nu a mai revenit acasa. Tinara are 1,60 metri inaltime, parul negru cu suvite blonde, ochi negri si are o alunita pe obrazul sting. La disparitie era imbracata cu o jacheta cu gluga cu blana, blugi de culoare neagra si cizme negre. Tinara nu este la prima disparitie, ea mai plecind si cu alte ocazii de acasa. Principalul motiv se pare ca ar fi atitudinea mai restrictiva a parintilor.    A. D.Colectare suplimentaraPrimaria a suplimentat programul de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electrocasnice pina la sfirsitul anului. Pe linga actiunile care au avut loc pina acum, municipalitatea a anuntat alte patru actiuni de acest gen. Astfel, firmele de salubritate vor ridica deseurile in zilele de joi, 20 decembrie, simbata, 22 decembrie, joi, 27 decembrie, si simbata, 29 decembrie. Miercurea viitoare nu se va mai efectua ridicarea deseurilor, actiunea fiind compensata in zilele de 27 si 29 decembrie.    A. P.

Italia renunta la decretul de expulzare

Guvernul de la Roma a anuntat ca va renunta la decretul de lege adoptat in luna noiembrie care faciliteaza expulzarea cetatenilor europeni. Anuntul a fost facut ieri. Acest decret a venit dupa uciderea italiencei Giovanna Reggiani, crima atribuita unui cetatean roman, Nicolae Mailat. In baza actului, zeci de romani, in special de etnie roma, au fost expulzati in ultima perioada din Italia. Taberele ilegale in care multi locuiau, de linga orase italiene, au fost desfiintate. Ulterior, ancheta in cazul acestei crime a adus probe noi si a pus sub semnul intrebarii vinovatia lui Mailat, insa decretul a ramas in vigoare. Italia a fost criticata pentru el de Parlamentul European, care a adoptat o rezolutie ce atragea atentia asupra libertatii de miscare a cetatenilor europeni pe teritoriul Uniunii Europene si condamna punerea sub invinuire a unei etnii si a unei natii pentru gestul infractional al unei singure persoane. Incidentul a declansat o adevarata isterie in Italia, mai ales in Roma, unde s-au inregistrat diverse acte de violenta din partea italienilor la adresa romanilor.      Decretul de expulzare a fost considerat mijlocul cel mai rapid si mai eficient de lupta al Italiei impotriva imigrantilor. El a intrat in vigoare la inceputul lunii noiembrie, dupa ce a fost adoptat de Consiliul de Ministri. Insa, pentru a deveni lege, avea nevoie de votul Parlamentului. Actul a fost adoptat in Senat, dar presedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a semnalat, intre timp, mai multe erori in forma finala a decretului, in special in ceea ce priveste normele referitoare la antidiscriminare. In aceste conditii, Guvernul italian a decis anularea actului, dar specialistii  Ministerului de Interne italian lucreaza, deja, la un alt decret-lege, care va intra in dezbaterea Executivului in sedinta din 28 decembrie – cu 3 zile inainte de termenul la care expira vechiul decret.      Noul text permite expulzarea cetatenilor comunitari care constituie un pericol si impiedica revenirea romanilor deja expulzati din Italia, sustine presa italiana. Insa, potrivit acesteia, daca noul decret nu va fi adoptat pina la data de 31 decembrie, toti cetatenii europeni care au fost expulzati pina acum ar putea reveni in Italia, in absenta unei legi care sa stabileasca masuri si limitari.

Ludovic Orban s-a ascuns de ?vinatori?

Victima este o eleva de 17 aniIn cazul accidentului provocat de ministrul Ludovic Orban a aparut si o posibila victimaAccidentul provocat de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a ajuns la Parchetul General. In incident a aparut victima, necunoscuta in primele zile: o eleva de 17 ani, care, potrivit informatiilor destul de contradictorii vehiculate ieri, ar fi fost lovita la o mina. Parintii ei, insa, au sustinut ca s-a lovit cazind pe gheata. Daca ei vor depune plingere, ministrul Transporturilor ar putea fi cercetat pentru fals in declaratii, parasirea locului accidentului si vatamare corporala din culpa, infractiuni care pot cumula pedepse de pina la 5 ani de inchisoare. Ieri, adolescenta si tatal ei au fost audiati la Politie. Ei au fost citati si de procurori, dar au refuzat sa deschida usa pentru a primi citatia, a relatat Realitatea TV. Reporterii acestui post au fost luati la bataie cu sacosa de cumparaturi de catre locatarii blocului unde sta familia fetei.Substraturi politice pe sub pojghita accidentuluiTot Realitatea TV a prezentat un film, realizat de un amator, care arata momentele imediat urmatoare accidentului de masina in care a fost implicat ministrul Ludovic Orban. Filmul a fost trimis ziarului „Ziarul“ de catre persoana care l-a realizat si arata cum ministrul discuta cu persoanele implicate si era fotografiat de trecatori. Alte informatii, tot contradictorii, au aparut in legatura cu faptul ca premierul Calin Popescu Tariceanu i-ar fi cerut demisia lui Orban, dar ca acesta este sprijinit de omul de afaceri liberal Dinu Patriciu, care nu ar fi de acord cu o eventuala demisie a ministrului Transporturilor. Postul TV Antena 3 a amintit faptul ca Orban este considerat, in cadrul PNL, un critic al lui Tariceanu. In schimb, la Realitatea TV, Orban declara ca nu i s-a cerut demisia si ca el a decis sa evite iesirile publice sau alte angajamente pina cind acest scandal nu se va incheia. „Voi sta ascuns atita timp cit voi fi vinat“, a spus el.Demisia, vazuta drept un gest de onoareSi presa straina a analizat cazul, insistind asupra modului in care s-ar fi incercat musamalizarea accidentului. „Orban este acuzat ca a incercat sa disimuleze circumstantele accidentului“, scrie agentia France Presse, iar ziarul italian „La Repubblica“ a anuntat ca ministrului i-a fost ridicat permisul de conducere si ca „versiunea furnizata de ministru nu corespunde declaratiilor martorilor“. Un site de stiri din Austria a calificat incidentul drept „dubios“. Adversarii politici ai ministrului liberal nu au comentat prea mult evenimentul, dar unii au atras atentia asupra solutiei „de onoare“: demisia. „Daca se va dovedi clar ca in accident a fost implicat un copil, eu consider ca urmeaza un gest clar de demisie, care, dupa mine, este unul de onoare“, a sustinut liderul PSD, Mircea Geoana.

