La data de 8 iulie, în jurul orei 09.00, un bărbat de 32 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN VOCE, din direcţia Cluj-Napoca spre Jucu, ar fi efectuat manevra de depășire fără a se asigura corespunzător
Primăria Cluj-Napoca anunță redeschiderea pieței volante din cartierul Gheorgheni (strada Unirii, capătul liniei 3).
Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier pe centura Vâlcele-Apahida, în cursul acestei dimineți/
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a intrat în autoizolare, după ce săptămâna trecută a avut o întrevedere cu prefectul Clujui, Mircea Abrudean, confirmat pozitiv cu coronavirus.
Urmărire cu focuri de armă noaptea trecută pe o stradă din Turda.
După creșterea numrăului de infectări cu noul coronavirus din ultima vreme, mai multe țări au interzis accesul românilor şi altele îl condiţionează.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că „suntem pe a doua pantă ascendentă, suntem pe a doua cocoaşă” și că, în prezent, în România, „avem un număr crescut de cazuri şi rămâne să le putem gestiona”.
Lucrările la cimitirul din Someșeni sunt pe utlima sută de metri.