monitorulcj.ro Menu
Actualitate

INCOMPETENȚĂ sau INTERES pentru propriul buzunar?

Funcționari din Consiliul Județean Cluj sunt acuzați într-un document oficial al Aeroportului Internațional Cluj că ar fi făcut jocul unor firme private. Printre companiile „ajutate” s-ar număra Wizz Air și IPTANA. Conducerea interimară a CJ promite să trimită memoriul la DNA, dar numai însoțit de documente care să „demonteze punct cu punct” acuzațiile aduse angajaților instituției.

Directorul Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj, David Ciceo arată într-un memoriu trimis conducerii Consiliului Judeţean (CJ) Cluj că funcţionarii acestei instituţii au servit, mai mult sau mai puţin cu voia lor, interesele companiei Wizz Air, în detrimentul judeţului Cluj şi al aeroportului.

Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj  şi Aeroportul Internaţional “Transilvania” Târgu Mureş sunt într-o concurenţă acerbă în atragerea de trafic şi deschidere de noi rute. Cineva din CJ Cluj, cu intenţie sau din prostie, a oferit pe tav avocaţilor Wizz Air documente confidenţiale care nu erau încadrate în categoria informaţiilor de interes public. Cel puţin asta rezultă dintr-un memoriu trimis de directorul aeroportului din Cluj, David Ciceo, care acuză conducerea CJ Cluj că a pus beţe în roate şi a acţionat împotriva dezvoltării aeroportului şi a proiectelor aflate în derulare.


Mai mult, în opinia lui Ciceo, tot conducerea CJ Cluj ar fi vinovată de faptul că operatorul aerian Ryanair a ales să opereze de pe aeroportul din Târgu Mureş în detrimentul aeroportului din Cluj. Într-un memoriu din 2 iulie privind activităţile desfăşurate în cadrul Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj în perioada iulie 2012-iunie 2014 trimis către Vakar Istvan, preşedinte interimar CJ Cluj, Ioan Oleleu şi Horaţiu Catarig, vicepreşedinţi ai CJ Cluj, David Ciceo le-a cerut acestora să sesizeze DNA pentru comiterea de către unii membri din conducerea CJ Cluj a infracţiunii de abuz în serviciu.

Cine din CJ Cluj a ajutat Wizz Air?

Ciceo afirmă că în data de 8 martie 2013, deşi s-a comunicat telefonic cu angajaţi ai serviciului juridic din cadrul CJ Cluj care au fost informaţi de importanţa proceselor cu CJ Mureş privind sistemul redus de tarifare aplicat de Aeroportul „Transilvania” Târgu Mureş, “printr-o adresă din partea CJ Cluj s-au transmis în copie toate informaţiile solicitate de avocatul companiei Wizz Air fără ca informaţiile solicitate să facă parte din categoria informaţiilor de interes public”.


„Aceste informaţii transmise companiei aeriene Wizz Air nu erau de interes public şi nu erau cuprinse în lista documentelor de interes public ale CJ Cluj. Prin acest răspuns CJ Cluj a facilitat accesul companiei aeriene Wizz Air la informaţii care nu erau necesare a fi cunoscute de ei, compania aeriană nefăcând parte din dosarul cauzei. Prin transmiterea acestor informaţii care priveau CJ Cluj, CJ Mureş şi aeroporturile regionale Cluj şi Mureş, s-au adus prejudicii Aeroportului Cluj care se află în competiţie directă cu Aeroportul «Transilvania» Târgu Mureş pentru atragerea de trafic, introducerea de noi destinaţii şi consolidarea poziţiei aeroportului Cluj pe piaţa aviatică din România, fapt care se cunoştea foarte bine la nivelul conducerii CJ Cluj încă din anul 2012. Cu toate acestea, în termen de doar o zi de la solicitarea avocatului Wizz Air, CJ Cluj  a transmis în copie toate documentele”, afirmă Ciceo.

CJ Cluj nu a aprobat discuţiile cu Ryanair

Directorul aeroportului din Cluj mai spune că datorită “tergiversării nejustificate” a eliberării autorizaţiei de construire pentru platforma aeronave APRON 4, nu a fost posibilă încheierea unui contract de operare cu operatorul aerian Ryanair. “CJ Cluj a solicitat aeroportului să comunice aprobarea dată de CJ Cluj pentru a începe negocierile cu compania aeriană Ryanair. Negocierile cu Ryanair au început încă din 2007 şi intră în obligaţiile de serviciu ale conducerii aeroportului atragerea de noi operatori aerieni pentru a creşte activitatea aeroportuară şi nu este nevoie de aprobarea CJ Cluj pentru purtarea unor negocieri în vederea realizării obiectului de activitate al aeroportului. Din iulie 2012 şi până în prezent, în mod constant unii membri din conducerea CJ Cluj au obstrucţionat şi au împiedicat desfăşurarea activităţii în cadrul aeroportului prin constrângerea la unele acţiuni contrare intereselor aeroportului şi CJ Cluj, neluarea unor măsuri importante pentru judeţul Cluj şi pentru aeroport, nepromovarea unei noi hotărâri privind destinaţiile noi pentru curse aeriene, iniţierea de demersuri contrare CJ Cluj şi aeroport”, este de părere Ciceo.


