monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Schimbări în educația timpurie. Înscrierea copiilor cu vârsta între 2 şi 3 ani va putea fi făcută în grădiniţe la solicitarea părinţilor

Înscrierea copiilor cu vârsta între 2 şi 3 ani va putea fi făcută în grădiniţe la solicitarea expresă a părinţilor, iar statul va fi obligat să finanţeze consturile de bază cu educaţia acestora, potrivit modificărilor din noua lege adoptată luni seara de Senat.

Proiectul care merge la promulgare prevede că poate fi organizată în grădiniţe o grupă de copii de nivel antepreşcolar, cu vârsta între 2 şi 3 ani. În prezent, regulamentele din grădiniţe prevăd posibilitatea ca un copil de 2 ani să fie înscris, însă statul nu asigură pentru el finanţarea de bază, legal.

Legea adoptată de Senat modifică Legea Educaţiei în peste 30 de puncte, informează edupedu.ro


Se înfiinţează postul de bonă, ca post de personal didactic auxiliar

Pentru funcţia de bonă, o persoană trebuie să facă “un curs în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.375/2002, republicată, cu examen pentru obţinerea certificatului de calificare profesională.”


Ce vor învăţa copiii cu vârsta sub 3 ani

Un alt articol prevede că ministerul trebuie să pună la punct standarde de calitate şi norme pentru aceşti copii de sub 3 ani, precum şi să le asigure personal calificat.


“Organizarea unităţilor de educaţie timpurie antepreşcolară, standardele de calitate şi metodologia de organizare ale acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei și Cercetării. Conţinutul educativ, respectiv curriculumul specific pentru copiii sub 3 ani, se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării.

(3) Asigurarea personalului didactic necesar desfăşurării educaţiei antepreşcolare se face de către Ministerul Educaţiei și Cercetării, conform art.104 alin.(2) lit.a), cu respectarea standardelor de calitate şi a legislaţiei în vigoare.”


Masa la grădiniţă şi la şcoală va fi finanţată de stat, nu de părinţi

“În perioada desfăşurării activităţii didactice, antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, respectiv acreditat confesional şi particular, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-o masă caldă pe zi în cadrul programului „Masă caldă la şcoală”. Limita valorii zilnice se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de 7 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată”, se arată în textul actului normativ citat.


Jurnalul copilului 

O modificare a articolului 22 din Legea nr.263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor prevede că “Educatorul monitorizează permanent evoluţia fiecărui copil din grupă şi comunică familiei/reprezentantului legal al copilului, prin intermediul unui jurnal de legătură al copilului, toate informaţiile necesare, în conformitate cu prevederile metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară aprobate de Guvern, la propunerea Ministerului Educaţiei și Cercetării.”