monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Activitate blocată la CJ Cluj, după anularea şedinţei pentru alegerea preşedintelui interimar

Şedinţa de luni a Consiliului Judeţean (CJ) Cluj convocată pentru alegerea preşedintelui interimar, în locul lui Horea Uioreanu arestat 30 de zile pentru fapte de corupţie a fost anulată din lipsă de cvorum. Vicepreşedintele CJ Cluj, Ioan Oleleu, spune că anularea şedinţei este un fapt fără precedent.

„Activitatea CJ Cluj şi a instituţiilor din subordinea instituţiei, cel puţin din punct de vedere financiar, este blocată. Toate alocările care au fost făcute în cursul acestui an nu mai pot merge, chiar dacă sunt întocmite documentele. Este un fapt fără precedent. Era o soluţie simplă de rezolvare a problemei, ca unul din noi, eu sau vicepreşedintele Vakar Istvan de la UDMR, să preia atribuţiile preşedintelui, pentru funcţionarea, în continuare, a CJ Cluj şi a instituţiilor subordonate. Şedinţa a fost anulată din lipsă de cvorum, era nevoie de prezenţa a 19 consilieri, dar au fost doar 14, de la PSD, UDMR şi PP-DD, absentând aleşii de la PNL şi PDL”, a explicat Ioan Oleleu.

El a mai spus că, în acest fel, există inclusiv riscul ca salariaţii Consiliului şi a instituţiilor din subordine – circa 5.000 de persoane – să nu îşi primească salariile.


Şedinţa extraordinară a CJ Cluj a fost convocată, ieri, de îndată, de o treime dintre consilierii judeţeni, după ce prefectul Gheorghe Vuşcan a emis, vineri, ordinul de constatare a suspendării mandatului de preşedinte al lui Horea Uioreanu, arestat pentru corupţie.

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, joi seară, de magistraţii Curţii de Apel Cluj.


Potrivit DNA, Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.