Actualitate
4663 de elevi au circulat cu autobuzele școlare în prima săptămână de școală
De la începutul acestui an școlar s-a înregistrat o frecvență de 4663 de elevi pe toate cele 12 trasee de circulație a acestor autobuze.
Traseele cele mai solicitate pentru transportul elevilor sunt: Mănăștur - 1826 elevi și Mărăști - 1342 elevi, urmate de Zorilor - 625 elevi, Grigorescu - 468 elevi și Gheorgheni - 402 elevi.
Prin implementarea proiectului „Autobuze școlare pentru elevi”, peste 500 de mașini nu mai traversează centrul orașului în fiecare dimineață pentru transportul elevilor cu mașina personală. Această măsură a contribuit vizibil la decongestionarea traficului în zona centrală a municipiului.
Începând cu acest an școlar, Primăria Cluj-Napoca împreună cu Compania de Transport Public Cluj-Napoca au extins transportul cu autobuzele școlare pentru elevi, de la 5 la 12 trasee și la mai multe școli din municipiu.
Cele 7 trasee noi deservesc elevii din ciclul primar de la următoarele unități școlare din oraș: Seminarul Teologic Ortodox, Seminarul Bathory Istvan, Colegiul Național Emil Racoviță, Liceul Teologic Reformat, Liceul Teoretic Apáczai Csere János, Liceul Teoretic “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”.