monitorulcj.ro Menu
Actualitate

INCONŞTIENŢĂ. Doi tineri au ajuns la spital după o depăşire neregulamentară

Doi tineri de 20, respectiv 18 ani, au ajuns la spital cu răni grave după ce maşina în care se aflau a fost proiectată într-un gard. Şoferul, un tânăr de 24 de ani, s-a angajat în depăşirea unei coloane de maşini fiind spulberat de un autoturism care circula din sens opus.

foto arhiva

La data de 20 iulie, ora 19:20, pe raza localitatii Gilău, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a două persoane şi avarierea a două autovehicule.

Un barbat de 24 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Someşul Rece, din localitatea Gilău, a efectuat o manevră de depăşire a unei coloane de autovehicule, iar după ce a parcurs o distanţă de aproximativ 500 metri pe sensul opus, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula din sens opus.


În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar a fost proiectat în gardul unui imobil din zonă.

Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a unui tânăr de 20 de ani, din Măguri Răcătău, conducătorul autoturismului condus regulamentar, precum şi a unei pasagere din acelaşi autoturism,  o tânără de 18 ani, din Cluj-Napoca.


Valoarea pagubelor materiale este de aproximativ de 21.000 de lei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul rutier.


Articol scrisde Ana Racheleanu, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II