monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Situaţie neplăcută pentru un client la Praktiker. Ce a păţit un clujean

Situaţie umilitoare pentru un client la Praktiker din Cluj-Napoca. Acesta spune că magazinul de bricolaj îi păcăleşte pe clienţi.

Clientul a povestit pentru Monitorul de Cluj despre experienţele neplăcute pe care le-a avut în trei zile diferite la magazinul de pe Calea Floreşti.

Acesta susţine că preţul de la raft diferă faţă de cel de la casa de marcat.


“Atenţie prin aceasta vă solicit dragi români nu mai mergeţi la magazinul Praktiker din Cluj – Napoca, asta în cazul în care nu doriţi să fiţi înşelaţi pe faţă, furaţi şi să îşi bată joc de voi. Prin urmare vă povestesc pe scurt ce am păţit la Practiker în 3 zile diferite dar consecutive.

Ziua 1. Ca tot omul merg şi eu să cumpăr vopsea lavabilă pentru a-mi renova apartamentul. Am ajuns la casa de marcat, stau 10 minute la coadă, când ajung să plătesc îmi zice cucoana că aici nu puteţi plăti cu cardul decât la casa numărul 7, iar la restul caselor se poate plăti doar cash sau cu cardul Practiker. What? Reactia mea: “Sunteţi proşti?“


Ziua 2. Merg la Practiker având nevoie de 1 trafalet mic şi văd preţul la raft: 6 lei şi ceva. Ţin să precizez că pe suportul de unde am luat trafaletul unde era pus şi preţul erau cam 10 bucăţi din acelaşi model şi nu avea cum să fie o greşeală. Ajung la casă, cucoana îmi zice: 17 lei şi ceva... Am renunţat la produs şi am plecat iar cu nervi.

Ziua 3. Ziua care mi-a pus capac. Mă duc la Practiker să cumpăr o placă de rigips cu 14 lei şi ceva şi un sac de adeziv. După cum o să vedeţi şi pe bon doamna de la casă în loc să numere o placă a numărat 4…cum a reuşit doar ea ştie.


În faţa mea era o doamnă care a cumpărat câteva perne şi i-a zis doamna de la casă ca o pernă face 90 de lei. Când a auzit clienta a zis că renunţă la ele, iar atunci doamna de la casă a zis ba nu staţi am greşit eu de fapt este 30 de lei o pernă. O dată ce scanezi un preţ cu scannerul cum poţi să minţi în halul acesta că ai greşit? Aşa te fură Practiker din păcate. Succes Practiker în drumul spre faliment”, ne-a relatat Bogdan P., care a vrut să rămână aninim.

Reporterul Monitorul de Cluj a solicitat magazinului Praktiker Cluj-Napoca un punct de vedere, răspunsul urmând a fi primit în scris.