monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Record de amenzi în minivacanţa de Sf. Maria. Cele mai dese nereguli găsite de poliţişti

În ultimele patru zile, cu ocazia minivacanţei de Sfânta Maria, poliţiştii clujeni au intervenit la aproape 500 de cazuri şi au dat tot atâtea amenzi.

sursa foto obiectiv-sm.ro

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, poliţiştii au intervenit la peste 480 evenimente semnalate de cetăţeni

“În cadrul acţiunilor au fost depistate în flagrant 9 persoane, precum şi o persoană urmărită. Faţă de 7 persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni au fost luate măsuri preventive”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.


Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 136 sancţiuni contravenţionale.

Şi vitezomanii au fost sancţionaţi de poliţişti.


“Astfel, poliţiştii rutieri au fost nevoiţi să aplice 464 sancţiuni contravenţionale, dintre care 190 pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 5 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 269 pentru alte abateri la regimul rutier. Având în vedere abaterile depistate, precum şi în scop preventiv, pentru a-i determina pe cetăţeni să conştientizeze posibilele pericole la care se expun atunci când nu îşi iau toate măsurile de prevenire, poliţiştii rutieri au reţinut 76 permise de conducere şi au retras 20 certificate de înmatriculare”, se mai arată în documentul citat.