monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Distracţia de Mica Unire, mai scumpă cu fiecare an. 42.000 € pentru celebrarea Zilei Unirii Principatelor Române la Cluj-Napoca

Clujenii sunt invitați vineri, 24 ianuarie 2020, pentru a participa la celebrarea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Românie. În acest sens, Primăria va organiza o serie de evenimente, de la concerte la foc de artificii, care vor costa peste 42.000 de euro.

Consilierii locali, întruniţi în prima şedinţă a anului nou,, vor vota pe 10 ianuarie alocarea sumei de 200.000 de lei pentru organizarea evenimentului “24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române”.

“În fiecare an, Ziua Unirii Principatelor Române este marcată la Cluj-Napoca printr-o serie de manifestări oficiale de tradiţie, dar şi prin ample acţiuni cultural-artistice care reconstituie atmosfera premergătoare Unirii din 24 ianuarie 1859 când Moldova s-a unit cu Ţara Românească. În ultimii ani, municipiul Cluj-Napoca a devenit unul dintre cele mai importante oraşe din Europa în ceea ce priveşte evenimentele cultural-artistice. Cu festivaluri de talie internaţională precum TIFF, Untold, Jazz in the Park, municipiul a ridicat standardele acestui gen de activităţi. În 24 ianuarie 2020 sărbătorim 161 de ani de la Unirea Principatelor Române”, transmite municipalitatea.


Primăria îşi propune să sărbătorească acest eveniment printr-un spectacol folcloric în Piaţa Unirii, urmat de un concert de folclor contemporan – spectacol de muzică electronic vocal-simfonică de inspiraţie folclorică şi un spectacol de artificii în Piaţa Avram Iancu.

De asemenea, la Cinema Florin Piersic seva organiza Centenarul Filmului Românesc- ediţie aniversară dedicată actorului Dorel Vişan.


Potrivit municipalităţii, conform analizei cheltuielilor din anii anteriori, bugetul solicitat pentru eveniment este:

Cheltueli legate de prestaţiile artiştilor (onorariu, cazare, masă) – 115.000 lei


Costurile pentru scenă, sonorizare şi lumini – 25.000 lei

Spectacol de artificii – 55.000 lei


Promovarea evenimentului – 5.000 lei

În 2019, municipalitatea clujeană a alocat pentru acest eveniment 180.000 de lei (38.000 de euro).