Actualitate
Fiul unui cunoscut jurnalist, la un pas să moară la botez:„Bă, voi nu vedeți că nu mai respiră?”
Ionuț Tudorică, redactorul șef adjunct de la economica.net, a povestit cum propriul fiu a fost la un pas de moarte în timpul ritualului de botez.
Tudorică și-a botezat fiul într-o Biserică din București, iar preotul a promis la începutul slujbei că nu îl va scufunda pe nou născut în cristelniță. Totuși, acesta nu s-a ținut de cuvânt și puteam avea o tragedie similară cu cea de la Suceava.
Jurnalistul povestește că fiul cel mic al acestuia urma să fie botezat la o biserică din cartierul bucureștean Turda. Cea care s-a ocupat de pregătiri a fost mama copilului, ea fiind și cea care i-a spus preotului, la sugestia tatălui, să nu scufunde pruncul în cristelniță.
„Îl scoate din cristelniță și femeile se duc la masă să-l îmbrace. Au trecut câteva secunde de liniște (totală) și m-am dus între ele și le-am dat la o parte. ‘Ba, voi nu vedeți că nu mai respiră?? L-am luat de pe masă și l-am întors invers și am început să-l bat pe spate până a început să plângă, în sfârșit. Îmi venea să-l omor pe popa, care între timp dispăruse din încăpere. Asta e povestea. La botez mi-am salvat copilul de la înec. După ce popa promisese că nu va face aia”.
„Obiceiul asta trebuie să înceteze. Să fie schimbat. Adică, au schimbat „Tatăl Nostru”, că nu sună bine “și nu ne duce pe noi în ispită” și nu se poate schimba asta?”, a conchis bărbatul.