monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev: „Să beneficieze în Cluj-Napoca de un număr de 120 călătorii în fiecare lună”

Vești bune pentru elevi. Începând cu anul școlar 2020-2021 aceștia vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară.

Decizia a fost anunțată printr-un comunicat de presă, după o ședință la sediul ministerului.. Ministerul susține că gratuitatea va fi aplicată printr-un “act normativ” elaborat de “ministerele implicate”.

La finalul aceleiași întâlniri, Ministerul Educației a precizat că va modifica Legea educației, prin Ordonanță de Urgență, după ce Curtea Constituțională a decis că decontarea pe “bază de abonament” este neconstituțională, deoarece creează o diferență de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament și elevii care, din diferite motive obiective (de exemplu, lipsa transportului în comun), nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare.


Pentru obținerea gratuității transportului elevilor pe mijloacele de transport în comun rutiere, Ministerul spune că va elabora o Hotărâre de Guvern care să abroge HG 863/2016 pentru aprobarea metodologiei de calcul și stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport “și să prevadă noi tarife maximale”.

Emil Boc reduce birocrația în școlile clujene 


În Cluj-Napoca, recent, a fost supus dezbaterii publice un proiect ce vizează măsuri pentru îmbunătățirea transportului elevilor în municipiu. 

„Prin noile politici publice, propunem ca în locul gratuității oferite elevilor lunar la transportul urban pe cate 2 linii de transport public, elevii să beneficieze în Cluj-Napoca de un număr de 120 călătorii în fiecare lună, indiferent de linia pe care sunt utilizate. Conform propunerii, o călătorie este valabilă o oră, indiferent de numărul mijloacelor de transport utilizate. După finalizarea etapelor necesare, abonamentele pentru elevi subvenționate pe una sau două linii de transport în comun vor fi înlocuite cu abonamente de 120 de călătorii pe lună, începând cu luna martie”, a transmis municipalitatea.


Proiectul prevede ca abonamentele de călătorie care se eliberează pe perioada unui an şcolar să fie încărcate pe carduri de ticketing. Noul regulament va avea ca efect reducerea birocrației în școli, simplificând procesul de acordare a gratuității la transport în comun pentru elevi.

De asemenea, urmărim să încurajăm tinerii să utilizeze transportul în comun în tot orașul, astfel încât să realizeze beneficiile și importanța mijloacelor de transport urban alternative mașinii.


Acest proiect - la fel ca în cazul proiectului ce vizează îmbunătățirea transportului public pentru studenți în municipiul Cluj-Napoca - are la bază rezultatele analizelor Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca realizate prin Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) și Divizia de inovare (Centrul Cultural Clujean), alături de CTP - Compania de Transport Public Cluj-Napoca.

„Acest tip de măsuri vine în completarea investițiilor realizate de municipalitate și CTP Cluj-Napoca pentru modernizarea flotei de transport public, atingerea obiectivului de a avea un oraș cu transport public 100% electric, ecologic, dar și a unor măsuri precum benzi dedicate transportului în comun, optimizarea orarelor de transport, extinderea liniilor de transport în comun la nivelul municipiului și zonei metropolitane.