monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Beată la volan şi cu 4 copii în maşină. O femeie le-a dat bătăi de cap poliţiştilor clujeni.

Poliţiştii au depistat o conducătoare auto, sub influenţa alcoolului, care transporta 4 minori, pe raza oraşului Huedin. În urma opririi, aceasta nu a respectat indicaţiile poliţiştilor, continuându-şi deplasarea.

Beată la volan şi cu 4 copii în maşină. O femeie le-a dat bătăi de cap poliţiştilor clujeni.

De asemenea, pasagerul din dreapta  a manifestat un comportament recalcitrant şi agresiv faţă de poliţişti.

Cei doi adulţi au fost reţinuţi, iar copiii au fost internaţi în centre specializate.


“La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 16:30, în urma unui apel prin 112, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Huedin au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe DN1 E60, pe raza oraşului Huedin, întrucât nu îşi păstra direcția de deplasare, având un traiect sinuos în trafic.

Cu ocazia controlului, s-a constatat că la volan se afla o femeie, iar în interior se mai aflau un bărbat şi 4 copii minori, cu vârste cuprinse între 4 luni şi 10 ani.


Conducătoarea auto a fost invitată la sediul Poliției, însă aceasta nu a respectat  dispozițiile polițiștilor și și-a continuat deplasarea, motiv pentru care poliţiştii au pornit în urmărirea autovehiculului. După circa 1 kilometru, conducătoarea auto a oprit, moment în care pasagerul a început să adreseze amenințări cu acte de violență polițiştilor, impunându-se încătuşarea şi conducerea acestuia la sediul Poliţiei.

Pe traseu, în autospeciala de poliție, cel în cauză a continuat să aibă cu comportament recalcitrant şi violent”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.


Conducătoarea auto a fost testată de către poliţişti cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei doi adulți, în vârstă de 40 şi 32 de ani, din Bacău, soţ şi soţie, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către reprezentanţii parchetului.


"Poliţiştii au sesizat de îndată Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţie a Copilului Cluj, pentru dispunerea unor măsuri de protecţie în ceea ce îi priveşte pe cei patru minori, copii ai celor doi.

Astfel, minorii, în vârstă de 6, 8 şi 10 ani, au fost internaţi la un centru de minori din Huedin, iar o fetiţă de 4 luni a fost internată la spital, în cazul acestora urmând a fi efectuate evaluări de către organele specializate”, mai spun reprezentanţii IPJ Cluj.


Cercetările continuă în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi ultraj, fapte prevăzute de Codul penal.