Actualitate
STS contraatacă: Medicul Zamfir nu a trimis coordonatele geografice, ci ce vedea în jur şi ora de pe mobil
STS precizează, în legătură cu accidentul aviatic din 20 ianuarie, că medicul Radu Zamfir nu a trimis, prin 112, coordonatele geografice ale locului unde a căzut avionul, ci "a descris doar ce vedea în jurul său şi pe un ecran de telefon mobil", indicând drept "coordonate" ora afişată pe acesta.
"Serviciul de Telecomunicaţii Speciale protestează ferm faţă de afirmaţiile potrivit cărora doctorul Radu Zamfir ar fi trimis coordonatele geografice prin Sistemul 112. Dânsul a descris doar ce vedea în jurul său şi pe un ecran de telefon mobil, începând cu ora 19:30, doctorul Zamfir indicând ca şi coordonate ora afişată pe telefonul mobil, respectiv: 19,33,20/1, iar peste patru minute 19,37,20/1, care, evident, nu sunt cooordonate geografice", se arată într-un comunicat remis, luni, de Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS).
Potrivit sursei citate, la solicitarea dispecerilor de a trimite o coordonată care începe cu 46, Zamfir "a refuzat să mai dea alte informaţii, spunând că a transmis informaţiile şi că nu mai dă nimic".
"Dr. Sorin Ianceu (un alt medic aflat în avion - n.r.) nu a sunat la 112", mai precizează STS.
Precizările STS vin "urmare apariţiei în spaţiul public a unor informaţii false referitoare la convorbirile prin Sistemul 112".
Purtătorul de cuvânt al STS, Adrian Fulea, declara încă din 22 ianuarie, că medicul Radu Zamfir nu a dat niciun fel de coordonate geografice privind locul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, iar epava avionului prăbuşit a fost găsită în aria indicată de STS.
Fulea a mai spus atunci că instituţia pe care o reprezintă a indicat "o singură locaţie, nu mai multe, una şi bună".
"Doctorul Radu Zamfir nu a dat niciun fel de coordonate geografice, s-a discutat cu apelantul, i s-au cerut datele geografice şi nu a reuşit să le trimită şi să le furnizeze. Epava avionului a fost găsită în zona în care a fost dată harta STS, la marginea zonei respective, în zona indicată de STS. Aria de cerc a fost cu raza de 14-15 kilometri, iar la marginea ei s-a găsit avionul prăbuşit. STS-ul nu a dat două coordonate greşite. A dat o singură locaţie, nu mai multe, una şi bună. Au fost şapte apeluri (de la pasageri ai avionului -n.r.) de pe două telefoane mobile diferite din două reţele de telefonie diferite şi s-au primit aceleaşi semnale din două celule. Aceleaşi informaţii s-au primit din ambele celule, pentru aceeaşi zonă", a precizat Fulea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al STS, Serviciul nu face localizare şi nicio interpretare a datelor.
Preşedintele Băsescu a declarat, duminică, după şedinţa CSAT, că în ultima perioadă "s-a instalat public, prin persistenţa unor minciuni", că STS trebuia să facă localizarea exactă a locului accidentului, spunând că acest lucru e o minciună şi că STS nu are nici echipament şi nici dreptul legal.
"În aceste zile s-a instalat ideea că STS trebuia să facă localizarea exactă a locului accidentului. Este o minciună. STS nu are nici echipamente şi nici dreptul legal să facă mai mult decât a făcut. Prin reglementări, STS preia, prin linia de apelul de urgenţă, informaţiile de la operatorii de telefonie. STS are capacitatea să spună exact punctul de la care s-a făcut apelul când se face după un telefon fix. Când se face după un telefon mobil, STS primeşte indicativul celulei de la operator. STS nu are niciun mijloc tehnic de identificare a telefoanelor mobile", a declarat preşedintele Traian Băsescu la finalul şedinţei CSAT a cărei temă a fost accidentul aviatic produs în 20 ianuarie în Apuseni.
Băsescu a mai spus că dacă cineva poate dovedi că STS are capabilităţi mai mari decât cele prezentate pentru cazul accidentului aviatic din Apuseni, atunci nu va sta pe gânduri în ceea ce priveşte cererea de demitere a directorului Serviciului.
Tot după şedinţa CSAT, premierul Victor Ponta a anunţat că USL va iniţia, luni, în Biroul Permanent al Senatului, un proiect de lege prin care Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) va trece la Ministerul de Interne, în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, document care va fi aprobat în procedură de urgenţă.