Pe scurt

Basescu tine la relatiile cu MoldovaIntr-o editie speciala a postului public de televiziune TVR, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a definit Republica Moldova drept „o mare de cetateni romani“. El a afirmat ca ostilitatea autoritatilor de la Chisinau nu va impiedica Romania sa ramina la fel de apropiata de „poporul roman de dincolo de Prut“. Presedintele a participat la emisiune pentru a face bilantul primului an al Romaniei ca membru UE. El s-a aratat un militant pentru pastrarea unor relatii relaxate cu Republica Moldova. „Nu avem dreptul sa-i tratam ca pe straini“, a adaugat seful statului, spunind ca poporul moldovean nu trebuie sanctionat pentru o pozitie a unui partid (comunist) aflat la putere. „Comunismul nu a reusit nicaieri. Nu va reusi nici in Moldova“, a conchis presedintele.    C. J.Lideri PKK arestati pentru trafic de droguriDoi lideri PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), care actionau in Romania si Moldova, au fost arestati de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri. Procurorii au indicii ca banii proveniti din transporturi de zeci de kilograme de cocaina din Turcia spre Olanda erau folositi la finantarea unei grupari teroriste. Cetatenii turci Er Tunkay si Coksirin Mehmet au fost arestati dupa ce au fost prinsi la granita dintre Bulgaria si Turcia, cu 58 de kilograme de heroina, ascunse intr-un tir. Reteaua era supravegheata de peste 3 luni, iar anchetatorii sustin ca Er Tunkay a fost cel care a finantat si a coordonat distribuirea heroinei. Ambii turci au fost retinuti la intoarcerea in Romania, pe Aeroportul „Henri Coanda“. Din informatiile obtinute de la autoritatile turce, a reiesit ca doi dintre traficantii de droguri sint lideri zonali ai gruparii turce PKK.    C. J.

Mai ieftin cu ?Trenurile zapezii?

Un numar de 16 trenuri vor circula pina in 28 februarie pe mai multe rute din tara. Acestea vor face legatura intre marile orase si statiunile montane de pe Valea Prahovei, printre care Sinaia, Predeal, Busteni si Azuga. Programul „Trenurile zapezii“ este destinat persoanelor sub 26 de ani care calatoresc catre destinatii de vacanta, acesta oferind si reduceri. Astfel, pentru grupurile de peste 10 persoane reducerile sint cuprinse intre 25% si 30%. Reducerile vor fi valabile, insa, si pentru calatoriile individuale simple, in zilele de luni, marti, miercuri si joi. Astfel, pentru o calatorie de la Cluj la Sinaia la clasa I un bilet costa 71,7 lei, iar la clasa a II-a 45,5 lei. Pentru un drum la Brasov, clujenii vor plati 82,8 lei la clasa I si 43,8 lei pentru clasa a II-a. Celelalte categorii de persoane pot opta pentru Cartea VSD in cazul calatoriilor de weekend. Prin aceasta se acorda o reducere de 50% din tariful trenurilor de persoane. Acest bilet ofera dreptul la cite o calatorie dus-intors pe o ruta la alegere, la fiecare sfirsit de saptamina. Calatorii nu vor avea, insa, sansa de a primi mai multe reduceri, oficialii CFR Calatori anuntind ca oferta turistica de calatorie in grup nu se aplica la grupurile care beneficiaza deja de o alta reducere. Conform companiei de transport feroviar, patru din trenurile introduse sint Intercity, patru Rapide si opt Sageti Albastre.

Graba strica treaba pe sosele

Impact la Melody!Trei persoane au fost ranite in accidentul de la MelodyCel mai grav dintre cele doua incidente rutiere s-a petrecut in dreptul Hotelului Melody. Ieri noapte in jurul orei 4, un taxi apartinind firmei Diesel 946 care circula din directia Regele Ferdinand – Piata Unirii a intrat in intersectia cu Bulevardul 21 Decembrie cu viteza si a luat in plin un autoturism Alfa Romeo care circula regulamentar. Soferul autoturismului izbit in plin, P. I., de 25 de ani, din municipiul Dej, pasagerul din dreapta, B. R., de 41 de ani, din localitatea Micesti, si inca o persoana aflata pe bancheta din spate au fost raniti. Pasagerul din dreapta a ramas blocat in autoturism, astfel ca a fost nevoie de interventia unui echipaj de la descarcerare pentru scoaterea lui. Potrivit politistilor, vina o poarta exclusiv soferul taximetrului, care nu a acordat prioritate la intrarea in intersectie, desi avea un indicator de „Cedeaza trecerea!“.Accident la MinervaCel de-al doilea incident rutier a avut loc ieri in jurul prinzului. Soferul unei autospeciale care se deplasa pe strada maresal Ion Antonescu din cartierul Manastur a pierdut controlul volanului pe fondul vitezei excesive, a acrosat violent un troleibuz care era oprit in statie, dupa care a sifonat un autoturism Ford oprit la semafor. In urma impactului nu s-au inregistrat victime, insa traficul in zona a fost blocat in jur de o jumatate de ora.

Salarii mai mari pentru profesori

Sindicalistii din Invatamint au pichetat ieri sediul Guvernului nemultumiti de faptul ca nu vor avea bani de Sarbatori. Reprezentantii salariatilor din Invatamint au participat si la dezbaterile din Parlament, chiar cind se discuta bugetul Educatiei pentru 2008. Potrivit liderei Sindicatului Liber al Invatamintului Preuniversitar Cluj (SLIPC), Lucia Cojocaru, parlamentarii au aprobat ieri majorarea salariilor pentru categoriile de profesori care au fost omisi atunci cind a fost adoptata Legea 220/2007. „Este un lucru bun ca de la 1 ianuarie 2008 si cadrele didactice debutante, cele cu definitivat si cele cu gradul didactic II vor beneficia de majorarea de salariu de 10%“, a declarat ieri Lucia Cojocaru. Fondurile din care vor fi majorate salariile sint cele alocate pentru reparatia scolilor si care au ramas necheltuite.     Lucia Cojocaru a precizat ca in bugetul pe anul 2008 este prevazuta o crestere salariala de 25%, chiar daca sindicalistii au cerut o majorare de 30%. Cu toate acestea, dascalii sint in continuare nemultumiti de faptul ca nu primesc cel de al 13-lea salariu, asa cum s-a intimplat anul trecut. Lidera SLIPC a declarat ieri pentru monitorul ca se vor continua negocierile si ca vor cere ca cel putin lichidarea salariului pe luna decembrie sa fie acordata in acest an, ca un premiu de Sarbatori.

