Actualitate
Cluj Arena devine teatru în aer liber. Concerte, cinema și stand-up comedy, cu până la 500 de participanți
Începând de săptămâna aceasata, Cluj Arena va găzdui spectacole, concerte și seri de film în aer liber, cu până la 500 de participanți, așezați la distanță unii de alții.
Consiliul Judetean Cluj și Agenția de evenimente Spotlights vor transforma temporar o parte din tribunele Cluj Arena într-un teatru în aer liber pregătit să organizeze eveniment de toate tipurile în condițiile impuse de starea de alertă.
Începând de vineri, 12 iunie, ora 20:30 la Cluj Arena se vor organiza seri de cinema, concerte în aer liber, show-uri de stand-up comedy, care vor respecta regulile de distanțare socială, cu o capacitate de 500 de locuri acoperite.
„Am găsit o modalitate prin care să le ofere clujenilor din nou posibilitatea de a lua parte la activitățile preferate, dincolo de mediul virtual. Ne-am bucurat de deschiderea și suportul pe care l-am primit de la Consiliul Județean Cluj în momentul în care am propus conceptul Spotlights At Cluj-Arena. Siguranța participanților este extrem de importantă de aceea se vor respecta toate regulile impuse pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19”, transmit reprezentanții Spotlights.
Pentru siguranța participanților, vor fi respectate unele reguli de distanțare. Cei 500 de participanți vor fi așezați pe scaune la o distanță de 2 metri. Publicul va purta măști pe toată durata evenimentelor, la intrare se va efectua triajul epidemiologic prin măsurarea temperaturii cu termometre digitale și se va dezinfecta perimetrul înainte și după fiecare eveniment.
Ce evenimente vor avea loc
Vineri, 12 iunie, are loc primul eveniment, o seară de film în aer liber: se va proiecta pe un ecran led de mari dimensiuni Bohemian Rhapsody. Sâmbătă, 13 iunie, de la 19:00 va concerta live trupa clujeană Grimus, iar în deschidere se va proiecta un concert digital. Duminică, 14 iunie, de la 20:30 va avea loc în premieră națională primul show de stand-up comedy pe un stadion cu Nicu Bendea, Unguru’ Bulan, Sașa și Tudor Costi.
CITEȘTE ȘI
Consiliul Județean „apasă” butonul de panică la Cluj Arena. Pază și protecție pentru stadion gol