monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Banda dedicată pe Calea Florești, funcțională din 5 noiembrie. Adio, parcări pe diagonală!

Dacă pe Bld. Nicolae Titulescu, în Gheorgheni, Primăria a reușit să scoată mașinile parcate de-o parte și de alta a arterei, acum municipalitatea a luat în vizor Calea Florești.

Banda dedicată de pe Calea Florești, funcțională din 5 noiembrie. Adio, parcări pe diagonală!

În urmă cu câteva zile au fost trasate noile marcaje rutiere, astfel că s-a renunțat la parcările oblice, iar mașinile parchează la bordură. În acest mod, s-a creat o bandă dedicată autobuzelor pe Calea Florești, iar primarul Emil Boc insistă ca aceste benzi dedicate să meargă până în Florești. Cu toate acestea, un șofer a semnalat că, în continuare, mașinile stau parcate pe diagonală, ocupând o parte din noua bandă dedicată.

„Nu sunt puse toate semnalizările, banda nu este încă oficial lansată, doar de săptămâna viitoare, din 5 noiembrie, de marți. Practic, nu sunt toate lucrările efectuate. Până atunci se fac marcajele pe tot traseul, se marchează la bordură. Nu ne-a permis ploaia să facem mai repede, că am fi făcut-o! Semaforul trebuie modificat să dea mai rapid drumul la autobuz”, a explicat Boc, joi, la un post de radio local.


Prin noua idee, Emil Boc încearcă în continuare să îi convingă pe clujeni să renunțe la mașină și să folosească transportul în comun pentru a se deplasa în oraș. Edilul a anunțat că va fi toleranță zero pentru mașinile parcate neregulamentar în punctele cheie ale orașului. De asemenea, acesta a clarificat nelămuririle șoferilor, explicând că banda dedicată va fi semnalizată cu marcaje ca atare, fără stâlpișori inestetici.

„Nu, nu, nu au ce căuta stâlpișorii, ei doar țin mizerie și blochează circulați și deszăpezirea pe timp de iarnă. Va fi marcaj pe asfalt. Vor ține cont (n.red. șoferii), va fi poliție, se vor obișnui, așa cum este și pe Titulescu, și pe Moților. Nu mai merge chestiunea asta, e demodată, nu are rost. Dacă nu se va respecta legislația, se vor aplica prevederile legale”, a punctat Emil Boc.


CITEȘTE ȘI: Noi marcaje rutiere pe Calea Florești. Bandă dedicată pentru autobuze