monitorulcj.ro Menu
Actualitate

El este principalul suspect în cazul dispariției fetei de 13 ani din Cluj

Polițiștii caută un tânăr de 27 de ani, suspectat că ar fi răpit o fată de 13 ani din localitatea Vultureni, județul Cluj. Potrivit polițiștilor, acesta este chiar unchiul fetei. Persoanele care pot oferi detalii despre el sau despre fată sunt rugate să sune la 112.

Dispariția fetei de 13 ani a fost semnalată duminică. Oamenii legii susțin că fata era într-o mașină cu un alt bărbat în localitatea Băbuțiu, comuna Vultureni, când s-au întâlnit pe stradă cu Almaș Marian Cosmin, de 27 de ani, unchiul fetei.

„Acesta a oprit autoturismul, moment în care fără niciun motiv a deschis portiera autoturismului unde se afla minora și împotriva voinței ei a tras-o afară din autoturism și au plecat într-o direcție necunoscută”, susțin reprezentanții Poliției.


Potrivit polițiștilor, bărbatul suspectat că a luat-o pe fată are 1,70 metri înălțime, 75 de kilograme greutate și constituție atletică.

Fata de 13 ani, Puica Daria Maria, are 150 centimetri înălțime și 45-50 de kilograme, constituție atletică, păr șaten și ochi căprui.


Potrivit polițiștilor, aceasta era îmbrăcată cu pantaloni de tip colanți, negru cu gri, model zebrat, tricou negru cu model floral (trandafir) și în picioare avea pantofi sport.

Persoanele care pot oferi detalii despre cei doi sunt rugate să sune la numărul 112.

Etichete: minora rapire vultureni