monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mămicile creative își expun lucrările

Asociația Work at Home Moms (WAHM) România este o inițiativă care dorește să promoveze mamele puternice, care nu se rezumă doar la gătit și crescutul copiilor, ci acasă, în câte o mică pauză, lucrează de zor.

Mămicile creative din Cluj-Napoca vor prezenta publicului clujean creațiile lor în cadrul unei expoziții inedite a cărei vernisaj a avea loc în data de 1 septembrie, începând cu ora 13.00 la Cinema Dacia. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 1-10 septembrie și reunește lucrările a 13 mămici creative.

Expoziția „Stiluri și tablouri WAHM” are scopul de a susține mamele pricepute în meșteșugărit, artizanat sau orice altă formă de exprimare artistică ce prespupune realizarea de obiecte.
„Simțim că acest eveniment marchează totodată un nou pas în activitatea noastră, reprezentând o piatră de temelie pentru dezvoltări ulterioare. Această expoziție stă mărturie atât maturității noastre, ca asociație, cât și creativității participantelor care au făcut-o posibilă. În fiecare dintre lucrările expuse, este un crâmpei de suflet. O fărâmă de amintire, de vis, de secret sau dorință, ce prinde formă fizică în fața voastră, în moduri felurite, la fel de unice precum fiecare memorie în parte. Iar nimic din ceea ce vi se așterne în față nu e un simplu tablou”, au transmis organizatorii evenimentului.

Intrarea în cadrul evenimentului este LIBERĂ!