Amenzile rutiere se pot achita la jumătate din valoarea maximă în 15 zile de la prescrierea lor. Amenzile nu mai pot fi plătite pe loc agenților de circulație. Iată unde putem să plătim amenzile în Cluj-Napoca.
Două tinere au depus o plângere la poliție pentru comportamentul indecent al bărbatului.
Membrii organizației VeDem Just- Voci pentru Democrație și Justiție au produ, în doar două luni, 150.000 de viziere pentru cei care luptă în linia întâi cu coronavirusul.
La 11 ani de la inaugurare, de pe tronsonul cuprins între Câmpia Turzii și Gilău a Autostrăzii Transilvania lispesc cu desăvârșire toaletele și spațiile de parcare.
ITM Cluj a făcut controale la zeci de angajatori, pentru depistarea muncii la negru.
Grădiniţele, creşele şi after school-urile de stat pot fi deschise, cu respectarea măsurilor de distanţare şi de igienă, a anunțat ministrul Sănătății Nelu Tătaru.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii în toată țara, valabilă în toată țara până sâmbătă dimineață.
Un număr de 17 bazine hidrografice sunt vizate de o avertizare Cod galben de inundaţii, până joi la ora 14:00, fiind posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.