monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Garda de Mediu: Rampa de stocare temporară a deșeurilor din orașul Cluj-Napoca are autorizație de mediu valabilă

Platforma de stocare temporară a deșeurilor din municipiul Cluj-Napoca, de la Pata Rât, are autorizație de mediu valabilă, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Cluj, precizează Garda Națională de Mediu (GNM), într-un comunicat remis joi.

"Platforma de stocare temporară are autorizație de mediu valabilă, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Cluj. Pe parcursul anului 2017, Garda Națională de Mediu a efectuat, pe amplasament, cinci controale, în urma cărora au fost aplicate două amenzi, în valoare totală de 35.000 lei, fiind impuse și măsuri de remediere. Precizăm faptul că în imediata vecinătate a platformei unde a izbucnit incendiul se mai găsesc alte două depozite (rampa de stocare temporară, administrată de Salprest Rampa SA și depozitul neconform Pata Rât, administrat de Consiliul Județean Cluj)", notează sursa citată.

Datele GNM relevă faptul că, de la începutul anului 2017, comisarii Gărzii au efectuat 20 de controale la aceste două obiective, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de 60.000 de lei. În plus, pentru neconformitățile constate la depozitul neconform administrat de Consiliul Județean Cluj, a fost înaintată și o sesizare penală către organele în drept.


De asemenea, "din cauza situației grave constatate pe linie de protecție a mediului, la nivelul județului Cluj, comisarul șef al GNM-CJ Cluj a fost înlocuit începând de astăzi, fiind delegat un nou comisar șef, provenit din alt județ", menționează instituția.

Potrivit sursei citate, imediat ce au fost anunțați de echipele ISU de izbucnirea unui incendiu pe platforma administrată de RADP, comisarii GNM — CJ Cluj s-au deplasat la fața locului pentru evaluarea impactului asupra mediului.


"Echipa GNM se află și la această oră pe amplasament, asigurând permanența până la lichidarea focarelor de către echipele de intervenție ale ISU", se arată în comunicatul GNM.

Un incendiu de amploare a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la rampa de gunoi de la Pata Rât a municipiului Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu cinci autospeciale și autocisterne pentru controlarea situației.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, Andrei Biriș, incendiul a izbucnit în jurul orei 21:00, iar vântul puternic a favorizat întreținerea focului.

La acțiunea de stingere a incendiului au intervenit, în total, pe parcursul nopții trecute, opt autospeciale și utilaje cu 32 de pompieri, precum și o autocisternă și două utilaje ale RADP Cluj-Napoca, regie care administrează rampa temporară de gunoi a municipiului Cluj-Napoca.


Incendiul a survenit la rampa temporară de deșeuri a municipiului Cluj-Napoca, care a fost pusă în funcțiune după ce rampa de gunoi a orașului a fost închisă în urmă cu doi ani, fiind declarată neconformă.

Pompierii încearcă în continuare să stingă incendiul, după 11 ore de la începerea intervenției, flăcările fiind mult reduse.


Acesta nu este primul incendiu care se produce pe această rampă, anul trecut petrecându-se un incident asemănător.

Rampa temporară a orașului Cluj-Napoca a fost dată în folosință în octombrie 2015 din cauza faptului că rampa de gunoi de la Pata Rât a fost închisă, fiind declarată neconformă. În prezent, rampa veche ridică și anumite probleme legate de mediu, din cauza unui lac de levigat — substanță toxică formată în urma descompunerii deșeurilor, care s-a format în zonă și a depășirii limitelor legale la anumite substanțe.