monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Emil Boc a fost audiat ca martor în dosarul Microsoft

Fostul premier Emil Boc a declarat, joi, după audierea de la instanţa supremă în dosarul fostului ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme legat de licenţele educaţionale Microsoft, că a fost citat ca martor de către apărare.

"Eu am fost citat ca martor al apărării pentru a preciza condiţiile în care s-a aprobat în Guvern o notă cu privire la lienţele educaţionale pentru calculatoarele din şcoli. Am precizat faptul că, într-adevăr, la nivelul anului 2011, era o problemă presantă de legalitate cu privire la utilizarea licenţelor educaţionale pe calculatoarele din şcoli şi exista riscul iminent al blocării procesului educaţional ca urmare a situaţiei juridice a acestei licenţe. Am prezentat instanţei tot ceea ce am ştiu legat de discuţiile din Guvern şi au fost mai mult discuţii tehnice pornind de la specificul juridic al notei, care e un act juridic diferit faţă de o hotărâre de Guvern sau de ordonanţă de Guvern şi am precizat faptul că suportul discuţiilor poate fi găsit pe stenograma din Guvern, pentru alte detalii", a declarat Emil Boc, la ieşirea de la instanţa supremă, potrivit Mediafax.

Primarul municipiului Cluj-Napoca a precizat că nota de informare privind licenţele educaţionale Microsfot a fost aprobat de către serviciile de specialitate ale Ministerului Comunicaţiilor, condus în 2011 de Valerian Vreme.


"Contractul nu se încheie de către Guvern, ci de către ministere. Eu consider că un ministru nu ia decizii decât după ce are un fundament de legalitate din partea serviciilor de specialitate. Din câte ştiu, ministerul Comunicaţiilor, prin serviciile de specialitate, a avizat , a asigurat caracterul de legalitate. Ministrul nu este jurist prin excelenţă şi nu este obligat să cunoască toate detaliile din acte normative. El poate promova un act normativ sau semna un contract, dacă are suportul de legalitate. Cred că atunci când a semnat acest contract, a avut suportul de legalitate, de acea, repet, ministrul este pus în primul rând să promoveze politici publice, să sesizeze Guvernului problemele cu care se confruntă, asigurarea suportului de legalitate revine specialiştilor, nu ministrului", a mai declarat edilul.