Final asteptat la tezele nationale

Matematica, cea mai greaFoto Diana SANDORElevii se vor putea inscrie la liceu si daca nu obtin note de 5 la tezele cu subiect unicAproximativ 12.000 de elevi din clasele a VII-a si a VIII-a din judetul Cluj s-au inscris la tezele cu subiect unic la nivel national din acest semestru. Cei care nu s-au mai prezentat vor putea sa le sustina in sesiunile speciale care vor fi organizate in semestrul II.     Daca la prima teza cu subiect unic la nivel national, cea la Limba si literatura materna, promovabilitatea a fost de 97,28%, la Matematica, aceasta nu a mai depasit 80%. La Matematica, in judetul Cluj, elevii de clasa a VII-a au obtinut note mai mari de 5 in proportie de 75,88%, iar cei de clasa a VIII-a in proportie de 79,54%. Nici la proba de Limba si literatura romana promovabilitatea nu a fost de 100%. Potrivit sefului Inspectoratului Scolar Cluj, Hadrian Arion, note mai mari de 5 au obtinut aici 80,94% dintre elevii de clasa a VII-a si 81,74% dintre elevii de clasa a VIII-a.Doar tezele din clasa a VIII-aLa Istoria romanilor sau Geografia Romaniei, la care au fost examinati doar elevii de clasa a VIII-a, promovabilitatea a fost de 90,51%. Hadrian Arion a explicat ca, in ceea ce ii priveste pe elevii de clasa a VIII-a care se vor inscrie in clasa a IX-a de liceu, se va lua in considerare doar media la tezele date in acest an scolar, avind in vedere ca cele sustinute de ei in clasa a VII-a au fost experimentale.Teze in loc de TesteTezele cu subiect unic la nivel national inlocuiesc, din acest an scolar, Testele Nationale. In catalog, notele obtinute la teze se trec intregi, deci rotunjite, unde este cazul, si reprezinta 25% din media elevului. La admitere, insa, notele nu vor fi rotunjite, iar media acestora va reprezenta 50% din media de admitere. Mai mult, elevii care nu au obtinut note de 5 la tezele cu subiect unic se vor putea inscrie la admiterea computerizata daca nu ramin corigenti sau repetenti.

?Diavol" acuzat de viol

Fundasul nord-irlandez al lui Manchester United, Jonny Evans, a fost interogat ieri de politie in legatura cu violul petrecut luni seara in hotelul Great John Street, acolo unde echipa lui Sir Alex Ferguson se afla pentru petrecerea de Craciun, informeaza BBC. „Un tinar in virsta de 19 ani a fost arestat sub suspiciunea de viol. El va ramine in arest pentru a raspude la intrebari", a spus un purtator de cuvint al Politiei din Manchester. In virsta de 19 ani, jucatorul lui Manchester United a evoluat de 8 ori pentru nationala Irlandei de Nord. Presa engleza anuntase inca de marti seara ca o femeie in virsta de 26 de ani a fost violata in hotelul in care Manchester United se afla la petrecere. (S. P.)

Viitorii fosti stelisti

?O sa aduc patru-cinci fotbalisti de superclasa, pentru ca am inceput sa ma implic", a dezvaluit BecaliFinantatorul Stelei a facut publice nu doar numele celor opt jucatori pe care intentioneaza sa-i vinda, ci si anumite aranjamente cu acestia. „Rica Neaga face parte din cei opt fotbalisti pe care ii voi vinde in aceasta iarna si va pleca de la Steaua. Unde va pleca, vom vedea. Zaharia am auzit ca s-a inteles cu Porumboiu si o sa plece la Vaslui. Pe Badoi il dam la Timisoara, pentru cele 30 de procente pe care le aveau dintr-un eventual transfer al lui Emeghara. In rest, stiti si voi lista, nu trebuie sa va mai spun eu: Cristocea, Croitoru, Iacob... Pe Karamian mi l-as dori de la Timisoara, dar are salariul prea mare si nu dau decit 300.000", a tinut sa precizeze Gigi Becali, in fata ziaristilor.Aduce „superclasa"Becali a mai spus ca gruparea din Ghencea va incepe negocierile pentru transferul mijlocasului Jesus Alberto Datolo de la Boca Juniors si a adaugat ca Armenteros este aproape de a semna cu ros-albastrii. „Pe Datolo mi l-a propus Giovani (Ioan Becali - n. red.) si o sa incepem tratativele pentru aducerea sa. De Armenteros nu stiu nimic, probabil ca s-a facut o oferta, eu zic ca o sa-l luam", a spus el. Finantatorul ros-albastrilor a mai adaugat ca va aduce la Steaua patru sau cinci jucatori in aceasta iarna. „O sa aduc patru - cinci fotbalisti de superclasa, pentru ca am inceput sa ma implic. Zilnic, stau si ma uit pe casete si fac selectii. Lacatus, Adrian Ilie si Argaseala ii vad, iar eu fac selectia finala", a dezvaluit latifundiarul din Pipera. Becali a mai spus ca este dezamagit de Camus, care nu a dat un raspuns pozitiv ofertei venite din Ghencea. „Sint putin dezamagit de Camus. In schimb, pe Thereau l-am vrut doar imprumut. Nu e genul de atacant pe care il doresc, din acest motiv l-am vindut. O sa vedeti ca voi aduce un atacant de clasa, exact cum vreau eu, chiar daca nu este renumit in Europa", a afirmat patronul Stelei.Miscari nesigureOmul de afaceri a infirmat zvonul conform caruia Ianis Zicu ar urma sa vina la Steaua: „Ce s-a scris de Zicu este o minciuna. El nu va veni la Steaua. Referitor la Bogdan Stancu, va pot spune ca a fost Netoiu pe aici, dar nu neaparat pentru el. Este posibil sa vina din vara, iar in privinta lui un cuvint de spus are si Giovani". In incheiere, Gigi Becali a spus ca plecarea lui Nicoale Dica de la Steaua nu este foarte sigura, pentru el fiind doar discutii. „Pentru Dica, momentan, sint doar discutii. Nimic concret. Datolo sau Armenteros ar putea fi inlocuitorii lui la Steaua", sustine Becali.Pleaca „investitorul"Deputatul independent Nati Meir a declarat, ieri, pentru agentia NewsIn, ca se va deplasa in Anglia, la sfirsitul acestei saptamini, unde va negocia preluarea pachetului majoritar al echipei de liga a doua engleza, FC Southampton. Meir a precizat ca gruparea Southampton a ajuns la el prin intermediul presei. „Presa engleza a scris de faptul ca eu intentionez sa platesc 100 de milioane de euro ca sa preiau Steaua. Aceasta este o informatie falsa, deoarece eu sint prieten cu Gigi Becali si nu am declarat niciodata acest lucru. Cei de la Southampton au vazut acest lucru si prin Jorge Augusto Rubenstein m-au intrebat daca sint dispus sa investesc la ei", a spus parlamentarul. Gigi Becali l finantator„O sa aduc patru-cinci fotbalisti de superclasa, pentru ca am inceput sa ma implic. Zilnic, stau si ma uit pe casete si fac selectii. Lacatus, Adrian Ilie si Argaseala ii vad, iar eu fac selectia finala"

Probleme cardiace

Fostul presedinte al Comitetului Olimpic Intenational, Juan Antonio Samaranch, in virsta de 87 de ani, a fost internat, ieri, la Spitalul Clinic din Madrid, din cauza unor probleme cardiace, informeaza cotidianul Marca. Presedintele Comitetului Olimpic Spaniol, Alejandro Blanco, a fost cel care a vorbit despre starea de sanatate a lui Juan Antonio Samaranch, pe care a catalogat-o ca fiind sub control. Juan Antonio Samaranch a fost presedintele Comitetului Olimpic Spaniol intre anii 1967-1970, in timp ce la conducerea CIO a stat intre anii 1980-2001, iar in acest moment este presedintele de onoare al CIO. (S. P.)

