monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Începe cea de-a 48-a ediţie a Festivalului Internaţional Toamna Muzicală Clujeană

Cea de-a 48-a ediție a Festivalului Internaţional Toamna Muzicală Clujeană, cel mai longeviv festival de muzică clasică din România, va avea loc în perioada 3-24 octombrie și aduce pe scena Casei Universitarilor nume celebre ale muzicii clasice și contemporane.

Conferința celei de-a 48 ediţie a Festivalului Internaţional  Toamna Muzicală Clujeană

Timp de trei săptămâni organizatorii festivalului le promit clujenilor concerte simfonice și vocal simfonice, muzică contemporană, recitaluri de pian, violoncele, orgă, chitară spaniolă și tango, serate de jazz și spectacole de operă.  

Concerte In Memoriam Ștefan Ruha

Toamna Muzicală Clujeană debuteză vineri, 3 octombrie, de la ora 19.30, cu un concert in memoriam Ștefan Ruha susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonici. Programul de deschidere a ediției cu numărul 48 al festivalului clujean va cuprinde Concertul pentru vioară în Re major semnat de Johannes Brahms și Simfonia a V-a în do diez minor de Gustav Mahler sub bagheta dirijorului Stefan Geiger a cărui invitată specială este violonista Cristina Anghelescu.


Cele două concerte, alături de alte două evenimente - concertul Orchestrei de Cameră a Filarmonicii de Stat „Transilvania” şi recitalul susţinut de Cvartetul Transilvan alături de pianistul Csíky Boldizsár - vor comemora trecerea unui deceniu de la moartea maestrului Ștefan Ruha.

Cu această ocazie, portretul reputatului violonist de talie internaţională, laureat al prestigiosului Concurs Ceaikovski, realizat de binecunoscutul pictor Valovits László, va fi expus în sala Auditorium Maxium, la toate concertele in memoriam, din cadrul festivalului.


Concerte la Fabrica de Pensule și în Sala Polivalentă

Noutatea ediției din acest an a Toamnei Muzicale Clujene o reprezintă colaborarea Filarmonicii de Stat Transilvania cu Fabrica de Pensule. În cadrul ediției din acest an în Sala Studio a Fabricii de Pensule va avea loc concertul „Panoramic componistic contemporan Aurel Stroe - Orestia III – Eumenidele după tragedia lui Eschil” cu participarea extraordinară a saxofonistului Daniel Kintzi din Franța.

Întrebat de ce a fost ales acest spațiu pentru susținerea acestui concert și dacă se dorește în continuare colaborarea cu Fabrica de Pensule, managerul Filarmonicii de Stat Transilvania Marius Tabacu a declarat că el este deschis la orice fel de colabărări cu celelalte instituții culturale clujene. „Ni s-a cerut să susținem acest concert aici. Eu am răspuns atunci, nu numai în glumă, că am cântat în locații alternative și de 10 ani de zile ne-am săturat, dar avem într-adevăr tendința de a cânta în locații care se potrivesc unor anumite genuri de muzică. Presupun că opera aceea își găsește mai bine locul la Fabrica de Pensule decât într-o sală din aceasta clasică așa cum o seară de jazz își găsește mai bine locul altundeva, deci nu este nicio surpriză pentru publicul nostru. Mie mi-ar plăcea să avem condiții să cântăm în diferite spații” a afirmat Marius Tabacu.


Acesta a mai dezvăluit și faptul că Filarmonica are pregătit și un nou proiect în stagiunea din acest an, acela de a cânta în noua Sală Polivalentă. „Avem un proiect, care nu este decât un proiect deocamdată, să cântăm în noua sală de sport care se inaugurează lângă stadion însă încă nu știu cum este acustica acolo. Noi am mai cântat și în parcuri și pe terase deci suntem dispuși la aceste colaborări și nu avem nici o reținere de a ne folosi de spațiile din Clujul nostru, atâtea câte sunt ele” a mai adăugat managerul Filarmonicii clujene.

Compozitorul Cornel Țăran, sărbătorit la împlinirea a 80 de ani

Ediția din acest an marchează de asemenea aniversarea a 80 de ani de la nașterea compozitorului și dirijorului Cornel Țăranu cu două evenimente speciale: un concert aniversar susținut de Ansamblul de Muzică contemporantă „Art Nova” alături de Corul Filarmonicii la care va lua parte și celebrul actor Anton Tauf și „Portretul de grup ad honorem Magistri Cornel Țăranu” – activitate organizată de Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. De asemenea, cu această ocazie, maestrul Cornel Țăranu va susține cursul de măiestrie pe linie de compoziție „Etape în creația proprie”.


Prețul biletelor, atât la Tomana Muzicală Clujeană cât și la stagiunea din acest an, este de 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru pensionari, studenți și elevi iar prețul unui abonament pentru întreaga stagiune 2014 - 2015 este de 350 de lei.