În contextul crizei provocate de pandemia de coronavirus, s-a ridicat problema capacității României de a acoperi necesarului de alimente pentru populație.
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) transmite faptul că orice vizită a unui pacient la medicul de familie pe lista căruia se găsește înscris, trebuie facută pe bază de programare telefonică.
Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj, a anunţat că, „în foarte scurt timp”, purtarea măştilor ar putea deveni obligatorie în tot judeţul. Apoi, confruntat cu imposibilitatea luării unei astfel de măsuri, acesta a dat în spate.
Fundația Romanian Business Leaders, filiala Cluj lansează platforma care comunică transparent nevoile unităților medicale pentru tratarea pacienților diagnosticați cu coronavirus.
Programul de lucru cu publicul al Direcției de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Cluj-Napoca va fi redus, pe întreaga perioadă de a stării de urgență.