monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tamponare între 4 maşini, după o depăşire neregulamentară

Un accident rutier a avut loc duminică, 28 septembrie, între localităţile Şaula şi Izvorul Crişului, în jurul orei 13:00, după ce un şofer a intrat într-o depăşire pericoloasă.

Şoferul care a provocat accidentul transporta două maşini într-o remorcă. „Un conducător auto al unei autoutilitare prevăzută cu remorcă, care transporta două autovehicule, ar fi depăşit neregulamentar un autotren într-o zonă în care această manevră este interzisă. Astfel a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, s-a răsturnat şi a acroşat alt autovehicul care îl preceda pe cel care se deplasa regulamentar. Accidentul s-a soldat cu avarierea autovehiculelor implicate. În urma impactului un pasager a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.

Circulaţia a fost oprită pentru câteva ore pe ambele sensuri între localităţile Şaula şi Izvorul Crişului.