monitorulcj.ro Menu
Actualitate

12 noi tramvaie pe străzile din Cluj în 2020

Anul acesta, urmează să ajungă la Cluj 12 tramvaie și anul următor încă 12, promit reprezentanții municipalității.

„În acest moment avem 35 de proiecte semnate pe fonduri europene, din care avem 100 de milioane de euro alocate pentru modernizarea transportului în comun. Două dintre proiecte au fost deja finalizate și mă refer la achiziția a 30 de autobuze electrice cu o finanțare de 98% din fonduri europene și achiziția a 50 de troleibuze. Anul acesta urmează să ajungă la Cluj 12 tramvaie și anul următor încă 12, contractele de furnizare fiind deja semnate. Această componentă de mobilitate este una dintre cele mai importante linii de finanțare a UE pe programul 2014-2020”, a spus Ovidiu Cîmpean, director de Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Tramvaiele vor fi livrate de Astra Arad, care a câștigat licitația lansată de Primărie. În total, vor fi achiziționate 24 de tramvaie. Valoarea totală a contractului se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro. Preţul unui singur tramvai este de circa 1,95 milioane de euro.


Reamintim că la începutul lunii februarie, 25 din cele 50 de troleibuze noi achiziționate de Primăria municipiului Cluj-Napoca au intrat în circulație.

„Prin această investiție, putem spune două lucruri: 50% din flota de transport public a orașului este nepoluantă, electrică. De departe suntem administrația locală cu cea mai nepoluantă flotă de transport public din România! Acest demers va continua, obiectivul este ca în 2026 întreaga flotă să fie nepoluantă. Este un proiect ambițios (...) dar îl vom îndeplini, pentru a asigura clujenilor sănătate și confort”, a promis Emil Boc.


În acest moment, transportul public din Cluj are în dotare 41 de autobuze electrice, dintre care 11 achiziționate prin fonduri elvețiene și 30 prin fonduri europene, acestea din urmă intrând în circulaţie în anul 2019. În prezent municipiul Cluj-Napoca are cea mai mare flotă de autobuze electrice din România și se află în primele 10 orașe din Uniunea Europeană cu autobuze electrice raportate la numărul de locuitori.