monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Angajaţii aeroportului nu se lasă. A treia zi de proteste. Nimeni din conducerea CJ Cluj nu a ieşit să stea de vorbă cu ei FOTO

Aproximativ 100 de angajaţi ai aeroportului clujean protestează luni după amiaza în faţa Consiliului Judeţean Cluj pentru a treia zi nemulţumiţi de blocarea creditului de 50 de milioane de lei pentru plata lucrărilor la noua pistă şi de faptul că nu s-a ajuns la niciun acord cu conducerea CJ Cluj. Nimeni din conducerea Consiliului Judeţean Cluj nu a ieşit să discute cu aceştia, în zonă fiind doar câţiva jandarmi şi poliţişti.

Aceștia au scandat lozinci precum „Oleleu nu uita, Clujul nu-i moșia ta!”, „Oleleu demisia!”, „Hoții, Hoții!”,, “Mincinoşii”„Vrem deblocare, nu blocare!”. De asemenea, protestatarii au adus pancarte pe care scria: „Nu blocați Aeroportul Cluj!”. „Nu vă retrageți cuvântul după 6 luni!”, „Garantarea creditului = salvarea aeroportului”, „Vrem să muncim, nu să cerșim!”, „Aţi fost la inaugurare, vrem finanţare”, “Aeroport = dezvoltare.Blocajul aeroportului va fi responsabilitatea voastră”.

Este a treia zi de proteste a sindicaliştilor de la aeroport, după ce vineri la sediul Prefecturii Cluj au luat parte la discuţii cu ministrul delegat pentru Dialog Social Aurelia Cristea şi cu conducerea Consiliului Judeţean Cluj, dar unde după mai multe ore de dezbateri nu s-a ajuns la nicio concluzie.


Protestatarii vor mai ieşi în stradă şi în zilele următoarele, protestele fiind autorizate inclusiv până miercuri, 23 iulie.

Protestatarii sunt nemulțumiți de măsurile propuse de conducerea Consiliului Judeţean Cluj din luna iulie 2014 a suspendării efectelor hotărârii de Consiliu Judeţean privind garantarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 50.000.000 lei, pentru realizarea investiţiilor publice de interes judeţean „Pista de decolare- aterizare de 3.500 m- Etapa I şi suprafeţe de mişcare aferente” la Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj.


Aceștia menționază, de asemenea, că „în lipsa asigurării finanţării pentru obiectivul de investiţii  „pista de 2.100 m”, fie din sursele bugetare ale CJ Cluj pe anul 2014, fie din creditul bancar angajat de Aeroport şi garantat de CJ Cluj, aşa după cum s-a semnat prin contractul de credit de investiții din 21.05.2014 cu CEC BANK SA, se va ajunge la blocarea conturilor Aeroportului Cluj, la sistarea plăţilor curente şi la pierderea locurilor de muncă ale angajaţilor din perimetrul Aeroportului Cluj. Se generează astfel riscul de insolvenţă pentru Aeroportul Cluj, în conformitate cu prevederile legii nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, care se aplică şi regiilor autonome”.

Articol scris de Mădălina Nica, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II