Actualitate
Lucrări ale elevilor Școlii Speciale din Cluj-Napoca, expuse la Muzeul de Istorie
Clujenii sunt invitați să participe la vernisajul expoziţiei „Miracolul Naşterii Domnului prin ochi de copil” care va cuprinde lucrări realizate de elevii Școlii Speciale din Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc miercuri, 10 decembrie, de la ora 12:00, la Muzeul de Istorie.
Eveniment organizat de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Specială – Centru de Resurse şi Documentare privind Educaţia Integrată/Incluzivă, Consiliul Judeţean Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.
Expoziţia cuprinde lucrări realizate de elevii claselor V-VIII ai şcolii speciale, coordonaţi de profesorii Olga Simina, Mihaela Cioban, Monica Nechita şi Daniela Bodea, dorindu-se prin acest eveniment marcarea Sărbătorii Naşterii Domnului, promovarea talentului şi creativităţii copiilor cu nevoi speciale în comunitate şi totodată perpetuarea tradiţiilor româneşti.
Exponatele sunt lucrări unicat, cu varietate de reprezentare ca dimensiuni, tehnică şi stilistică, realizate manual pe suport de sticlă (icoane), vegetal (împletituri din pănuşă sau diverse fibre vegetale) sau pe hârtie (lucrări de pictură).
Expoziţia va fi deschisă publicului până în data de 23 decembrie 2014 şi va putea fi vizitată în zilele de marţi, joi, vineri şi sâmbătă între orele 10:00-16:00, iar miercuri între orele 12:00-18:00.