monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum răspunde CJ Cluj memoriului trimis de conducerea Aeroportului Cluj: Susţinerile sunt hilare

Funcționarii din cadrul CJ Cluj au fost acuzați într-un document oficial al Aeroportului Internațional Cluj că ar fi făcut jocul unor firme private. Conducerea CJ Cluj promitea ieri că va trimite memoriul la DNA, dar numai însoțit de documente care să „demonteze punct cu punct” acuzațiile aduse angajaților instituției. Astăzi, cei mai importanţi angajaţi ai instituţiei, Simona Gaci, Mariana Raţiu, Claudiu Salanţă, Simona Tatomir şi şeful Serviciului Juridic Ştefan Iliescu i-au răspuns la Ciceo.

de la stânga la dreapta Claudiu Salanţă, Mariana Raţiu şi consilierul judeţean Mihai Seplecan

Directorul Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj, David Ciceo arată într-un memoriu trimis conducerii Consiliului Judeţean (CJ) Cluj că funcţionarii acestei instituţii au servit, mai mult sau mai puţin cu voia lor, interesele companiei Wizz Air, în detrimentul judeţului Cluj şi al aeroportului. Mai mult, în opinia lui Ciceo, tot conducerea CJ Cluj ar fi vinovată de faptul că operatorul aerian Ryanair a ales să opereze de pe aeroportul din Târgu Mureş în detrimentul aeroportului din Cluj.

Directorul aeroportului din Cluj mai spune că datorită “tergiversării nejustificate” a eliberării autorizaţiei de construire pentru platforma aeronave APRON 4, nu a fost posibilă încheierea unui contract de operare cu operatorul aerian Ryanair.


În acelaşi memoriu se mai arată faptul că deşi proiectul realizat de SC IPTANA SA la noua pistă conţinea grave erori şi neconformităţi care au fost aduse la cunoştinţa conducerii CJ Cluj, “unii reprezentanţi ai conducerii CJ Cluj au exercitat presiune în repetate rânduri, obligând conducerea aeroportului, contrar legii, să încheie un nou contract de proiectare tot cu SC IPTANA SA”.

Într-un document intitulat “Punct de vedere la memoriul privind activităţile desfăşurate în cadrul Aeroportului Internaţional Cluj în perioada iulie 2012-iunie 2014” şi semnat de Simona Gaci, secretar judeţ, Claudiu Salanţă, architect şef, Mariana Raţiu, director executiv, Simona Dragomir, director general şi Ştefan Iliescu, şef Serviciu Juridic, aceştia au răspuns acuzaţiilor aduse de David Ciceo.


"Ciceo a tranşat problema cu IPTANA"

Referitor la susţinerile ce privesc proiectul tehnic realizat de SC IPTANA SA şi anume că acesta conţinea grave erori şi neconformităţi ce au fost aduse la cunoştinţa conducerii CJ Cluj, cei cinci spun că nu li s-au comunicat documente (acţiuni în instanţă, notificări) din care să reiasă antrenarea de către Aeroportul Cluj a răspunderii SC IPTANA SA. “Apreciem ca aceste susţineri ale conducerii aeroportului ca fiind nesustenabile, nefondate şi tendenţioase”, se arată în documentrul citat.

„În încercarea de a se clarifica aspectele privind responsabilităţile proiectanţilor au fost demarate discuţii atât la sediul CJ Cluj, cât şi la aeroport. În cadrul discuţiilor, în timp ce se discutau argumentele pentru care SC IPTANA SA ar trebui să plece sau să rămână în contract, aspectul a fost tranşat de David Ciceo care a surprins pe toată lumea prin faptul că a mulţumit conducerii CJ Cluj pentru această întâlnire afirmând că «s-a salvat prietenia dintre el şi reprezentanţii IPTANA», dând de înţeles că pentru asigurarea îndeplinirii cerinţelor legale privind în special calitatea în construcţii, elaborareaa documentaţiilor tehnice va fi continuată de către SC IPTANA SA. Se consideră şi susţine cu tărie că solicitatea respectării legislaţiei în vigoare, respectiv a contractelor de achiziţie aflate în derulae adresată conducerii Aeroportului Cluj nu poate fi asimilată unui mijloc de presiune, cu atât mai puţin unor instrumente de constrângere”, arată cei cinci în documentul citat.


Susţineri hilare

Cei cinci sunt de părere că acuzaţiile aduse de David Ciceo referitoare la APRON 4 sunt "hilare".

“Referitor la susţinerile, cel puţin abuzive, ale conducerii Aeroportului Cluj privind întârzierea în mod nejustificat a eliberării autorizaţiei de construire pentru APRON 4, deşi se cunoştea de la început că lucrările sunt deja demarate, se apreciază ca fiind hilare având în vedere că în prezent s-a dispus trimiterea în judecată pentru fapte de corupţie care vizează tocmai realizarea acestui obiectiv”, mai arată angajaţii CJ Cluj.


