monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Hora Unirii şi defilare în centrul Clujului, de 24 ianuarie

Aniversarea Unirii Principatelor Române va fi marcată la Cluj cu o ceremonie militară şi religioasă în centrul oraşului. Manifestările vor culmina cu o defilare şi cu "Hora Unirii".

FOTO Arhivă Monitorul de Cluj

Reprezentanţii autorităţilor publice locale, în colaborare cu Divizia 4 Infanterie „Gemina” vor organiza marţi 24 ianuarie, de la ora 10, o ceremonie militară şi religioasă la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Cluj,Napoca. Manifestarea marchează 158 de ani de la realizarea Unirii Principatelor Române.

Detașamentul de Onoare va fi alcătuit din militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”, Batalionului 55 Comunicaţii și Informatică „Napoca”, Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj și ai  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu”, informeată responsabilii de comunicare ai Diviziei 4 Infanterie „Gemina” într-un comunicat de presă.


Potrivit Prefecturii Cluj, ceremonia publică va cuprinde următoarele momente: prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, alocuţiunea prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, depuneri de coroane şi jerbe de flori, defilarea gărzii de onoare şi a muzicii militare şi Hora Unirii.

Potrivit legislaţiei în vigoare, în cadrul ceremoniei vor fi depuse câte o coroane doar din partea următoarelor entităţi: preşedintele României / Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, Guvernul României, prefectul, primarul localităţii unde are loc ceremonia, preşedintele consiliului judeţean, corpul diplomatic şi entitatea organizatoare. Alte persoane sau entităţi care doresc să depună coroane vor putea face acest lucru după încheieraa ceremoniei oficiale.


Conform reprezentanţilor Diviziei 4 Infanterie Gemina, cu ocazia zilei de 24 ianuarie, două sute de elevi din 15 localităţi clujene vor participa la "Lecţia de istorie", un proiect lansat de Prefectura județului Cluj, în vederea dezvoltării spiritului naţional şi care prevede cel puţin cinci lecţii de genul respectiv pe parcursul anului, cu ocazia aniversării unor zile importante pentru România.

Organizatorii le solicită participanţilor la trafic înţelegere pentru eventualele neplăceri cauzate de restricţionarea circulalaţiei pe parcursul manifestării. Printr-o Lege din decembrie 2014, ziua de 24 ianuarie a fost declarată zi de sărbătoare naţională.