monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ceremonie militară la Cluj, de Mica Unire. Boc: „Nu vom putea avea Hora Unirii, dar sunt convins că o avem fiecare în suflet” - FOTO/ VIDEO

Unirea Principatelor Române sau „Mica Unire” a fost sărbătorită la Cluj fără TRADIȚIONALA horă anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus.

Ceremonie militară la Cluj, de Mica Unire. Boc: „Nu vom putea avea Hora Unirii, dar sunt convins că o avem fiecare în suflet” - FOTO/ VIDEO

 

 


Ceremonia de Ziua Unirii Principatelor Române a avut loc la Cluj-Napoca, într-un cadru restrâns anul acesta, la 162 ani de la Mica Unire. Tradiționala „Horă a Unirii” a lipsit din program, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19.

 


„Din nefericire astăzi, la sfârșitul ceremoniei, nu vom putea avea «Hora Unirii» cu care am fost obișnuiți, dar sunt convins că o avem fiecare în suflet, și cu mâna la inimă ne vom saluta și vom fi mai puternici și mai uniți ca niciodată!” a transmis primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, în cadrul ceremoniei.


Ceremonia a fost organizată de Instituția Prefectului Județul Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „Gemina”.

„Aniversăm astăzi, 24 ianuarie, 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, un moment istoric important pentru toţi românii, un act de voinţă politică și solidaritate națională a celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească și prima etapă în crearea statului unitar român modern. Viziunea Domnitorului Cuza și a elitelor acelei perioade, a fost susținută de o imensă credință în valorile naționale și în unitatea românilor și a fost fundamentală pentru stabilirea parcursului spre modernitate a națiunii române. S-au făcut atunci ample procese de reformare a economiei, agriculturii, s-a modernizat administrația, apărarea, educația și s-a susținut întărirea legii și construirea unor autorități și instituții publice puternice și funcționale”, a declarat prefectul Mircea Abrudean.


CITEȘTE ȘI

Mitropolitul Clujului împlinește astăzi 72 de ani. Cine este ÎPS Andrei Andreicuț