monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cîțu refuză înghețarea prețurilor la energie electrică: „În UE nu cred că poți face așa ceva”

Premierul Florin Cîţu exclude posibilitatea îngheţării preţurilor la energie, respingând astfel propunerea venită din partea Partidului Social Democrat.

Cîțu refuză înghețarea prețurilor la energie: „În UE nu cred că poți face așa ceva”

 

El a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că Executivul va lua măsuri pentru ca majorările de preţuri la energie electrică şi gaze să nu afecteze foarte tare populaţia.


 

„Plafonarea preţurilor e mai complicat. Suntem într-o economie liberală. În Uniunea Europeană nu cred că poţi face aşa ceva. Ne vom uita la toate soluţiile pentru a ne asigura că în această iarnă românii nu vor avea de suferit de pe urma acestor facturi”, a afirmat Cîţu.


Florin Cîţu se află la Iaşi pentru a-şi prezenta moţiunea cu care candidează pentru preşedinţia PNL. 

Energia electrică, gazele naturale şi uleiul comestibil s-au scumpit

Energia electrică, gazele naturale şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce cartofii au înregistrat cele mai semnificative scăderi de preţuri, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate vineri. În intervalul august 2020 - august 2021, preţurile la energie electrică au urcat cu 24,65%, la gaze naturale cu 20,55%, la uleiul comestibil cu 21,27%, iar la cartofi au fost consemnate scăderi de preţ de 31,33%.


În ceea ce priveşte alimentele, în ultimul an cel mai mult s-au scumpit uleiul comestibil - 21,27%, brânza de oaie - 6,53% şi peştele proaspăt - 6,15%, iar cele mai importante scăderi de preţ au fost înregistrate la cartofi - 31,33%, fructele proaspete - 2,51% şi citricele şi alte fructe meridionale - 1,13%.

De la începutul acestui an, uleiul s-a scumpit cu 17,30%, citricele şi alte fructe meridionale cu 16,77%, iar fructele proaspete cu 5,55%, în timp ce cartofii au fost mai ieftini cu 10,65%, iar ouăle cu 4,32%. La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an cele mai mari creşteri de preţ au fost consemnate la energie electrică - 24,65%, gaze naturale - 20,55% şi combustibili - 14,11%, în timp ce singura ieftinire a fost consemnată la energia termică, de 0,21%. De la începutul anului 2021, preţul la energie electrică a urcat cu 23,15%, la gaze naturale cu 20,49% şi la combustibili cu 12,16%.


În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri au fost consemnate la serviciile poştale (plus 5,53%), cele de apă, canal, salubritate (5,16%) şi alte servicii cu caracter industrial (4,52%). În schimb, călătoriile cu avionul s-au ieftinit cu 13,14%.

De la începutul anului în curs, cele mai mari majorări de tarife au fost înregistrate la servicii poştale (5,51%), apă, canal, salubritate (5,46%) şi cele de reparaţii auto, electronice şi lucrări foto (3,48%). Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,3% în luna august 2021, de la 5% în iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,92%, mărfurile alimentare cu 2,7%, iar serviciile cu 2,97%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS)


CITEȘTE ȘI:

Opinie. CEO Terapia, Dragoș Damian: „Nimeni nu crede că o creștere economică din inflație și consum din import poate fi sustenabilă”