Pulhac ar vrea la Poli Timisoara

Fundasul lui Dinamo, Cristian Pulhac, a declarat, ieri, ca asteapta o oferta din strainatate pentru a pleca de la Dinamo, dar daca aceasta nu va veni, atunci ar vrea sa se transfere la Poli Timisoara. „Eu nu am avut nicio intilnire cu oficialii de la Timisoara, cu nimeni. Nu stiu ce sa zic, as vrea sa merg in strainatate, dar, daca nu e nicio oferta, as prefera sa plec la Timisoara", a marturisit Pulhac. Pe de alta parte, patronul Politehnicii Timisoara, Marian Iancu, a afirmat ca a facut o oferta scrisa echipei Dinamo pentru Cristi Pulhac, in valoare de 1,5 milioane de euro, dar presedintele executiv al alb-rosilor, Cristian Borcea, a precizat: „Dinamo nu poate transfera cel mai bun fundas stinga din Romania la o echipa rivala. Acesta este si un raspuns scris pentru Poli Timisoara. Indiferent de oferta, Pulhac nu poate ajunge la nicio echipa din campionatul intern". (S. P.)

Berbece preia Steaua

Conducerea echipei de handbal masculin Steaua MFA l-a demis pe antrenorul principal Radu Voina, care va fi schimbat cu Dumitru Berbece, a confirmat presedintele George Boroi. „Eu nu mi-am dat demisia, am fost destituit. Au fost discutii, dar nu pot sa-mi dau seama care sint motivele. Eu stiu ca un antrenor este demis in momentul in care nu are rezultate, dar Steaua este pe primul loc, iar in Cupa Cupelor este in optimi. Mai multe nu va pot spune", a declarat Voina, citat de NewsIn. Radu Voina a antrenat Steaua timp de un an, in care a cistigat Cupa Romaniei, editia 2006-2007. Steaua MFA a incheiat turul Ligii Nationale pe locul 1 si este calificata in optimile Cupei Cupelor. Fosta glorie a Stelei, Dumitru Berbece a antrenat pina acum echipa SCM Brasov, din Seria B a Diviziei A, care este in acest moment pe locul 2 in clasament. (S. P.)

Lucescu si Grigoras au fost suspendati

Antrenorul lui FC Brasov, Razvan Lucescu, si cel al Otelului Galati, Petre Grigoras, au fost suspendati cite o etapa, ieri, de Comisia de Disciplina a FRF, dupa eliminarile din meciul dintre cele doua echipe, din optimile Cupei Romaniei, incheiat cu victoria brasovenilor, scor 7-6.Accepta cu seninatateTehnicianul lui FC Brasov a declarat, la iesirea de la sedinta, ca nu a fost luat prin surprindere de decizia Comisiei de Disciplina. „Daca am intrat pe teren, era normal sa fiu suspendat", a apreciat Lucescu junior (foto). El si Petre Grigoras au fost eliminati de arbitrul Sebastian Coltescu la partida FC Brasov - Otelul Galati, scor 7-6, dupa executarea loviturilor de pedeapsa. Lucescu a fost trimis in tribuna in minutul 56, dupa ce a intentionat sa isi scoata echipa de pe teren, in timp ce Grigoras a fost eliminat in minutul 75, pentru proteste repetate la adresa centralului Coltescu. De altfel, si Grigoras a intentionat sa isi scoata echipa de pe teren, dar atacantul Emil Jula i-a convins pe colegii sai sa continue jocul. Deciziile luate de Comisia de Disciplina a FRFl Razvan Lucescu (antrenor principal FC Brasov) - o etapa si 100 lei;l Diego Longo (antrenor secund FC Brasov) - o etapa si 100 lei;l Gheorghe Dinu (presedinte FC Brasov) - o luna si 100 lei;l Sorin Miinea (masor FC Brasov) - o luna si 100 lei;l Petre Grigoras (antrenor Otelul Galati) - o etapa si 140 lei.

