monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Senatorul Marius Nicoară, implicat într-un accident rutier. S-a urcat băut la volan

Senatorul PNL Cluj Marius Nicoară a fost implicat într-un accident rutier cu un rănit.

Marius Nicoară

Polițiștii clujeni spun că Marius Nicoară El se afla sub influența băuturilor alcoolice, scrie clujust.ro.  A fost  testat cu aparatul etilotest și apoi condus la Institutul de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice. 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, Carmen Jucan, a declarat că accidentul a avut loc vineri seara la ora 23.45 pe strada Eugen Ionesco din Cluj-Napoca.  Tot pe acea stradă locuiește senatorul. Acesta mirosea a băutură, astfel că a fost testat de polițiști și condus la IML. Conform sursei citate, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a precizat că rezultatul etilotestului este confidențial, iar cel de la IML nu a fost comunicat încă de medicii legiști. Persoana din cealaltă mașină a suferit răni ușoare.


Potrivit stirileprotv.ro, Marius Nicoară a susținut la fața locului că nu a băut, dar aparatul etilotest ar fi arătat altceva, motiv pentru care a fost condus la Urgențe pentru recoltarea de probe biologice.

Sâmbătă dimineața, senatorul a declarat că a băut un cocktail și că alcoolemia a fost foarte mică.


Potrivit poliţiştilor clujeni, Nicoară a intrat în coliziune cu autoturismul din faţa sa. În urma impactului, autoturismul acroşat, condus de către un bărbat de 29 de ani, din Cluj-Napoca, a fost proiectat în gardul unui imobil din zonă.Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătorului auto de 29 de ani.

Ulterior, senatorul a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier şi luarea măsurilor ce se impun.