monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Firma administratorului Aeroportului Internaţional Cluj, doar 2 angajaţi şi datorii de milioane. Aşa arată un “bun administrator”?

“Am dorit specialiști care au făcut performanţă în domeniile lor”, spunea preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, după ce a reuşit să-și impună oamenii în Consiliul de Administrație de la Aeroportul Cluj. Cât de performanţi sunt cei care se ocupă de al doilea cel mai important aeroport din România?

Unul din membrii numiţi de Tişe în Consiliul de Administraţie de la Aeroportul Cluj este fostul director al Aeroportului Băneasa, Valentin Grigoriu.

Valentin Grigoriu, susţinut de PNL, a fost director general al Aeroportului Băneasa doar cinci luni, între iulie şi noiembrie 2005. Dan Voiculescu a reuşit să-l convingă pe Grigoriu să pună în executare un contract dubios de închiriere încheiat sub guvernarea Năstase. Plin de avantaje pentru Voiculescu, păgubos pentru aeroport. De altfel, presa vremii scria că prima grijă a lui Grigoriu a fost să se zbată ca afacerea lui Voiculescu să ia avânt pe terenurile aeroportului, închiriate sub guvernarea PSD. La acea vreme, Grigoriu a semnat un protocol prin care urma să închirieze 8,9 hectare de teren din Aeroportul Băneasa unei firme aparţinând lui Dan Voiculescu, care intenţiona să construiască acolo un centru comercial.


Administrator la o firmă falimentară

Lăsând la o parte “managementul eficient” care s-a soldat cu jefuirea Aeroportului Băneasa, Grigoriu îşi arată încă o dată “performanţa”, de data asta la propria firmă. Din 2015, acesta este administrator la Valgrig Concept SRL, o firmă cu sediul în judeţul Ilfov, care are doi angajaţi şi care se ocupă de intermedieri în comerţul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific.

Dacă între anii 2012 şi 2014 compania a avut o cifră de afaceri de zero lei şi datorii între 5.713 lei şi 16.249 lei, în 2015 cifra de afaceri a ajuns la 219.982 lei şi datoriile se ridicau la 22.949 lei.


Potrivit raportărilor contabile, în 2016, datoriile firmei au crescut de patru ori (minus 96.615 lei) pentru ca un an mai târziu, în 2017, aceste pierderi să ajungă de mai bine de cinci ori mai mari (minus 126.993 lei).

Dacă ne uităm pe rapoartele contabile, Grigoriu a cheltuit vizibil mai mult decât a încasat. În urmă cu doi ani, cheltuielile au fost duble (244.469 lei) faţă de venituri (118.663 lei).


Asta da performanţă, domnule Tişe! Se ridică o întrebare legitimă. Dacă nici cu propria firmă, cu doi angajaţi, nu s-a descurcat, ne întrebăm cum se va descurca Valentin Grigoriu în noua postura, într-un colos cu mii de angajaţi şi furnizori?

În prezent, Consiliul de Administrație de la Aeroport este compus din Irimie Popa, Viorel Federiga și cei trei membri numiți de Alin Tișe: Daniel Perșu (comandor în rezervă, fost pilot militar la Câmpia Turzii și a condus până în 2015 Unitatea Specială de Aviație a MAI de la Cluj-Napoca), Diana Angelica Rădulescu (avocat în Baroul Bucureşti care a oferit, printre altele, consultanță firmei Rosal, companie care se ocupă de jumătate din salubrizarea Clujului) și Valentin Grigoriu.


Director la firma care construieşte Centrul de Deşeuri

Să mai spunem şi că înainte să aibă propria firmă, Grigoriu a fost director general, între anii 2002 şi 2004, la SC Kranz Construcţii Civile şi Industriale SA Bucureşti, între timp radiată, departament înfiinţat în cadrul firmei Kranz Eurocenter. Kranz Eurocenter e aceeaşi care se chinuie să finalizeze Centrul de Deşeuri.

În 2016, Consiliul Judeţean Cluj, condus de Alin Tişe (PNL) a atribuit un contract de 24 milioane de euro pentru finalizarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) firmei Krantz Eurocenter, condusă de Corin Boian. Şi să nu uităm că în dosarul “Gala Bute”, omul de afaceri Adrian Gărdean a făcut mărturisiri amănunţite legate de modul în care fostul ministru Elena Udrea ar fi pretins şi încasat şpăgi de la oamenii de afaceri pentru contractele finanţate de către Ministerul Turismului. Potrivit acestuia, Corin Boian i-ar fi adus Elenei Udrea şpaga în valiză, direct la minister.


„Boian Corin a venit la biroul meu din Băneasa, având cu el o geantă neagră de mână, cam de dimensiunea unei unităţi centrale de calculator în care avea o sumă de bani, spunându-mi că sunt 600.000 euro. În aceeaşi geantă am pus şi eu 300.000 euro. Din câte îmi amintesc, toţi banii pe care i-am pus eu erau în bancnote mari, de 500 de euro. De la biroul meu, am mers împreună cu Boian Corin, cu maşina acestuia, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului din apropierea Casei Poporului”, ar fi mărturisit Adrian Gărdean.

CITEŞTE ŞI

Oamenii lui Tişe. Toţi sunt buni la toate! Fostul director al Aeroportului Băneasa, propus în CA-ul de la Aeroportul Cluj. Legăturile ajung până la Elena Udrea şi Dan Voiculescu!

CITEŞTE ŞI

Dubios. De ce a fost exclus un candidat cu experienţă din Consiliul de Administraţie de la Aeroport în detrimentul omului lui Voiculescu?