Actualitate
Festivalurile, posibile din această vară. Boc: „Sunt convins că le vom organiza, doar dacă ne vaccinăm”
Emil Boc este încrezător în festivalurile din acest an, dar singura condiție este ca oamenii să se vaccineze anti-COVID.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a spus că festivalurile sunt poisbile în acest an, doar dacă lumea se vaccinează anti-COVID. El a spus că dacă ar afirma că Untold-ul se va ține în această vară, foarte mulți vor merge să se vaccineze.
„Economia trebuie să se redeschidă treptat. Evenimentele, activitățile culturale, teatre, opere, cinematografe, festivaluri, trebuie să se redeschidă, cu o singură condiție: vaccinare. Un orizont cât mai repede anunțat pentru redeschiderea acestor activități ne va ajuta pe noi să susținem și mai bine campania de vaccinare, De exemplu pentru festivalieri, dacă le spunem de acum ”va fi din august UNTOLD”, foarte mulți vor merge să se vaccineze. Vom reuși numai prin vaccinare să doborâm COVID-19. Eu sunt convins că vom avea festivaluri în acest an, și la Cluj și în toată țară. Condiția va fi să ai ambele doze de vaccin făcute și să treacă două săptămâni de la a doua doză”, a declarat Emil Boc, după discuțiile cu Guvernul.
CITEȘTE ȘI: