Actualitate
O nouă bandă dedicată, aceleași obiceiuri vechi? Boc disculpă șoferii, dar anunță pedepse
Primăria municipiului Cluj-Napoca a dat în folosință o nouă bandă dedicată transportului în comun, pe Calea Florești. Cu toate acestea, mulți șoferi par să sfideze noile marcaje și semne de circulație.
„Se ocupă cineva să verifice dacă se respectă noile reglementări?”, se întreabă clujenii, dar mai ales șoferii mijloacelor de transport în comun. Primarul Emil Boc susține că echipajele de Poliție Locală și cele ale Poliției Rutiere din municipiu veghează asupra circulației în zonă și „se vor lua carnete”. Cu toate acestea, edilul admite că, cel puțin pentru început, i-a rugat pe agenți să fie mai blânzi și să apeleze la prevenție.
„Avem Poliția Locală, cu Poliția Rutieră din municipiu, se iau carnete. Nu este nicio săptămână de când e în vigoare oficial această bandă. Am terminat mai repede, dar până atunci s-au amplasat semnele, s-au făcut marcajele. Avem echipe care verifică periodic acest lucru (n.red. respectarea reglementărilor), vă asigur că vom asigura respectarea acestei solicitări!”, a explicat Boc, într-un dialog cu un șofer clujean, în cadrul unei emisiuni radio.
Banda dedicată de pe Calea Florești are o lungime de 760 m. Odată cu implementarea acesteia, au intrat în vigoare câteva reglementări noi de circulație în această zonă:
– la intrarea în Cluj-Napoca dinspre Florești, o bandă este destinată pentru transportul în comun, iar pentru traficul general sunt asigurate două benzi carosabile;
– ieșirea din Cluj-Napoca spre Florești se realizează pe două benzi carosabile;
– staționarea vehiculelor este permisă doar paralel cu bordura, pe ambele laturi ale străzii;
– ciclul instalației de semaforizare de la intersecția Calea Florești cu str. Taberei a fost modificat pentru prioritizarea transportului în comun;
– pe Calea Mănăștur, după trecerea de pietoni din intersecția cu str. Câmpului și str. Govora, banda 1 este alocată transportului în comun;
– la intersecția Calea Mănăștur – str. Tarnița – str. Govora a fost amplasat un corp de semafor pentru transportul în comun;
– ciclul de semaforizare a fost modificat pentru prioritizarea transportului în comun.
Până acum „nu s-a pus biciul” pe clujeni
Edilul admite că, în condițiile în care clujenii sunt obișnuiți de 30 de ani să circule sub aceeași formă, „nu a pus biciul” pe ei, sancționându-i din primul minut în care a intrat în vigoare noua bandă dedicată. Cu toate acestea, Boc va cere intensificarea controalelor, iar începând cu săptămâna viitoare se anunță amenzi aspre și chiar permise de conducere ridicate.
„Am zis să fim mai întâi cu obrazul și cu mâna întinsă. Prima dată îi educăm pe oameni, să se obișnuiească. Probabil fiind prima săptămână, mulți încă nu observă semnele, nu sunt atenți. Eu sunt de acord că, întotdeauna înainte să-l sancționezi, îl avertizezi pe om, îi atragi atenția, după principiul că a greși e omenește, a persevera e diabolic. Încă suntem în faza în care îi atenționăm pe cei care, eu spun că neintenționat, cel puțin la prima vedere, intră acolo, dar Poliția Locală este prezentă în zonă”, a mai precizat Emil Boc.
În altă ordine de idei, Primăria și Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca vor continua investițiile pentru prioritizarea transportul public în oraș, atât prin achiziționarea de noi mijloace de transport în comun, cât și prin crearea de benzi dedicate, introducerea altor linii noi de transport sau extinderea celor existente, anunță municipalitatea.