Actualitate
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj acuză presiuni. SEPLECAN, SPUNE-LE PE NUME!
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, acuză presiuni şi ingerinţe din partea unor directori, consilieri judeţeni, oameni de afaceri şi funcţionari publici, fără însă a menţiona despre cine este vorba. El spune că deţine informaţii că i s-au fabricat “scenarii” menite să îl elimine din funcţie.
“În contextul în care deţin informaţii precise legate de faptul că mi s-au fabricat deja de către anumite cercuri de interese economico-politice anumite scenarii menite să mă elimine şi ca urmare a numeroaselor intervenţii şi presiuni nejustificate exercitate asupra mea ulterior începerii mandatului la conducerea forului administrativ judeţean, în diferite contexte, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj doresc să transmit un apel şi, în acelaşi timp, un avertisment extrem de clar adresat unor directori, consilieri judeţeni, oameni de afaceri, funcţionari”, spune Seplecan.
Seplecan mai spune că cei vizaţi “să înceteze orice presiune şi orice încercare de a mă determina să iau o decizie sau să acţionez în baza unui alt criteriu decât ideile de interes public, legalitate deplină, investiţii pentru dezvoltarea judeţului, acţiuni nediscriminatorii bazate pe interesul general al comunităţii şi nu pe interese personale sau de grup şi utilizarea eficientă a banului public”.
Preşedintele CJ Cluj ameninţă că va face plângeri la DNA.
“Îi avertizez clar şi pentru ultima dată pe toţi aceia care nu înţeleg să respecte aceste principii ale mele că voi răspunde într-o manieră fermă, adresându-mă autorităţilor competente să cerceteze astfel de comportamente care se abat în mod evident de la ideea de lege şi moralitate şi îi asigur, totodată, că nu voi ezita să le fac public numele şi demersul ilegal, imoral sau în detrimentul cetăţeanului prin intermediul căruia ar mai încerca să îmi influenţeze deciziile”.
Seplecan şi-a încheiat comunicatul cu un citat din Laura Codruţa Koveşi, procuror şef al DNA. «Cu cât mai mulţi sunt cei care mă critică şi mă contestă, cu atât sunt mai convins că sunt pe drumul cel bun»”.