Steliana, peste toti

Nistor a cucerit, in premiera, titlul de cel mai bun sportiv sibian al anuluiAgentia Judeteana pentru Sport si-a premiat, ieri, campionii. Pentru prima data in ultimi ani, gala a avut un standard ridicat. De aceasta data, pe linga oamenii din sport au fost prezenti atit oameni de afaceri, cit si oficialitati locale. Cu totii au contribuit la alcatuirea unui buget suficient pentru a premia cei mai buni sportivi ai orasului de pe Cibin in acest an. „Cred ca am putea face mult mai mult pentru acesti sportivi. Ei muncesc foarte mult pentru a ajunge pe podiumuri la campionate nationale, europene sau mondiale. Sibiul este unul dintre orasele cele mai mari cu cotizatii catre buget, dar, din pacate, prea putini bani se intorc la noi. Cred ca daca toti oamenii de afaceri am face cerere ca acei 2 la suta sa se duca catre sport am ajuta si noi la dezvoltarea lui", spune unul dintre sponsorii sportivilor premiati.  Bucurii si emotiiCum era normal, marele premiu i-a revenit Stelianei Nistor. Cele trei medalii cistigate la Campionatele Mondiale au fost suficiente pentru a se clasa pe primul loc. Nominalizarea pentru marele premiu i-a stirnit bucurii, dar si emotii. „Sint foarte fericita ca am ajuns pe acest loc unu in topul sportivilor sibieni. Este, de fapt, rodul muncii mele in acest an. Ma bucur, insa, ca de aceasta data am fost si premiata mai bine, pentru ca au fost gale, precum cea de anul trecut, cind am primit 300 de lei. Oricum, e bine ca oamenii nu m-au uitat si ma sustin in continuare", spune sibianca. Vrea medaliePentru anul viitor, Steliana isi doreste sa se claseze pe aceeasi pozitie in clasament. Spune ca cel mai mare vis al ei este sa ia o medalie la Jocurile Olimpice de la Beijing. „As vrea ca la anul sa fiu pe acelasi loc, dar atunci ca si rezultate sa ma pot mindri cu o medalie la Jocurile Olimpice. Incerc sa-mi perfectionez sariturile si atunci as avea o sansa mare la individual compus. Oricum, mai mult decit orice imi doresc sa fiu sanatoasa. O sa mai am sanse si Campionatele Europene. O sa fie un an dificil, dar sper sa fac fata la totul cu bine", spune performera Sibiului. Sperante pentru BeijingPozitia a doua a podiumului a revenit atletei Monica Stoian. Aruncatoarea sulitei este si ea calificata la Jocurile Olimpice de anul viitor, insa participarea ei este conditionata de obtinerea unui rezultat bun in 2008. Totusi, sibianca nu se sperie si vrea sa ajunga in China. „Eu vreau sa ajung la Beijing si sa ma calific in marea finala. Va fi foarte greu, dar daca sint sanatoasa stiu ca pot sa obtin acest rezuiltat. O sa fie foarte dificil", spune sportiva. La rindul sau, antrenorul Petre Manu este optimist. „Daca totul va decurge bine nu-mi fac griji ca nu putem repeta rezultatele si chiar sa mergem mai sus. Consider ca a fost un an bun si ne-am dori ca si 2008 sa fie la fel", spune antrenorul. Adio OlimpiadaPrintre cei nominalizati la titlul de cei mai buni sportivi s-a numarat si ciclistul Tudi Oprea. Chiar daca in urma cu patru ani a fost prezent la Atena, sportivul spune ca nu mai are sanse sa ajunga la JO din 2008. „Anul acest a fost mai slab pentru mine. N-am mai facut sport la aceeasi intensitate. De doua luni am devenit si tatic si au mai fost si alti factori care au concurat la aceste rezultate mai slabe. La anul o sa continui sa alerg, dar sansele sa ajung la Beijing sint nule. E clar ca o sa ramin doar cu amintirea participarii la Atena", spune ciclistul. NominalizatiPrintre cei care au fost premiati la festivitatea de ieri s-a aflat si atletul Lucian Chesches, ocupantul locului III. Ceilalti sportivi nominalizati in topul primilor zece sint: Ionel Bucur si Radu Ilioi - ambii calarie, Cristi Stanciu - judo, Maria Baca, Anca Serb - ambele sarituri in apa, Andrei Dragan - atletism, Claudiu Mitea si Andrei Munteanu - ambii gimnastica, Horatiu Craciun - box, Elena Hila - atletism si Daniel Natea - judo.

Traditii din Gura Riului

Ca sa ajunga ?cei mai vazuti din Marginime", junii gureni fac repetitii saptamini intregiUn loc aparte in traditia de la Gura Riului il ocupa Junii. Feciorii sint alesi inca de pe data de 6 decembrie, asa ca au suficient timp la dispozitie pentru exersat. Ca in orice grup, ierarhia este bine pusa la punct. Condusi de jude, urmat de pirgar si de crismar, feciorii merg la colindat incepind cu prima zi de Craciun si pina dupa Anul Nou. Dansurile de referinta sint Caltul, Ficioreasca si Dantul. Pentru a nu face niciun pas gresit - la propriu - feciorii, care se schimba de la an la an, sint initiati in arta dansului traditional, de „juni" trecuti de prima tinerete, dar la fel de vioi.  Repetitii peste repetitiiTinerii trebuie sa fie cel putin opt pentru a putea forma o ceata. Dar stabilirea componentei este doar primul si cel mai usor pas. „La Gura Riului, junii sint alesi an de an din rindurile baietilor neinsurati. Trebuie sa fie cel putin opt la numar pentru a forma o ceata. Tinerii sint initiati de catre cei mai virstnici in arta jucatului pe la casele oamenilor", explica primarul Ioan Dutu. Feciorii isi dau intilnire, zilnic, in sala mare a Caminului Cultural, unde au loc repetitiile. Nu se lasa pina nu-si tocesc opincile. Ritualul dureaza aproape o luna de zile, timp in care flacaii nu fac altceava decit sa joace. „Repetam cu trei saptamani inainte de Craciun si jucam toata seara, pentru a nu gresi nimic", marturiseste Ioan Contiu, unul dintre juni.  Uniti prin dans„Ceata junilor e un obicei al satului care se pastreaza. Din an in an se da mai departe", se mindreste Ion Pampu, primarul junilor din Gura Riului, omul care incearca sa le insufle tinerilor dorinta de a deveni tot mai priceputi, de la an la an. Vital este si ca junii sa se cunoasca foarte bine unii pe altii, pentru a-si putea anticipa miscarile. Junii gureni spun ca dansul reprezinta pentru ei liantul ideal, care faciliteaza relatiile, fiind, in primul si in primul rind, o placere comuna. Calutul, Romana, Balul Maracinilor, Fecioreasca si Caluselul sint doar citeva din dansurile pe care junii le invata. Colinda MarginimeaJunii sint constienti de valoarea lor si se falesc pentru ca sint „cei mai vazuti juni din Marginime, adica cei mai buni". Obiceiul lor include dansuri la iesirea din biserica in a doua zi de Craciun, colindatul pe la casele primarului comunei, la preot si la rude, dar si participarea la „Intilnirea cetelor de juni", organizata la Saliste in a patra zi de Craciun. „In prima zi de Craciun vom merge la biserica fara tarsini, adica impletitura de pe cizme", explica Ioan Contiu. Iar la iesirea din biserica, vor chema fetele sa le coasa tarsinii. Dupa aceea, e rost doar de jucat. In centrul comunei. Momentan, straiele de joc nu sint gata, dar vor fi cu siguranta pina la sarbatoarea Craciunului. „Intorsi acasa, le facem, in seara de 28 decembrie, cinste parintilor nostri, care se aduna sa ne vada jucind", adaugi Vasile Berbescu, un alt june gurean. CraiiGura Riului mai are si alte datini specifice. Tot legat de sarbatorile de iarna este si obiceiul numit Cetele de Crai. Se pot forma intre patru si sapte asemnea grupuri, constituite din cite patru copii, care-l reprezinta pe Irod si pe cei trei magi: Baltazar, Melfior si Gaspar. Copiile personajele biblice merg pe la casele oamenilor, unde recita poezii cu tematica religioasa. Ioan Dutu l primar Gura Riului„Daca ii vezi asezati pe margine, flecarind vrute si nevrute, ai crede ca sint citiva tineri care s-au adunat ca sa petreaca. In momentul in care incep sa joace, insa, parerea ti se schimba radical. Toti se misca natural pe ritmul unei fluieraturi"

