monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Premieră în traficul din Cluj: Luni nu a avut loc nici un accident cu victime

Luni, 12 ianuarie 2015, a avut loc o premieră în traficul clujean. Potrivit polițiștilor, nu a fost înregistrat nici un accident rutier cu victime pe şoselele din județul Cluj.

„Prudenţa conducătorilor auto şi prezenţa poliţiştilor rutieri pe principalele artere de circulaţie au determinat scăderea numărului de accidente rutiere. Ieri, pe raza judeţului Cluj, nu s-a produs niciun accident rutier cu victime”, anunță IPJ Cluj.

Polițistii clujeni mai adaugă și faptul că, la fel ca şi în celelalte zile, și luni au fost efectuate controale pentru prevenirea şi sancţionarea abaterilor rutiere, cauze care generează cele mai multe accidente de circulaţie.


„Pentru abaterile depistate în trafic, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 67 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 12.000 de lei. Totodată, au fost reţinute 16 permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare” au mai adăugat repezentanții poliției clujene.