Curtea de Apel Cluj a decis definitiv că hotărârea Consiliului Judeţean prin care a fost schimbată componenţa Consiliului de Administraţie (CA) de la Aeroport s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale. În încercarea de a scăpa de directorul Aeroportului, preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, şi-a “plantat” propriii oameni în CA, dar judecătorii au decis că această manevră s-a făcut în mod ilegal.
Zborul Constanţa-Cluj a avut, marţi, o întârziere de 2 ore. Aeronava nu a putut ateriza din cauza unor restricţii de rulare pe vechea pistă a aeroportului. Conducerea Aeroportului a cerut de nenumărate ori Consiliului Judeţean o cale de rulare nouă, dar membrii din Consiliul de Administraţie de la Aeroport, impuşi de Tişe, au refuzat.
La începutul lunii iunie, judecătorii clujeni au anulat hotărârea Consiliului Judeţean prin care a fost schimbată componenţa Consiliului de Administraţie de la Aeroport. Magistraţii au arătat în motivarea deciziei că prin numirea lui Daniel Persu, Dianei Rădulescu şi a lui Valentin Grigoriu (doi dintre ei fără nicio experienţă în domeniul aviatic), Consiliul Judeţean a emis acte nelegale care afectează siguranţa traficului aerian şi care duc la destabilizarea Aeroportului.
Judecătorii clujeni au anulat hotărârea Consiliului Judeţean prin care a fost schimbată componenţa Consiliului de Administraţie de la Aeroport. Astfel că cei trei noi membri numiţi de Tişe, Daniel Persu, Diana Rădulescu şi Valentin Grigoriu nu vor mai face parte din CA-ul Aeroportului.
Conducerea Aeroportului Internațional Cluj acuză pierderi de 22 milioane de euro, după ce trei membri ai Consiliului de Administrație, numiți de Alin Tișe, nu au participat la o ședință necesară pentru accesarea de fonduri nerambursabile. Este a doua oară când cei trei invocă motive medicale și/sau personale pentru a bune bețe-n roate Aeroportului.
Conducerea Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj susţine, într-un document trimis la Direcţia Naţională Anticorupţie, că unul dintre membrii Consiliului de Administraţie, numit de Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean, urmăreşte dezavantajarea aeroportului şi scăderea valorii acestuia.
“Am dorit specialiști care au făcut performanţă în domeniile lor”, spunea preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, după ce a reuşit să-și impună oamenii în Consiliul de Administrație de la Aeroportul Cluj. Cât de performanţi sunt cei care se ocupă de al doilea cel mai important aeroport din România?
Alin Tişe i-a propus pe fostul director al Aeroportului Băneasa, Valentin Grigoriu, şi o avocată cvasi-necunoscută din Baroul Bucureşti, Diana Angelica Rădulescu, în Consiliul de Administraţie de la Aeroportul Internaţional Cluj, în detrimentul unor oameni cu experienţă şi care, culmea, au şi trecut de procesul de selecţie organizat de Consiliul Judeţean pentru ocuparea acestor funcţii.