Recomandarea zilei

Astazi va propunem sa va duceti copii, la ora 11,00, la teatrul pentru copii si tineret Gong, unde vor face cunostinta cu Degetica. Avindu-le in distributie pe Monica Baldea si Leonora Bacanu, „Degetica" este un spectacol plin de fantezie si sensibilitate, ce poarta copiii in lumea mirifica a basmului. Intr-un decor sugestiv, cele doua actrite minuiesc la vedere personajele basmului, sugerind diferite ambiante spatiale - pamintul, lumea subterana, vazduhul. Se remarca papusile mici si delicate ori supradimensionate, precum si interpretarea Monicai Baldea si a Leonorei Bacanu, care insufletesc o paleta variata de tipologii, fie cu haz, fie cu sensibilitate, creind, astfel, un spectacol emotionant, care ii bucura si impresioneaza pe micii spectatori. Accesul publicului se face pe baza biletelor puse in vinzare la intrarea in sala de spectacol. Costul unui bilet este de 4 lei.

Agenda zilei

Expozitiedecembrie-ianuarie • orele 10-17 • Muzeul de ArtaLa Muzeul de Arta, intre orele 10-17, puteti vedea expozitia retrospectiva a pictorului Marcel Munteanu.Filmjoi • Cinema Arta-EurimagesLa Cinema Arta-Eurimages (strada Universitatii, nr. 3), puteti vedea filmul "Lumea noua" ("Nuovomondo") - Italia 2006. Regia: Emanuele Crialese. Cu: Charlotte Gainsbourg, Vincezo Amato, Aurora Quattrocchi.Baletjoi • ora 18.30 • Opera MaghiaraLa Opera Maghiara, de la ora 18.30, va avea loc "Spargatorul de nuci", de P. I. Ceaikovski - spectacol de balet in doua acte. Dirijor: Fumio Akizaki (Japonia). Regizor-coregraf: Mihail Mindrutiu. Scenografie si costume: Witlinger Margit.Teatrujoi • ora 19 • Teatrul NationalLa Teatrul National, incepind cu ora 19, puteti urmari spectacolul "Rock 'n' Roll", de Tom Stoppard. Traducerea: Petre Bokor. Regia: Andrei Serban si Daniela Dima. Costumele: Bianca Jeremias.Concertjoi • ora 21 • Autograf ClubIn Autograf Club, incepind cu ora 21, va avea loc un concert Marcel Petreus – cintece de iarna si colinde.

Cistig de cauza

Presedintele Comisiei juridice a Senatului, Peter Eckstein Kovacs, a explicat ca s-a decis respingerea ordonantei Gojdu, cu mentiunea ca, pe acelasi proiect, co-raportor este si comisia de cultura. Eckstein a afirmat ca i se va trimite comisiei de cultura raportul comisiei juridice. In votul din Comisie, impotrivirile si abtinerile s-au inregistrat de la UDMR si PNL, in timp ce restul senatorilor juristi au votat respingerea ordonantei Gojdu. Eckstein a afirmat ca impotriva adoptarii ordonantei s-a pronuntat si Biserica Ortodoxa Romana, care a considerat ca prevederile textului Guvernului ar aduce doar prejudicii.Valori inestimabileIstoria ordonantei Gojdu a inceput anul trecut in octombrie, cind in sedinta comuna a guvernelor roman si ungar s-a decis infiintarea Fundatiei publice „Gojdu", cofinantata de cele doua state semnatare. Criticii acestui acord au contestat faptul ca cele doua guverne au dorit sa se substituie fundatiei legal infiintate la Sibiu, in 1996, care a facut numeroase demersuri sa recupereze fondurile imense lasate mostenire statului roman de Emanoil Gojdu. Conform acordului, cu fondurile alocate de cele doua guverne, fundatia isi va mari patrimoniul cu imobilele din Curtile Gojdu din Budapesta, care sint in renovare, dar care urmeaza sa devina unul dintre reperele capitalei ungare, atit din punct de vedere cultural, cit si economic. Fundatia publica ar trebui sa rascumpere, pe bani de la buget, bunurile Gojdu si sa selecteze bursieri atit romani, cit si maghiari. Contestatarii acestui acord sustin ca ordonanta incalca dreptul la proprietate, la mostenire si la libertatea cultelor religioase de care ar trebui sa se bucure Fundatia „Emanoil Gojdu" din Sibiu, infiintata in 1996. Prin punerea in aplicare a acestui acord, prin actul de rascumparare a unor bunuri care apartin de drept Fundatiei Gojdu, Romania recunoaste nationalizarea ungara din 1952, sustin criticii acordului.

Concert de adio

Asociatia Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007 si Deutsche Welle va invita, diseara, sa va bucurati de o seara speciala pe muzica Orchestrei Germane de Muzica Simfonica din Berlin (Deutsches Symphonie-Orchester Berlin). Evenimentul va avea loc la Sala Thalia, incepind cu ora 19:00, si va inchide seria manifestarilor de acest gen din cadrul programului Capitalei Culturale. Evenimentul se desfasoara sub patronajul vicepresedintei Bundestagului german, Susanne Kastner, si va beneficia si de prezenta lui Erik Bettermann, directorul general al trustului Deutsche Welle.Repertoriu selectConcertul de la Sibiu reuneste 45 de instrumentisti ai orchestrei, alaturi de dirijorul violonist Andrew Manze, cunoscut publicului datorita perspicacitatii si energiei cu care interpreteaza creatiile muzicale din diversele perioade si stiluri. Programul concertului de la Sibiu are o durata de 100 minute, cu pauza, si cuprinde lucrarile: Simfonia in Fa major, Contrapunctus 18 din „Arta fugii" (prelucrare Andrew Manze), Fuga a 6 voci din „Ofranda muzicala" si Concertul Brandenburgic nr. 3 in Sol major, semnate de Johann Sebastian Bach. Dupa pauza, concertul va continua cu doua lucrari impresionante prin nuante de sunet: „Dumbarton Oaks", a lui Igor Strawinsky, si Suita pentru orchestra nr. 4 in Re major, de Bach. Accesul publicului la acest eveniment se va face pe baza biletelor puse in vinzare prin Filarmonica de Stat din Sibiu, la pretul de 5 si 10 lei, in functie de categoria locurilor.Contributie artisticaDeutsches Symphonie-Orchester Berlin a fost infiintata in 1946, ca orchestra a Radioului RIAS, urmind ca in 1956 sa primeasca titlul de Radio Simphonie Orchester. Numele actual i-a fost atribuit in anul 1993, pentru a evita confuziile in peisajul cultural al Berlinului reunificat. Orchestra intreprinde numeroase turnee in Europa de Est si se bucura de o discografie bogata: Anton Bruckner/Simfonia a 6-a, Gustav Mahler/Simfonia a 8-a, liedurile pentru orchestra de Hugo Wolf, „Candide" (cu Loriot) a lui Leonard Bernstein, precum si Simfonia a 4-a a lui Brahms sint doar citeva titluri. Deutsche Welle a produs un serial TV in sase episoade, intitulat „Kent Nagano dirigiert Monumente der Klassik" („Kent Nagano dirijeaza monumente ale muzicii clasice), care a aparut si pe DVD.

