monitorulcj.ro Menu
Actualitate

STS: Coordonatele geografice ale apelanților, transmise către Sistemul de urgență 112

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a implementat tehnologia Advanced Mobile Location (AML), care permite transmiterea către Sistemul 112 a coordonatelor geografice asociate locului din care se sună, exclusiv pe durata apelului de urgenţă.

STS: Coordonatele geografice ale apelanților, transmise către Sistemul 112

„Facilitatea a fost implementată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), împreună cu operatorii de telefonie mobilă şi în parteneriat cu Google şi Apple. Această tehnologie permite transmiterea către Sistemul 112 a coordonatelor geografice asociate locului din care se sună, exclusiv pe durata apelului de urgenţă şi nicidecum în alte condiţii. AML vine şi în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire care trimit SMS la 113 de pe telefoanele cu sistem de operare Android”, informează un comunicat al STS.

Facilitatea AML, dezvoltată şi pusă gratuit la dispoziţia serviciilor de urgenţă, în scopul sprijinirii utilizatorilor de smartphone în situaţii de urgenţă, nu necesită instalare de componente sau aplicaţii suplimentare şi are o acurateţe de ordinul metrilor/zecilor de metri.


„La acest moment, AML funcţionează în toată ţara, iar când cetăţenii sună la 112 operatorii STS şi dispecerii agenţiilor de intervenţie au la dispoziţie coordonatele geografice cu o acurateţe mult mai mare. Am realizat teste, am analizat diverse scenarii tehnico-operaţionale şi am integrat toate configuraţiile necesare, astfel încât această tehnologie să vină cât mai mult în sprijinul apelantului. Totodată, a fost nevoie de actualizarea legislaţiei pentru implementarea acestei tehnologii. Noi continuăm demersurile pentru modernizarea Sistemului 112 printr-un proiect finanţat din fonduri europene pe care ne dorim să îl finalizăm în 2021”, a declarat prim-adjunctul STS, Ionel-Sorin Bălan, potrivit comunicatului.

Echipele de ingineri şi programatori ai STS au colaborat, timp de aproape cinci luni, cu echipa Android ELS de la Google pentru a efectua testările preliminare şi pentru a îmbunătăţi precizia localizării apelurilor la 112. De asemenea, implementarea s-a realizat în strânsă legătură cu marii operatori de telefonie mobilă din România, care au efectuat lucrări în infrastructurile proprii, pentru a facilita transmiterea informaţiilor AML către serviciul de urgenţă.


În aceeaşi perioadă, infrastructura Sistemului 112 a fost configurată pentru a permite recepţionarea poziţiei geografice transmise şi de pe telefoanele cu sistem de operare iOS, fapt confirmat de Apple în urma testelor pe care le-a realizat până în prezent.

La finalul lunii martie s-a lansat actualizarea sistemului de operare iOS la versiunea 13.4 care permite furnizarea localizării AML şi pentru utilizatorii telefoanelor iPhone. Spre deosebire de soluţia oferită de Google, terminalele Apple transmit poziţia către Sistemul 112 doar în cazul apelurilor telefonice de urgenţă, nu şi în cazul transmiterii de mesaje de urgenţă prin SMS la numărul 113.


Aplicaţia mobilă APEL 112 se poate descărca gratuit din magazinele Google Play şi App Store pe toate telefoanele de tip smart. Aplicaţia permite apelarea serviciului de urgenţă printr-un singur touch pe ecran şi, totodată, transmiterea poziţiei telefonului către Sistemul 112, utilizând, de asemenea, serviciul de date asociat telefonului mobil.

Conform Asociaţiei Europene a Numărului de Urgenţă 112 (EENA), soluţia de localizare AML este funcţională în 19 ţări: Austria, Belgia, Danemarca, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Islanda, Lituania, Mexic, Moldova, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Slovenia, Statele Unite, Suedia şi UK.