monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fată de 15 ani, răpită pe o stradă din Cluj-Napoca. Polițiștii au reținut trei persoane

O fată de 15 ani din comuna Baciu a fost răpită de pe o stradă din Cluj-Napoca și urcată într-o mașină.

Fată de 15 ani, răpită pe o stradă din Cluj-Napoca. Polițiștii au reținut două persoane

La data de 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale și cei ai Secției 1 Poliție au reținut pentru o perioadă de 24 de ore trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.


În fapt, polițiștii au fost sesizați la data de 14 ianuarie, în jurul orei 18.40, cu privire la faptul că o tânără care se afla pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost constrânsă să urce într-un autoturism, care ulterior a fost pus în mișcare.



Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că un tânăr de 26 de ani, din municipiul Lugoj, județul Timiș, a coborât din autoturismul menționat și ar fi contrâns-o fizic pe tânără de 15 ani, din comuna Baciu, județul Cluj, să urce în interiorul acestuia.


După câteva momente, în timp ce autoturismul se deplasa în zona intersecției străzilor Cuza-Vodă - Frédéric Joliot-Curie, tânăra a deschis una dintre portiere și a ieșit afară din interiorul autovehiculului.



În baza sesizării s-au constituit echipe operative complexe pentru identificarea în cel mai scurt timp a autoturismului și a persoanelor implicate, iar în cursul nopții mașina indicată a fost depistată pe raza localității Ciucea, în județul Cluj.


Pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta, cei trei bărbați au fost conduși la sediul Poliției municipiului Cluj-Napoca, fiind ulterior reținuți pentru 24 de ore.