Actualitate
Urmările ca în filme după ce un bărbat a furat mașina pe care voia să o cumpere
Un bărbat s-a întâlnit cu un potențial cumpărător ca să îi vândă o mașină. Acesta însă i-a furat mașina, iar polițiștii l-au urmărit kilometri buni până l-au prins.
Potrivit IPJ Cluj, mașina a fost depistat de un filtru al poliției, pe raza comunei Tureni. În momentul în care un polițist i-a făcut semne să oprească, șoferul a călcat pedala de accelerație, mergând spre comuna Aiton. Însă, pe raza comunei era alt filtru al poliției. Tâlharul, când i-a văzut pe polițiști a întors mașina, deplasându-se înapoi spre Tureni, moment în care ambele echipaje au pornit în urmărirea acestuia, iar zona localității Ceanu Mic șoferul a intrat pe un drum lateral și a abandonat autoturismul, fugind pe jos, pe hotar, în direcţia comunei Ploscoş.
În zonă au fost mobilizate mai multe echipaje de poliție din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda - Posturile de Poliţie Comunale Tureni, Aiton şi Sănduleşti, precum şi echipaje din cadrul Biroului Rutier și Ordine Publică din cadrul Poliţiei muncipiului Turda, care au reuşit, în urma scotocirilor şi căutărilor efectuate în teren, depistarea şi prinderea conducătorului auto.
„Bărbatul în cauză, în vârstă de 20 de ani, din județul Suceava, a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice. Ulterior a fost preluat de către polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale în vederea continuării cercetărilor.
Conform probatoriului administrat, cel în cauză ar fi contactat persoana vătămată, care publicase anterior un anunț privind vânzarea unui autoturism fabricat în anul 2007, fiind interesată de cumpărarea acestuia. Astfel, în urma înțelegerii telefonice, cei doi s-au întâlnit pe raza municipiului Cluj-Napoca, iar într-un moment de neatenție al proprietarului, pretinsul cumpărător ar fi pornit motorul, ar fi blocat portierele, părăsind locul de parcare în viteză, context în care proprietarul ar fi fost tras după mașină câțiva metri (acesta s-ar fi agățat de mânerul portierei cu scopul de a-l determina pe pretinsul cumpărător să oprească) și apoi a căzut pe asfalt.
În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut de către polițiștii de investigații criminale pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de Codul penal. Autovehiculul (a cărui valoare a fost apreciată la suma de 11 500 euro) a fost recuperat și predat părții vătămate”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Activitatea polițiștilor turdeni și a celor de investigații criminale a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 7 Poliție și al luptătorilor de Acțiuni Speciale.