Obligaţi să încheie contracte cu aceeaşi firmă

În acelaşi memoriu se mai arată faptul că deşi proiectul realizat de SC IPTANA SA la noua pistă conţinea grave erori şi neconformităţi care au fost aduse la cunoştinţa conducerii CJ Cluj, “unii reprezentanţi ai conducerii CJ Cluj au exercitat presiune în repetate rânduri, obligând conducerea aeroportului, contrar legii, să încheie un nou contract de proiectare tot cu SC IPTANA SA”.

“Avem în vedere constatările şi deficienţele foarte grave de proiectare, omisiunile şi lipsurile consemnate în procese verbale. Printr-o adresă din partea noastră am adus la cunoştinţa CJ Cluj că SC IPTANA SA a creat o falsă problemă privind necesitatea demolării centurii de est a municipiului Cluj-Napoca şi construirea unui dig de protecţie la inundaţii, fapt care ar fi produs CJ Cluj un prejudiciu de peste 6 milioane de euro. Cu toate că aceste date şi informaţii au fost cunoscute la nivelul grupului de lucru pentru finalizarea pistei de 3500 metri s-a exercitat presiune asupra conducerii aeroportului, impunându-se acesteia să încheie contractul de proiectare tot cu SC IPTANA SA”, mai adaugă Ciceo.


Acesta mai spune că prin aceste acţiuni nelegale s-au adus prejudicii CJ Cluj şi aeroportului şi s-a pus în pericol deschiderea noii piste a aeroportului din 26 octombrie 2013. “Nedeschiderea noii piste de decolare-aterizare din octombrie 2013 ar fi dus la închiderea aeroportului Cluj cu consecinţe grave atât pentru aeroport, cât şi pentru CJ Cluj. Printr-o adresă a CJ Cluj transmisă în mod direct către firma de proiectare SC IPTANA SA s-a dat acestei firme drepturi exclusiviste de proiectare, total nelegale şi care au adus prejudicii atât CJ Cluj, cât şi aeroportului”, mai spune Ciceo.

Uioreanu şi Salanţă ştiau de lucrările fără autorizaţie de la aeroport

Ciceo i-a acuzat atât pe preşedintele CJ Cluj Horea Uioreanu în prezent în arest preventiv, cât şi pe arhitectul şef al judeţului Cluj Claudiu Salanţă că aveau cunoştinţă de faptul că lucrările la platforma de parcare aeronave APRON 4 au fost demarate fără a avea autorizaţie. “Prin întârzierea în mod nejustificat a eliberării autorizaţiei de construire pentru APRON 4, deşi se cunoştea că preşedintele CJ Cluj a dispus executarea lucrărilor şi arhitectul şef Claudiu Salanţă cunoştea de la început că lucrările sunt deja demarate, s-a pus în pericol începerea operării de către compania aeriană Vueling, care deja vindea bilete de avion de pe destinaţia Barcelona-Cluj-Napoca-Barcelona”, a conchis Ciceo.


Angajaţii CJ Cluj, obligaţi să demonteze punct cu punct acuzaţiile

Potrivit unor surse din cadrul CJ Cluj, Vakar Istvan a cerut ca funcţionarii din cadrul Direcţiei Juridice să emită un punct de vedere. “Se lucrează în aceste zile la un document în care funcţionarii au luat punct cu punct acuzaţiile aduse de directorul aeroportului şi încearcă să le demonteze, după care vor trimite memoriul împreună cu punctele lor de vedere la DNA. Vor lucra şi noaptea, dar trebuie să demonteze acuzaţiile”, au declarat unele surse din cadrul CJ Cluj. Cel mai probabil astăzi memoriul va ajunge la DNA.

Ce a mai pierdut aeroportul din cauza CJ Cluj?

Reprezentanţii aeroportului din Cluj mai spun că tot din vina conducerii CJ Cluj au pierdut o finanţare din partea Primăriei Cluj-Napoca pentru un sistem de balizaj luminos la pista de decolare-aterizare. “CJ Cluj nu a dat niciun răspuns adresei noastre, fapt pentru care s-a pierdut această oportunitate de finanţare din bugetul Primăriei Cluj-Napoca pe anul 2014 a acestui obiectiv de investiţii în detrimentul financiar al CJ Cluj şi al aeroportului”, mai spun aceştia. De asemenean, potrivit lui Ciceo, unii reprezentanţi ai CJ Cluj au blocat iniţiativa aeroportului de a creşte veniturile din închirierea unui teren pentru construirea unui parc fotovoltaic. “Aeroportul a organizat o licitaţie dechisă cu strigare dar CJ Cluj a răspuns că este nevoie de obţinerea acordului expres al judeţului Cluj, acord care nu s-a mai obţinut, iar parcul fotovoltaic nu s-a mai realizat, în detrimentul financiar al CJ Cluj şi al aeroportului”, este de părere Ciceo.

VAKAR ISTVAN, preşedinte interimar CJ Cluj

 “Am dispus trimiterea acestui memoriu către DNA alături de punctele noastre de vedere. Direcţia Juridică va trimite mâine la DNA aceste documente. Dacă mă întrebaţi pe mine adevărul este undeva la mijloc. Sunt foarte supărat pe ambele instituţii, şi pe a mea, şi pe aeroport. În loc să stea la masă la discuţii preferă aceste metode”.

Monitorul de Cluj publică integral în ataşamentul de mai jos MEMORIUL care a declanșat un adevărat circ prin birourile Consiliului Județean Cluj.