Actualitate
Concert-experiment în Marea Britanie, fără mască sau distanțare, cu 5.000 de participanți
Încă un concert-experiment cu mii de oameni va avea loc, dar de această dată în Marea Britanie. Participanții nu vor purta mască și nu vor ține cont de măsurile de distanțare.
Concertul-experiment care urmează să fie organizat în Marea Britanie va avea loc pe data de 2 mai, în Sefton Park din Liverpool, și se va desfășura în aer liber.
La acest concert-experiment vor participa 5.000 de persoane care nu vor fi nevoite să respecte distanțarea socială sau să poarte masca de protecție, au anunțat autoritățile britanice, potrivit CNN, citat de libertatea.ro.
Participanții vor fi obliați să își facă un test antigen rapid la unul dintre centrele locale. Prin acest experiment, cercetătorii testează și rolul pe care centrele îl vor avea în momentul în care evenimentele de acest fel: concerte și festivaluri vor fi reluate.
Organizatorii vor să examineze cum se comportă mulțimea la un astfel de eveniment, la mai bine de un an de la începerea pandemiei, pentru a știi mai târziu de unde a pornit virusul, dacă apare vreun caz între participanți.
Primul experiment de acest fel a avut loc în Spania, iar ulterior acest lucru a devenit un „trend”. Atunci, 5.000 de oameni au participat la un concert, în aceleași condiții, fără mască sau distanțare.
Concertul organizat în Catalunya a fost aprobat de Guvern ca un test pentru a vedea dacă evenimente similare pot avea loc în următoarea perioadă în Spania.
Trei persoane au fost testate pozitiv înainte de concert, iar în prețul final al biletului a intrat o mască de protecție și un test antigen.
Un concert-experiment ar putea avea loc și la Cluj în curând. Organizatorii de evenimente și festivaluri „se luptă” pentru a putea organiza un asemenea concert.
Untold și Electric Castle sunt doar câteva din festivalurile care s-ar putea organiza în vară, pe bază de test de depistare a COVID-19 sau adeverință de vaccinare. Primarul Emil Boc a spus în nenumărate rânduri că susține organizarea unui concert-test la Cluj-Napoca și redeschiderea industriei evenimentelor, ca festivalurile să aibă undă verde din nou.
CITEȘTE ȘI:
Emil Boc: „Festivalurile trebuie să aibă loc! Sunt susținător fără echivoc. Viața nu poate rămâne încremenită”