“Mai mult de atât, în ceea ce priveşte această acuzaţie, cererea de emitere a autorizaţiei de construire semnată de preşedintele CJ Cluj Horea Uioreanu a fost înregistrată la CJ Cluj în data de 24 martie 2014 fiind repartizată arhitectului Claudiu Salanţă. În data de 25 martie 2014 după analizarea documentaţiei tehnice se înaintează către Horea Uioreanu o adresă de completare a acesteia cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române. Cu toate că aeroportul cât şi proiectantul erau încă din 12 martie 2014 înştiinţaţi de avizele necesare pentru emiterea autorizaţiei, în data de 24 martie documentaţia depusă era incompletă. La solicitarea preşedintelui CJ Cluj Horea Uioreanu, Salanţă a fost în dimineaţa zilei de 26 martie în incinta aeroportului unde a luat la cunoştinţă de faptul că platforma APRON 4 depusă pentru autorizare, la doar două zile de la depunerea cererii de autorizare, este aproape finalizată. În ceea ce priveşte afirmaţia că deşi se cunoştea că preşedintele CJ Cluj a dispus executarea lucrărilor şi Claudiu Salanţă cunoştea de la început că lucrările sunt demarate menţionăm doar faptul că obiectivul APRON 4 face obiectul unui dosar penal instrumentat de către DNA Cluj. Considerăm că acuzele aeroportului transpuse în memoriu sunt de natura, cel puţin a faptelor de ultraj şi înţelegem să fie tratate ca atare”, mai precizează Simona Gaci, Mariana Raţiu şi Claudiu Salanţă.

Au ajutat angajaţii CJ Cluj compania Wizz Air?

În memoriul trimis către CJ Cluj şi semnat de David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, acesta a arătat că în data de 8 martie 2013, “deşi s-a comunicat telefonic cu angajaţi ai serviciului juridic din cadrul CJ Cluj care au fost informaţi de importanţa proceselor cu CJ Mureş privind sistemul redus de tarifare aplicat de Aeroportul «Transilvania» Târgu Mureş, printr-o adresă din partea CJ Cluj s-au transmis în copie toate informaţiile solicitate de avocatul companiei Wizz Air fără ca informaţiile solicitate să facă parte din categoria informaţiilor de interes public”.


„Prin acest răspuns CJ Cluj a facilitat accesul companiei aeriene Wizz Air la informaţii care nu erau necesare a fi cunoscute de ei, compania aeriană nefăcând parte din dosarul cauzei. Prin transmiterea acestor informaţii care priveau CJ Cluj, CJ Mureş şi aeroporturile regionale Cluj şi Mureş, s-au adus prejudicii Aeroportului Cluj care se află în competiţie directă cu Aeroportul «Transilvania» Târgu Mureş pentru atragerea de trafic, introducerea de noi destinaţii şi consolidarea poziţiei aeroportului Cluj pe piaţa aviatică din România, fapt care se cunoştea foarte bine la nivelul conducerii CJ Cluj încă din anul 2012”, afirmă Ciceo.

Reprezentanţii CJ Cluj spun că acuzaţiile aduse de conducerea Aeroportului Cluj privind prejudiciile aduse prin comunicare acestor acte către avocaţii companiei Wizz Air sunt neîntemeiate.

“Potrivit legii, se exceptează de la comunicare informaţiile care pot aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces. Or, la acea dată părţile implicate în proces erau doar judeţul Cluj şi CJ Mureş, singurele care ar fi putut invoca încălcarea unui interes legitim. Nicidecum Aeroportul Cluj. Considerăm că în speţă nu poate fi susţinută ideea că informaţiile nu sunt destinate publicităţii, întrucât privesc un act administrativ, hotărârea CJ Mureş. Acuzaţiile aduse de către conducerea aeroportului Cluj sunt neîntemeiate, prejudiciile aduse aeroportului nu sunt nici măcar specificate, nicidecum probate sau cuantificate”, au precizat aceştia.

Angajaţi CJ Cluj: Ciceo se contrazice singur

“Referitor la susţinerile tendenţioase şi abuzive ale aeroportului cu privire la solicitările aprobării de către CJ Cluj pentru începerea negocierilor cu compania aeriană Ryanair sunt contrazise de conducerea aeroportului care a solicitat CJ Cluj acordul de a continua discuţiile şi de a finaliza contractele cu Ryanair în aceste condiţii. Facem menţiunea că la acea dată organul de control din cadrul Direcţiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului au constatat existenţa unor lucrări care exced prevederilor autorizaţiilor emise de CJ Cluj până la acel moment. Raportat la cele cunoscute de către funcţionarii publici de conducere cu privire la modul de realizare a platformei de îmbarcare debarcare APRON 4 este asimilabilă unui mijloc de presiune asupra funcţionarilor publici dat fiind faptul că aceasta a fost înaintată anterior autorizării”, au conchis cei cinci.

Monitorul de Cluj publică integral în ataşamentul de mai jos punctul de vedere la MEMORIUL care a declanșat un adevărat circ prin birourile Consiliului Județean Cluj.