monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tupeu incredibil. A accidentat o femeie şi a coborât din maşină să vadă dacă trăieşte. Ce a urmat - VIDEO

Un accident de circulaţie a avut loc sâmbătă seara în jurul orei 21:00 la ieşire din localitatea Cetan înspre Vad. O femeie în vârstă de 44 de ani, care se întorcea acasa mergând pe marginea drumului, a fost accidentată de un autoturism care circula cu viteză pe direcţia Vad – Dej. În urma impactului, femeia a fost rănită şi aruncată la pământ într-un şanţ.

Şoferul autoturismului a oprit, a mers la femeie pentru a vedea dacă aceasta trăieşte, după care i-a spus acesteia că merge să oprească motorul masinii, dar a demarat în trombă, scrie dejeanul.ro.

 Atât femeia rănită, cât şi vecinii, au reuşit să vadă că a fost vorba de o maşină de culoare gri condusă de un şofer tânăr, dar nu au reuşit să reţină numărul de înmatriculare. Doar o bucată din oglinda maşinii a rămas la faţa locului, poliţiştii căutând indicii care să îi ducă la prinderea şoferului fugar.


La faţa locului s-a deplasat o ambulanţă de la Dej care a preluat-o pe rănită şi a transportat-o la Spitalul Municipal Dej, suferind multiple răni şi o fractură de şold. Criminaliştii şi poliţiştii de la rutieră au împânzit zona pentru a efectua cercetări. Alte echipaje de poliţie au instituit filtre pe şoselele din jurul Dejului, în speranţa că vor reuşi să îl găsească pe cel care a provocat accidentul. Oamenii legii cred că este vorba de un şofer din zonă şi spun că este doar o chestiune de ore până când îl vor identifica.