Actualitate
Consilierul ministrului Muncii: Sindicaliştii păcălesc oamenii şi îi scot în stradă aiurea
Sindicaliştii din Sănătate cer modificarea Legii Salarizării, care le creşte veniturile angajaţilor, în loc să ceară schimbarea Regulamentului de sporuri, care le scade aceste venituri, şi "îi păcălesc pe oameni şi îi scot în stradă aiurea", scrie, pe Facebook, un consilier al ministrului Muncii.
"Noua Lege a salarizării creşte salariile din Sănătate; noul Regulament de sporuri scade sporurile, acordate, oricum, pe lângă prevederile din vechile reglementări. Ei bine, ce credeţi că cer sindicaliştii, iar unii ziarişti preiau pe nemestecate? Nu cer modificarea Regulamentului care le scade, ci a Legii care le creşte! Păi nu ar merita ei, uneori, să li se îndeplinească dorinţele şi să se modifice şi Legea în acelaşi fel ca Regulamentul, adică să le scadă şi salariile, aşa cum le-au scăzut sporurile, repet, acordate după ureche?! Ah, de ce le scade Regulamentul sporurile?! Că tot ei sindicaliştii nu au fost de acord cu deja celebra Anexă 10, care le creştea! Acum ar vrea-o înapoi, dar sub alt nume/număr, că să nu se prindă membrii de sindicat şi să îi linşeze! Da’, în schimb, îi păcălesc pe oameni şi îi scot în stradă aiurea, în timp ce, în loc să le rezolve problemele, tot ei sindicaliştii le creează unele suplimentare!", a scris Cristian Vasilcoiu, consilierul ministrului Muncii, pe Facebook.
Veniturile angajaţilor din Sănătate ar putea să nu mai scadă de luna viitoare, spun sindicaliştii după ce au fost la discuţii cu vicepremierul Viorel Ştefan şi cu ministrul Sănăţii, Sorina Pintea, urmând ca pe data de 2 mai să aibă loc o analiză a regulamentului de sporuri împreună cu guvernanţii.
Aproximativ 10.000 de angajaţi din Sănătate au protestat, joi, în faţa guvernului nemulţumiţi de reducerile salariale cauzate de plafonarea sporurilor.