Actualitate
Boc: „Spitalul Regional putea fi făcut mai repede”
Emil Boc a vorbit în cadrul unei emisiuni radio despre Spitalul Regional care ar urma să fie construit în Cluj-Napoca.
După vizita de la Bruxelles, Boc a vorbit despre finanțările europene care ar putea să fie atrase pentru Cluj-Napoca, printre care și banii pentru Spitalul Regional.
„Spitalul Regional rămâne în ecuația 2021-2027. Putea să fie făcut și mai repede dacă guvernul își dădea interesul să utilizeze banii europeni din acest exercițiu financiar care se încheie în 2020. Banii nu mai pot fi utilizați pentru că nu s-au adoptat la nivel guvernamental documentele strategice necesare”, a explicat primarul Emil Boc.
Spitalul Regional de Urgență Cluj va avea 849 de paturi, 149 dintre ele fiind destinate bolnavilor aflați în stare critică, dar și 19 săli de operație, precum și un heliport cu elicopter, conform unui anunț făcut de Ministerul Sănătății.
Noul spital Regional din Cluj-Napoca va avea o suprafață totală de 151.891 de metri pătrați și un număr total de 849 de paturi, 744 de paturi fiind pentru spitalizarea problemelor acute împărțite între specialitățile chirurgicale și medicale incluse între cele șase centre. Noua unitate va avea și 105 paturi pentru îngrijiri critice în spital și o secție de arși.