monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Emil Boc recunoaşte: „Avem nevoie de bănuţi, avem o grămadă de cheltuieli”. Ce se întâmplă cu marile proiecte de infrastructură din Cluj

Primarul Emil Boc recunoaşte că anul 2019 va fi unul extrem de dificil în contextul în care Primăria are nevoie de milioane de euro pentru exproprieri la mai multe proiecte de infrastructură, printre care lărgirea străzilor Bună Ziua şi Moţilor, centura metropolitană sau pasajele de pe Tăietura Turcului şi cel din Mărăşti.

“Am depus până în 31 decembrie inclusiv proiecte pe fonduri europene. Toate departamentele Primăriei s-au mobilizat pentru a pregăti din punct de vedere tehnic depunerea proiectelor. Am reuşit să avem în acest moment proiecte semnate în valoare aproximativă de 109 milioane  de euro. mai sunt tot de cam 110 milioane de euro proiecte care au fost depuse şi sunt în evaluare urmând să semnăm contractele în perioada următoare. Prin aceste proiecte reuşim să completăm partea pe care o pierde municipiul la bugetul de investiţii. Pierdem 28 de milioane de euro anual. Să dea Dumnezeu să nu pierdem anul acesta. Dar nu am nicio veste de la Guvern, nici că da, nici că ba. Anul trecut am pierdut 28 de milioane de euro. Anul acesta nu transpiră nimic. Nu ştiu ce au de gând guvernanţii”, a comentat Emil Boc, miercuri dimineaţă la un post de radio.

Boc spune că municipalitatea are nevoie de bani pentru o serie de exproprieri.


“Acum avem nevoie mai mult ca niciodată de aceşti bani pentru că intrăm în perioada exproprierilor. Pentru exproprieri la Bună Ziua ne trebuie câteva milioane de euro, pentru exproprierile la strada Mărginaşă pentru lărgirea Moţilor ne trebuie un milion de euro. Pentru a expropria terenurile de la «La Terenuri» din Mănăştur să facem parc acolo ne trebuie bănuţi, pentru a expropria zona Ion Moş Roată pentru a face drumul de acces la cimitir ne trebuie bănuţi. Pentru a face strada Soporului care să deservească viitorul cartier ne trebuie bănuţi pentru exproprieri. Pentru a face parcurile din Bună Ziua şi Zorilor pe care intenţionăm să le facem. ne trebuie bani. Pentru Parcul Est care este un proiect major al Primăriei ne trebuie foarte mulţi bani pentru exproprieri. Ca să nu mai vorbim că ne trebuie bani pentru ceea ce înseamnă construcţia de locuinţe sociale, fie am construit locuinţe sociale, fie cumpărarea de pe piaţă. Ca să nu mai vorbim de pasajul Tăietura Turcului, pasajul din Mărăşti care sunt costisitoare sau avansarea banilor pentru ceea ce înseamnă centura metropolitană sau a trenului metropolitan şi a metroului. Avem o grămadă de cheltuieli şi din această perspectivă bugetul anului 2019 va fi extrem de dificil”, a mai spus edilul Clujului.