Trafic artistic

Participantii la vernisaj asteapta ca municipalitatea sa ?reinventeze roata"Asociatia Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007 si Centrul Cultural German din Sibiu au prezentat aseara unul dintre cele mai „stiintifice" proiecte culturale din acest an. Expozitia „Reinventing the Wheel" („Reinventind roata: arta, trafic rutier si mobilitate") a fost vernisata in fosta centrala termica din Aleea Genistilor, care a prins viata in ultima perioada cu ajutorul a sapte artisti care lucreaza cu electricitate, motoare, electronica si tot felul de piese mecanice, creind intr-o abordare ludica si antrenanta masini interactive, biciclete cu esapament, ferestre de lumini, a caror intensitate creste direct proportional cu cea a traficului. Cei sapte artisti invitati Niklas Roy, Myriel Milicevic & Hans Kad, Paul Popescu, Timm-Oliver Wilks, Jessica Thompson au lucrat la operele lor timp de doua saptamini.  Unic in RomaniaPotrivit organizatorilor, proiectul, unic in Romania, s-a desfasurat in doua etape. Prima parte, care s-a derulat in perioada 7- 18 decembrie, a constat intr-un program de rezidenta artistica timp de doua saptamini la Sibiu. „Sapte artisti au fost antrenati in dezvoltarea unor proiecte in relatie cu traficul din Sibiu si miscarea constanta a masinilor si camioanelor in peisajul urban, atit un beneficiu, cit si un impediment pentru oras si locuitorii sai", spun organizatorii. Cea de-a doua parte a proiectului (19 decembrie) a constat in prezentarea lucrarilor create pe parcursul rezidentiatului artistic. Cei sapte artisti invitati s-au mindrit cu bicicletele cu esapament, ferestre de lumini, a caror intensitate creste direct proportional cu cea a traficului. Toti artistii au fost prezenti la expozitie, iar accesul publicului s-a facut  gratuit. Proiectul finantat prin programul Sibiu 2007 si Ministerul Afacerilor Externe al RFG s-a dovedit un real succes, iar artistii au promis sa mai revina si cu alte proiecte. Sunet, nu zgomotProiectul Sunet Public consta intr-o serie de ateliere care combina simple experimente audio si interventii in spatiul public. Proiectele rezultate din aceste ateliere se doresc a fi o contributie a participantilor la ecologia acustica a orasului prin interventii tehnice. Pe parcursul atelierelor de lucru, participantii sint invitati sa construiasca aparate montate pe biciclete care produc sunete. Aparatele sint facute din microfoane, carti de joc, mini-amplificatoare etc. Participantii vor sa faca un tur al orasului cu bicicletele modificate.Singura femeieJessica Thompson (nascuta in 1975 in Toronto, Canada) este un artist media tinar care lucreaza cu sunetul si tehnologia telefoanelor mobile. Proiectele ei artistice ajuta spectatorii sa observe mediul urban prin intermediul sunetelor.

Apa - izvorul vietii

Este stiut de catre toata lumea ca apa este, practic, sursa vietii.  Cu totii am invatat la  scoala ca planeta noastra este formata in proportie de 70% apa. Daca procentul respectiv s-ar modifica, viata de pe Pamint ori ar disparea, ori ar suferi anumite mutatii care ar schimba pentru totdeauna planeta. La fel am invatat despre organismul uman adult ca este si el format tot din 70% apa. Din corelarea celor doua informatii intelegem ca oamenii, pentru a se pastra sanatosi, trebuie sa pastreze in corpul uman, ca intr-un rezervor, cel putin 70% apa. Din pacate, pentru a ne pastra sanatosi nu este suficient sa pastram acest procent. Calitatea apei este si ea foarte importanta. In ultimii ani miscarea ecologista a scos in evidenta faptul ca poluarea apelor duce la schimbarea mediului de viata de pe planeta. Acelasi lucru se intimpla si in organismul uman. Calitatea apei pe care oamenii o asimileaza, din diferitele bauturi si alimente pe care le consuma, le afecteaza direct nivelul de sanatate. De calitatea alimentelor si a apei pe care o consumam sintem direct raspunzatori. Nimeni nu ne obliga sa consumam alimente sau lichide ce contin nenumarati compusi chimici, mai mult sau mai putin toxici. Singuri putem sa facem selectia acestor produse, nu trebuie decit sa ne informam si sa aflam astfel ce este benefic si ce nu este benefic organismului nostru. Cantitatea de apa din corp este atent monitorizata de creierul nostru, unde exista un centru care regleaza metabolismul apei. Cind cantitatea de apa scade sub 70%, acest centru declanseaza setea si astfel noi stim ca trebuie sa bem mai multa apa. Adesea oamenii ignora acest semnal sau se amagesc consumind multe sucuri acidulate, cafea, ceaiuri sau alte bauturi, dar organismul lor are nevoie doar de apa, simpla, curata, proaspata. Prin ignorarea acestor semnale oamenii forteaza organismul sa lucreze cu un deficit de apa si astfel el trece la reciclarea apei din corp. Reciclarea apei duce la constipatie si la scaderea eliminarii reziduurilor din interiorul corpului, toate acestea ducind la imbolnavire. Simplificind mult putem spune ca, atunci cind sint bolnavi, oamenii sint de fapt insetati. Despre proprietatile curative ale apei oamenii au stiut inca din vremuri indepartate. Numeroase desene rupestre demonstreaza ca omul preistoric stia sa vindece rani grave si malformatii cu ajutorul apei. in toate religiile antice apa era simbolul purificarii. In Egipt, China, India, Grecia antica, se prescria folosirea terapeutica a apei. Chiar si in Vechiul si Noul Testament abunda textele cu puterea curativa a apei, Iisus implinind diverse minuni cu ajutorul ei. In epoca moderna s-au facut multe studii si experimente pentru a se cunoaste mai multe despre efectele curative ale terapiilor cu apa. Cele mai spectaculoase rezultate le-a obtinut japonezul Masaru Emoto. In urma experimentelor sale el a ajuns la concluzia ca apa este un element viu, capabil sa interactioneze cu ambientul natural si cu fiintele vii. El detinea dovezi stiintifice cp apa percepe sentimentele noastre, emotiile, cuvintele, rugpciunile, „asculta" muzica si reactioneaza in mod divers la acesti stimuli, ca si cind ar putea sa-i aprecieze valoric.Pe scurt, in experimentele respective, Masaru Emoto a pus apa distilata intr-o eprubeta, dupa care, in apropierea ei, diferite persoane au rostit cuvinte senine si blinde. Dupa ce a inghetat apa din eprubeta, a fotografiat cristalele de apa care luasera forme superbe, armonioase, geometrice. Aceeasi apa a fost, dupa aceea, supusa unui „tratament" cu cuvinte dure si negative. Cristalele obtinute dupa inghetare erau complet diferite, devenisera asimetrice, contorsionate, scurte, parca erau speriate si devastate. Acelasi experiment a fost facut folosind muzica.Sa ne imaginam cum reactioneazp cele 70 de procente de apa, din organismul unui om care este supus tot timpul unor stimuli negativi. Nu trebuie sa ne mai mire ca organismul omului respectiv se imbolnaveste. Acum este mai usor sa intelegem de ce toate religiile mari ale lumii pun accent pe cultivarea emotiilor si gindurilor pozitive si au creat acele forme de meditatie prin rugaciune. Ne este mai usor sa intelegem sfatul medicului care ne recomanda sa bem in fiecare zi cel putin 2-2,5 litri de apa. In concluzie, daca dorim sa avem o viata frumoasa, trebuie sa avem grija sa bem multa apa proaspata in fiecare zi si, de asemenea, sa fim atenti la modul in care gindim si actionam pentru a nu influenta negativ apa din interiorul nostru.    

