monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Eurodeputatul Daniel Buda, avertisment cu privire la importurile de carne, brânză sau lapte

Eurodeputatul Daniel Buda, avertisment cu privire la importurile de carne, brânză sau lapte

Comisia Europeană trebuie să se asigure că țările de unde sunt importate produse alimentare respectă standardele de sănătate a animalelor la fel ca în UE, avertizează europarlamentarul Daniel Buda (PPE), vicepreședintele Comisiei AGRI din Parlamentul European.

În intervenția sa, Daniel Buda a subliniat faptul că sănătatea fiecăruia depinde în cea mai mare măsură de sănătatea animalelor pe care le consumă, lucru strâns legat de bunăstarea animalelor generată evident de condițiile de creștere și de hrănire. Există rezerve serioase însă, că bunăstarea animalelor este asigurată la standardele europene și în țările din afara UE de sunt importate carne, lapte, brânză sau ouă. Drept urmare, Comisia Europeană trebuie să aibă mecanismele necesare pentru a se asigură că și în țările de unde se fac importuri sunt respectate standardele de sănătate a animalelor și că nu se folosesc antibiotice sau hormoni de creștere, spune Daniel Buda.

„Sănătatea animalelor este fără discuție importantă din prima zi de viață și până la finalul perioadei productive. Calitatea produselor obținute este strâns legată de sănătatea acestora. La nivelul Uniunii Europene s-a adoptat legislația în domeniu plecând de la principiul că „prevenirea este mai bună decât vindecarea”, legislație care este în curs de implementare, dar nu este așa de ușor în practică.


În același timp, avem o problemă majoră cu boli care evoluează rapid la nivel transfrontalier, cum ar fi pesta porcină africană sau gripă aviară și nu numai. Din păcate, în multe situații, statele membre și Comisia sunt depășite în gestionarea bolilor. Aș dori să întreb Comisia dacă nu apreciază că este nevoie de o coordonare și implicare mai serioasă din partea acesteia în astfel de situații. UE, în același timp, importă cantități importante de carne, lapte, brânză sau ouă. Aș vrea să întreb Comisia dacă are la îndemână mecanisme suficiente pentru a se asigură că și în țările de unde facem importuri sunt respectate standardele de sănătate a animalelor și că nu se folosesc antibiotice sau hormoni de creștere pe toată durata de viață a acestora” a scris europarlamentarul Daniel Buda, pe pagina sa de Facebook.

Eurodeputatul clujean subliniază că, dacă regulile de importa vor fi aplicate de anul viitor, și fermele din Uniunea Europeană vor fi mai bine protejate de maladii.


„În ceea ce privește reguli mai bune privind importurile, asta putem obține doar cu noile reguli care trebuie să intre cât mai repede în vigoare. Regulile de import figurează deja în noul regulament. Partenerii noștri comerciali au fost deja informați. Dacă aceste reguli vor fi aplicate în 2021, fermierii noștri vor fi mai bine protejați, la fel și în cazul maladiilor.

Au avut loc consultări extinse cu experți din statele membre și asta a întârziat adoptarea unor serii de acte delegate care ar face ca legislația să fie implementată. Comisia a adoptat reguli foarte ambițioase, dar în același timp nu facem schimbări majore. Comisia s-a implementat cu părțile interesate, a încurajat statele membre să înceapă o ajustare a legislației. Comisia nu e de acord cu amânarea datei de implementarea a dispozițiilor, o astfel de întârziere ar cauza probleme legate de anumite măsuri așteptate de mult timp. E o legislație necesară. Ne aflăm într-o situația în care dacă amânăm data de aplicare a regulilor, vom genera o serie de frustrări, tabloul general va fi și mai neclar”, a adăugat Daniel Buda.


CITEȘTE ȘI

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL/PPE): „Europenii doresc ca UE să dispună de un buget mai mare pentru a aborda criza generată de COVID-19”