Codogno, oraşul în care s-a înregistrat prima infectare cu noul COVID-19 în Italia, a anunţat că nu au fost raportate cazuri noi pentru prima dată
Douăsprezece persoane au murit în România din cauza coronavirusului, conform unui bilanț de ultimă oră anunțat marți seara de autorități.
Ion Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, alături de secretarii de stat Bogdan Despecu şi Raed Arafat au susţinut noi declaraţii de presă cu privire la criza de coronavirus.
În această seară au fost înregistrate încă 3 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, numărul deceselor la nivel național ajungând la 11.
Premierul Ludovic Orban a declarat că, odată cu intrarea României în carantină totală, persoanele de peste 65 de ani se vor putea deplasa în spații publice doar în anumite intervale orare.
Mai multe cadre medicale se află în carantină în Spitalul Orășenesc Huedin, după ce un pacient, confirmat ulterior cu coronavirus, a fost trimis acolo de către Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din Cluj-Napoca.
Voluntarii asociației CERT Transilvania au donat Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj 300 de litri de dezinfectant și 4.000 de mănuși, pentru a sprijini lupta împotriva răspândirii coronavirusului.
Artiştii clujeni au revigorat – virtual – Cluj-Napoca, oferind un mesaj pozitiv clujenilor pentru a trece mai ușor peste statul acasă în timpul pandemiei de coronavirus.