Programul Sibiu CCE 2007

Joi, 20 decembrie  ora 00.00, Parcul Bulevard - Expozitie de sculptura „GRADINA" - sculptor Liviu Mocanora 00.00, Parcul Tineretului - Monument de arta contemporana „Puntea", realizat de sculptorul Ioan Thimmel ora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 09.00, Primaria Sibiu - holul mare -  Expozitia Internationala de Arta Naivaora 10.00, Galeria Art-VO - A Personaly Territory- Radu Remus Romeoora 10.00, Muzeul National Brukenthal - Pictori din Transilvania in centre artistice europene. Pictori romani, germani, maghiari in centre artistice europeneora 10.00, Teatrul Gong - Spectacolul „Degetica".ora 11.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal  - Arhiva Demarco. Contemporary Exhibiting ora 14.00, Cinemateca ASTRA FILM - „365 de ferestre spre lume - Penitenciar", un film de Catalin Stefanescu (Romania)ora 18.00, Imperium Pub - Lectia de Jazz cu Alexandru Brasoveanu.ora 19.00, Sala Thalia - Concert Deutsches Symphonie-Orchester, Berlin

Eduard Bonci: "O sa fac tot ce am promis"

Eduard Bonci, marele cistigator al sectiunii fizica-chimie din concursul nostru "Premiaza-ti elitele!" a fost foarte emotionat sa auda oficial ca a cistigat, cu toate ca, din evolutia votului, se astepta la vestea buna.Pentru toti colegii care l-au votat si l-au incurajat cu mesaje, Edi a dat asigurari ca se va tine de cuvint. "Sint foarte fericit ca am cistigat acest premiu. Multumesc tuturor celor care m-au votat si m-au sustinut pe internet. Asa cum am promis, o sa le fac cinste din acesti bani prietenilor, poate imi voi cumpara niste carti, dar si un aparat foto, pentru ca nu am", a marturisit olimpicul.Eduard Bonci

Baut la volan, Sandu Negrean a lovit 7 masini

Performanta reusita la volan de atacantul Universitatii Cluj Sandu Negrean a depasit cu mult prestatia lui din teren din prima parte a Campionatului. Urcat la volanul masinii sale dupa ce a consumat bauturi alcoolice, Negrean a pierdut controlul acesteia pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din cartierul clujean Grigorescu si a lovit sapte autoturisme parcate regulamentar. Evenimentul a avut loc aseara in jurul orei 23. In urma testului pentru alcoolemie, aparatul alcooltest a indicat 0,83 mg/litrul alcool pur in aerul expirat. Lui Sandu Negrean, jucator aflat pe lista de transferuri a "studentilor" din aceasta iarna, politistii clujeni i-au intocmit dosar penal pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice. Permisul de conducere i-a fost retinut si ii va fi anulat. Cu toate ca mai multi jucatori ai Universitatii sint cunoscuti pentru un stil de viata destul de problematic, Negrean se afla la prima abatere, el fiind de multe ori dat ca exemplu colegilor sai tocmai pentru comportamentul din afara gazonului. Jucatorul universitar a refuzat sa stea de vorba cu reporterii monitorului, iar conducerea clubului clujean nu a avut pina la aceasta ora o reactie oficiala. Vom reveni cu informatii si chiar poze de la fata locului, in editia de maine.

Si cistigatorul este... Eduard Bonci!

Eduard Bonci, de la Colegiul National „Gheorghe Lazar" Sibiu, este cistigatorul celor 1.500 de lei pusi la bataie de Monitorul de Sibiu si Continental Automotive Systems, in prima etapa a concursului "Premiaza-ti elitele!". El a acumulat un numar total de 2.700 de voturi din partea Dvs.Clasament final:Eduard Bonci: 2.700 voturiClasament final"Premiaza-ti elitele!", sectiunea fizica-chimie Andrei Savaniu: 1.984 voturiArtur C. Baboi: 698 voturiTibor M. Rozsa:  250 voturi Felicitari tuturor concurentilor!

Incendiu in desfasurare - pericol de explozie

O conducta magistrala de gaze naturale arde cu flacara deschisa, vis-a-vis de aeroportul sibian. La aceasta ora, pompierii se lupta cu incendiul dezlantuit si avertizeaza ca exista riscul producerii unei explozii. 

Clasamentul in urma votului electronic

Clasamentul"Premiaza-ti elitele", sectiunea fizica-chimie, voturi electronicePrima etapa a concursului "Premiaza-ti elitele", initiat de Monitorul de Sibiu si Continental Systems, cu sprijinul Inspectoratului Scolar Judetean, s-a incheiat. Asadar, la sectiunea fizica-chimie, voturile electronice au fost acordate in felul urmator:Andrei Savaniu - 1.951Artur Baboi - 510Eduard Bonci - 2.645Tibor Rozsa - 158Aceste rezultate vor fi cumulate cu taloanele primite la redactie. Rezultatele finale vor fi publicate astazi, la ora 12, pe www.monitorulsb.ro si miine in Monitorul de Sibiu.