monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Grădina Botanică, tărâmul fluturilor exotici

Zeci de specii de fluturi tropicali și autohtoni vă vor încânta cu dansul aripilor catifelate.

fluture

Pentru majoritatea oamenilor contactul cu fluturii este o experiență rară. Îți apar în fața ochilor, îi privești cum se învârt în jur sau cum se așează, într-o liniște deplină, pe o frunză și te bucuri de prezența lor până ce își vor lua din nou zborul către un nou tărâm necunoscut.

Timp de 3 săptămâni, Grădina Botanică „Alexandru Borza” este un nou tărâm plin de culoare și exotism pentru diferite specii de fluturi amazonieni și autohtoni. Aripile mari și culorile de o intensitate rară fac parte dintr-un tablou viu colorat în care poți admira frumusețea fluturilor ce nu poate fi reprodusă.


Atmosfera din mica expoziție e similară cu cea a unui climat tropical, așadar vei simți o altfel de căldură de cum vei intra în seră. Pașii pe care îi faci de cum intri trebuie făcuți cu atenție, fiindcă curioși fiind, se vor așeza nevrând pe botul papucului.

Numai dacă ne gândim la ciclul interesant de viață pe care-l au față de restul viețuitoarelor, prin care trece pentru a deveni fluture, în urma celor patru etape, care au câte un sistem genetic diferit, vedem o minunată operă de artă educaţională.


Dacă fluturii ar fi conștienți de frumusețea lor s-ar admira mai mult.