monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident rutier mortal! Şi-a găsit sfârşitul, după ce a pătruns pe contrasens

Un accident rutier mortal a avut loc joi, 6 august, în jurul orei 01:00, pe strada Baia Mare, soldat cu decesul unei persoane, rănirea uşoară a două persoane şi avarierea a două autovehicule.

Un bărbat de 36 ani din comuna Ilva Mică din Bistriţa-Năsăud, în timp ce conducea autovehiculul pe DN1C, în afara localităţii, din motive necunoscute a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu autovehiculul, care transporta emulsii bituminoase, condus din direcţia Dej spre Baia-Mare, de un tânăr de 25 ani din comuna Ceanu Mare. Ambele autovehicule s-au răsturnat în afara părţii carosabile pe partea stângă în direcţia de mers Dej-Baia Mare.

Accidentul s-a soldat cu decesul conducatorului auto de 36 ani, care a decedat la faţa locului, rănirea uşoară a conducatorului auto de 25 ani şi a unei femei de 29 ani, din Suceava, precum şi avarierea celor două autovehicule, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 10.000 euro.


„În intervalul orar 01.00-02:30, din cauza accidentului, traficul rutier pe DN1C în zona km.71+200, a fost blocat pe ambele sensuri. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.